Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW M135i xDrive, Safety Car pentru finala Romanian Endurance Series

Romanaian Endurance Series, BMW safety cars

BMW marchează colaborarea cu Romanian Endurance Series cu un nou safety car spectaculos – BMW M135i xDrive îşi face debutul pe circuitul Motor Park. De asemenea, participanţii la finala campionatului au ocazia să descopere şi un model-surpriză BMW, pregătit pentru debutul oficial pe piaţă în luna noiembrie.

BMW APAN Motors susţine această etapă din Romanian Endurance Series ca parte a unui angajament pe termen lung al mărcii BMW. Continuând tradiţia din ultimele etape, automobilul pus la dispoziţie pentru serviciile de safety car este un model proaspăt lansat pe piaţa din România. De această dată este vorba de noul BMW Seria 1, BMW M135i fiind echipat cu cel mai puternic motor de doi litri produs de BMW vreodată: 306 CP (225 kW).

Noul BMW Seria 1 vine cu un pachet bogat de tehnologii, inclusiv un sistem Head-Up Display ultrasofisticat, control prin gesturi, comenzi vocale cu Intelligent Personal Assistant sau sisteme avansate de asistenţă. Vârful de gamă pentru noul BMW Seria 1 este modelul BMW M135i xDrive. Acesta dispune de cel mai puternic propulsor cu 4 cilindri cu care marca a echipat un model de serie. Motorul asigură un vârf de putere de 225 kW/306 CP între 5000 şi 6250 rpm şi un cuplu maxim 450 Nm între 1750 şi 4500 rpm. Susţinut de transmisia Steptronic sport, diferenţialul autoblocant Torsen faţă şi tracţiunea integrală, noul model accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde. Preţul de început pentru acest model este de 40850 euro fără TVA / 48612 euro cu TVA.

Etapa finală a Romanian Endurance Series promite un weekend spectaculos la Adâncata. Cursa programată duminică va avea o durată de două ore, fiind singura ocazie în care duelul se va purta și între echipele de mecanici, la momentul realimentării cu combustibil. Programul de competiţii este completat şi de ultimele etape Romanian Retro Racing, cu câte două curse – de regularitate şi de viteză.

Romanaian Endurance Series, BMW safety cars

De asemenea, BMW a pregătit o surpriză importantă: va prezenta în avanpremieră pentru România un nou model sportiv al mărcii, care urmează să aibă debutul pe piaţă în luna noiembrie.

Romanian Endurance Series: Titlurile se decid în finala de pe Motorpark

Sezonul competițional 2019 se încheie cu o rundă de gală pe Motorpark România, unde nu va fi nevoie de calcule: cine-și învinge adversarii direcți va deveni campion, atât în ierarhia generală, cât și la categoriile A1 (1600cmc) și A3 (2000-3500cmc).

TCR versus GT4, ultimul episod

Toate cele 8 manșe din acest an au fost câștigate de modele ce aparțin claselor TCR și GT4, deosebit de populare la nivel mondial. Cupra TCR înscrisă de BADI are un singur punct avans în fața Ginetta G55 GT4 Evo pregătită de Willi Motorsport (119-118p), cele două grupări făcând joc egal în deplasările de pe Transilvania Motor Ring. Pe Motorpark însă, Ginetta pilotată de Fabrizio Broggi și Sergiu Nicolae a avut ascendentul în trei ocazii din patru, însă un abandon în luna martie a făcut ca Eduard Anton să se bucure în continuare de șefia clasamentului general. Avantaj de ritm pentru Ginetta, însă fiabilitate 100% pentru Cupra – ecuația finalei e cum nu se poate mai simplă: Winner takes it all.

Echilibru în arena bavareză

Contingentul BMW-urilor de la categoria A3 crește de la o rundă la alta, ajungându-se la un total de cinci cu ocazia finalei. JMS Performance revine cu Aldrin Opran la comenzi, iar Willi Motorsport intră în luptă cu un E46 325i pregătit pentru o figură familiară a familiei RES, Adrian Laza. WCR-Condor continuă să promoveze producțiile cinematografice inspirate de lumea curselor și propune un design special înaintea premierei filmului Marea Provocare: Le Mans ’66 cu Matt Damon și Christian Bale. La vârf, însă, echipajele DV8 Racing și Blitzwolf 3 sunt separate de doar două puncte, așa că și în acest caz cine trece primul linia de sosire va obține și titlul stagiunii.

Totodată, perechile fruntașe de la A3 și A1 își mai dispută și poziția a treia în clasamentul general.

Matematică simplă la categoria A1

Modelele Peugeot 106 înscrise de Blitzwolf (Mihai Zamfir/Matei Voicu) și Exelixis (Theodoros Perimenis) sunt separate, în prezent, de doar un punct și vor purta ultima bătălie “care pe care”. Philip Andriescu (Ford Fiesta) și Bogdan Duma (Citroën Saxo) păstrează șanse teoretice, însă au nevoie de o conjunctură favorabilă pentru a răsturna ierarhia. În avantajul lor joacă și revenirile la A1 ale lui Cristi Ionescu/Ovidiu Zaberca (Peugeot), Viorel Ivan și Costin Gherghescu (Dacia Logan), dat fiind sistemul de punctaj la clase în RES ce recompensează luptele mai dificile, cu mai mulți adversari. Alin Cristea și Dan Georgescu (Citroën Saxo) debutează în campionat și duc totalul înscrișilor la 17, care nu a mai fost atins în cele 14 reuniuni precedente ale RES.

Programul weekendului
Adâncata Motor Park
Sâmbătă 26.10.2019
9:00 – 10:00 Track Day – sesiunea 1
10:00 – 10:25 Recunoașteri Regularitate
10:30 – 11:00 Antrenamente Viteză pe Circuit
11:00 – 12:00 Track Day – sesiunea 2
12:00 – 12:30 Pista închisă / Prezentare specială model sportiv BMW.
12:30 – 12:55 Calificări Regularitate
13:00 – 14:00 Track Day – sesiunea 3
14:00 – 14:15 Calificări Viteză pe Circuit
14:20 – 14:50 Etapa V Regularitate
15:00 – 16:00 Track Day – sesiunea 4
16:00 – 16:20 Etapa V Viteză pe Circuit
16:30 – 17:00 Track Day – sesiunea 5
Duminică 27.10.2019
9:00 – 9:30 Recunoașteri Regularitate
9:35 – 10:15 Antrenamente comune Viteză pe Circuit + RES
10:15 – 10:20 Code 60 test RES sub Safety Car
10:25 – 10:55 Calificări Regularitate
11:00 – 11:20 Calificări RES
11:25 – 11:55 Calificări Viteză pe Circuit
12:00 – 12:30 Pista închisă / pauză de prânz
12:30 – 13:00 Etapa a VI-a Regularitate
13:05 – 13:35 Etapa a VI-a Viteză pe Circuit
13:40 Pit open RES
14:00 – 16:00 Cursa 2h RES

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.