La ediţia din acest an a Salonului Auto de la Geneva, BMW va prezenta o gamă de modele noi de serie şi va atrage atenţia şi prin câteva concepte compacte revoluţionare care îşi propun să schimbe imaginea segmentului premium şi a dezvoltării durabile. Printre punctele de atracţie ale standului se va număra şi gama de sisteme inovatoare de asistare a conducătorului din portofoliul BMW ConnectedDrive.
BMW Seria 3 Gran Turismo: inovator, emoţional, funcţional.
Noul BMW Seria 3 Gran Turismo va avea premiera mondială la Geneva şi va extinde segmentul premium al clasei medii cu o opţiune de top. Concept complet independent în cadrul celei mai bine vândute game BMW, modelul întruchipează reinterpretarea unică a nevoii de spaţiu şi funcţionalitate. În cadrul actualei generaţii a modelului, această a treia versiune de caroserie reuneşte genele sportive şi dinamice de la Sedan cu caracterul practic şi versatilitatea de la Touring – atribute completate de un surplus evident de spaţiu şi confort al călătoriei. În consecinţă, noul BMW Seria 3 Gran Turismo este convingător atât ca model business elegant, cât şi ca automobil dinamic şi confortabil destinat călătoriilor lungi.
BMW M6 Gran Coupé: sportivitate şi estetică în formă pură.
În premieră la Salonul Auto de la Geneva 2013, BMW M dezvăluie publicului european cea de-a treia variantă de caroseriei a modelului BMW M6, o maşină sport foarte performantă. Noul BMW M6 Gran Coupé combină atributele de performanţă M tradiţionale cu un design deosebit de frumos şi de luxos. Datorită dimensiunilor interioare mai mari ale acestui coupé cu patru uşi, cei doi pasageri din spate se pot bucura de un nivel generos de spaţiu.
Sub capotă se regăseşte motorul V8 cu tehnologie M TwinPower Turbo, care dezvoltă 412 kW/560 CP şi un maxim al cuplului de 680 Nm. Puterea motorului este transferată către puntea spate prin intermediul unei transmisii M cu dublu ambreiaj, cu Drivelogic, cu şapte trepte. Atrag atenţia şi dotări precum diferenţialul M activ pentru puntea spate, şasiul specific M, direcţia hidraulică cu raport variabil şi sistemul de frânare cu componente de înaltă performanţă.
Preţul de început anunţat pentru România va fi de 114400 Euro fără TVA, debutul pe piața din România fiind programat pentru vara acestui an.
BMW Z4: roadster cu un farmec şi o individualitate amplificate.
Cu noi dotări exterioare, detalii interioare rafinate, un nou pachet de echipamente şi un nou motor entry-level, BMW Z4 este pregătit ca la Geneva să facă o impresie mai atrăgătoare şi mai inovatoare decât până acum. Sunt disponibile trei culori noi pentru caroserie, precum şi noua opţiune Design Pure Traction. În interior, tonurile de negru şi portocaliu realizează un contrast coloristic deosebit.
Alte opţiuni de personalizare sunt reprezentate de noile jante din aliaj – 17, respectiv 18 ţoli -, dar şi de pachetul opţional M Sport. Rolul de viitor model entry-level este interpretat de BMW Z4 sDrive18i, propulsat de un motor de 2,0 litri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care dezvoltă 115 kW/156 CP. Acest motor poate fi comandat şi cu o transmisie automată cu opt trepte.
Noul model va avea debutul pe piaţă în luna mai a acestui an. Preţul de început va fi de 29500 Euro fără TVA pentru versiunea Z4 sDrive18i.
BMW Concept Active Tourer: mai multe posibilităţi pentru inovaţie.
BMW Concept Active Tourer reprezintă avanpremiera unor inovaţiilor viitoare destinate segmentului premium din clasa compactă. Cu acest studiu, BMW prezintă o serie de soluţii cu caracter de pionierat pentru interior, dar şi pentru conceptul transmisiei. Confortul şi funcţionalitatea sunt îmbinate cu dinamica şi stilul, în timp ce transmisia hