Cu ocazia ediţiei 2014 a Salonului Auto de la Paris (4-19 octombrie), constructorul german de automobile premium îşi prezintă cele mai noi modele din portofoliul în continuă dezvoltare, prin care plăcerea condusului – specifică mărcii – este experimentată în tot mai multe modalităţi. Cel mai important salon european al anului, care îşi deschide porţile pentru public în perioada 4-19 octombrie 2014, va găzdui premiera mondială a două modele noi: BMW Seria 2 Cabriolet şi noul BMW X6. La evenimentul din capitala Franţei vor fi expuse şi noile motoare diesel cu patru cilindri pentru BMW Seria 5, o ediţie specială exclusivă a sedanului de lux BMW Seria 7 şi inovaţiile din portofoliul BMW ConnectedDrive. Tot la Paris vor avea loc premierele naţionale pentru BMW Seria 2 Active Tourer şi revoluţionarul automobil sport hibrid plug-in BMW i8.
Noile apariţii subliniază experienţa pe care BMW o deţine în dezvoltarea unor concepte noi de automobile şi în pionieratul tehnologiilor privind sistemele de propulsie, precum şi succesul în abordarea unor segmente noi. BMW Seria 2 Cabriolet şi noul BMW X6 sunt succesorii a două modele ce au deschis noi orizonturi: primul model decapotabil din lume din segmentul compact premium şi fondatorul segmentului Sports Activity Coupé. Pe de altă parte, gama BMW se va extinde cu noua generaţie de motoare diesel cu patru cilindri, prin care modelele BMW 518d şi BMW 520d îşi vor consolida poziţia de lider în ceea ce priveşte eficienţa în clasa executive. De noua familie de motoare BMW Group beneficiază şi BMW Seria 2 Active Tourer, furnizând astfel o combinaţie unică de sportivitate şi eficienţă.
Premieră mondială: BMW Seria 2 Cabriolet.
Liniile sportive şi elegante, experienţa foarte intensă a condusului decapotabil şi calităţile dinamice care le depăşesc pe cele ale rivalilor din segmentul compact premium sunt caracteristicile remarcabile ale BMW Seria 2 Cabriolet. Modelul va avea premiera mondială la Salonul Auto de la Paris 2014. Succesorul BMW Seria 1 Cabriolet se bazează pe o serie de atribute unice: aşa cum este tracţiunea spate, linia joasă a portbagajului sau distribuţia perfectă de mase.
Designul elegant şi talia joasă reprezintă o apariţie distinctivă şi un aer proaspăt al plăcerii condusului decapotabil. Acţionat electric, soft topul optimizează confortul acustic şi poate fi deschis sau închis în 20 de secunde la viteze de până la 50 km/h. Rigiditatea torsională impresionantă a caroseriei şi tehnologia şasiului dezvoltată suplimentar oferă o creştere evidentă a agilităţii, în timp ce noua gamă de motoare BMW TwinPower Turbo combină dinamismul cu eficienţa remarcabilă.
De asemenea, BMW Seria 2 Cabriolet oferă echipări inovatoare, precum şi un nivel superior al spaţiului, confortului şi funcţionalităţii şi mai mult caracter premium al interiorului. Gama de dotări BMW ConnectedDrive include şi o noutate exclusivă: BMW Seria 2 Cabriolet este primul model care oferă noua generaţie a sistemului de navigaţie Professional, care permite ca datele de navigaţie să fie actualizate "over the air" prin intermediul cardului SIM încorporat.
Premieră mondială: noul BMW X6.
Noua ediţie BMW X6 captează imaginaţia prin prezenţa şi mai puternică, atletismul extrovertit al designului, performanţele remarcabile, designul interior luxos şi dotările inovatoare. Echiparea standard o depăşeşte cu mult pe cea a modelul anterior şi include faruri bixenon, jante de 19 ţoli din aliaj uşor, operare automată a hayonului, transmisie sport Steptronic cu opt trepte, tapiţerie cu piele, control pe două zone al aerului condiţionat şi pachet Driving Assistant din portofoliul BMW ConnectedDrive. Stilul exclusivist al modelului Sports Activity Coupé poate fi accentuat prin prezenţa pachetului M Sport, opţiunii Design Pure Extravagance şi dotărilor specifice modelului de la BMW Individual.
Trei motoare cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, deopotrivă puternice şi eficiente, vor fi disponibile încă de la lansarea noului BMW X6. Toate variantele modelului sunt echipate standard cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive. Clienţii care doresc să accentueze dinamica sau să îmbunătăţească confortul modelului X6 pot comanda pachetul opţional de suspensie adaptivă Dynamic, pachetul de suspensie adaptivă Comfort sau pachetul de suspensie adaptivă Professional, care le include pe primele două. Aceste pachete integrează sisteme precum Dynamic Damper Control (bară stabilizatoare controlată dinamic), suspensie pneumatică pentru puntea spate, Dynamic Performance Control (controlul dinamic al performanţelor) şi stabilizare activă a ruliului Dynamic Drive.
Premieră franceză: BMW Seria 2 Active Tourer.
BMW Seria 2 Active Tourer aduce o combinaţie de spaţiu şi confort, dinamică, stilul şi eleganţa specifice BMW în segmentul premium al clasei compacte. Noul model – prezentat în premieră în Franţa – are dimensiuni compacte (lungime: 4.342 milimetri; lăţime: 1.800 milimetri; înălţime: 1.555 milimetri) şi, în acelaşi timp, oferă o poziţie înaltă a şezutului, o banchetă variabilă şi un portbagaj generos ca dimensiuni (468-1.510 litri).
Pentru a îndeplini cele mai înalte standarde în privinţa spaţiului, variabilităţii şi funcţionalităţii, BMW Seria 2 Active Tourer dispune de un sistem revoluţionar de tracţiune faţă. Motoarele cu trei sau cu patru cilindri promit plăcerea condusului şi eficienţa exemplară pentru care modele BMW sunt renumite.
Noua generaţie de motoare pentru BMW Seria 5, noi repere de eficienţă în segmentul premium al clasei executive.
Prin introducerea noii generaţii de motoare diesel cu patru cilindri, BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 5 Touring sunt pregătite să-şi extindă poziţia de lider în ceea ce priveşte eficienţa în segmentul premium al clasei executive. Noile motoare de 2,0 litri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo măresc cu 5 kW puterea maximă a noilor BMW 518d şi BMW 520d. În acelaşi timp, consumul de combustibil şi emisiile CO2 în ciclul de testare EU au scăzut cu până la 0,4 l/100 km, respectiv cu 10 g/km. De exemplu, noul BMW 520d Sedan cu transmisia opţională Steptronic cu opt trepte consumă 4,5-4,1 l/100 km (emisii CO2: 119-109 g/km; în funcţie de dimensiunile anvelopelor din echipare).
BMW Concept X5 eDrive: combinaţie între tehnologia hibrid inovatoare şi tracţiunea integrală.
BMW Concept X5 eDrive prezintă o soluţie inovatoare pentru o reducere suplimentară a consumului şi a emisiilor unui model din segmentul Sports Activity Vehicle. Conceptul combină plăcerea condusului specifică – graţie sistemului inteligent de tracţiune integrală xDrive – şi o ambianţă luxoasă cu un concept de transmisie hibrid plug-in. Acesta din urmă oferă conducătorilor acel fler sportiv pentru care BMW este renumit, cu propulsie integral electrică la viteze de până la 120 km/h şi un consum mediu în ciclul de testare EU de sub 3,8 l/100 km. Ca atare, Concept X5 eDrive reprezintă un exemplu elocvent al strategiei de dezvoltare BMW EfficientDynamics. Sistemul de propulsie disponibil la BMW Concept X5 eDrive cuprinde un motor pe benzină, cu patru cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi un electromotor. Acumulatorul litiu-ion al conceptului poate fi încărcat rapid şi sigur de la o sursă casnică de energie electrică sau de la un panou BMW i (Wallbox).
Premieră franceză: BMW i8 – automobilul sport al viitorului şi primul model de serie cu faruri laser.
O serie de dotări tehnologice de pionierat se regăsesc la BMW i8 pentru a contribui la caracterul "automobilului sport al viitorului". Designul revoluţionar al i8 se bazează pe arhitectura LifeDrive a automobilului ce a fost dezvoltată de BMW i, care combină celula pasagerilor realizată din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) şi şasiul din aluminiu care găzduieşte sistemul de propulsie, acumulatorul de înaltă tensiune, componentele suspensiei şi funcţiile structurale şi de impact. Sistemul de propulsie ce acţionează primul model hibrid plug-in din istoria BMW Group combină tehnologia BMW TwinPower Turbo cu tehnologia BMW eDrive care include două propulsoare electrice. Rezultatul este un automobil cu tracţiune integrală, performanţe sport şi consumul unui automobil compact de oraş.
De asemenea, pachetul i8 include servicii de mobilitate de la BMW ConnectedDrive, dezvoltate special pentru BMW i, şi serviciile inovatoare 360° ELECTRIC. Debutul BMW i8 a marcat multe premiere mondiale, una dintre cele mai spactaculoase fiind disponibilitatea farurilor laser pe un automobil de serie.
Nou de la BMW ConnectedDrive: actualizare "over-the-air" a datelor de navigaţie, tehnologie 4G şi aplicaţie BMW i Remote pentru schimb de date între BMW i8 şi un smartwatch.
Portofoliul BMW ConnectedDrive a fost extins pentru a include noi funcţii şi tehnologii prin care conectivitatea inteligentă este şi mai confortabilă. De exemplu, ultima generaţie a sistemului de navigaţie Professional permite acum actualizarea "over-the-air" a datelor de pe hartă. Hărţile sunt actualizate prin intermediul conexiunii telefonului mobil – fără niciun cost pentru utilizator – datorită cardului SIM montat în automobil. Pentru a asigura un transfer rapid şi sigur al datelor pentru acesta şi alte funcţii BMW ConnectedDrive, cardul SIM încorporat* în modelele BMW va îndeplini, în viitor, standardul de mare viteză 4G (sau LTE / Long Term Evolution).
Aplicaţia BMW i Remote a fost dezvoltată special pentru a permite partajarea convenabilă de date între conducători şi automobilele electrice pe care le conduc. Aplicaţia poate fi utilizată fie pe un smartphone, fie pe un smartwatch prin intermediul interfeţelor specifice. Salonul Auto de la Paris 2014 va fi locul de prezentare a aplicaţiei BMW i Remote, concepută să gestioneze transferul de date între automobilul sport hibrid plug-in BMW i8 şi un smartwatch Samsung GALAXY Gear. Acesta va permite conducătorilor BMW i8 să acceseze toate informaţiile importante cu privire la statutul automobilului, informaţiile de transfer – inclusiv datele şi adresele de navigaţie – şi să activeze de la distanţă aerul condiţionat pentru o ambianţă interioară plăcută în interiorul maşinii.
* Serviciile on-line cu SIM încorporat nu sunt încă disponibile în România.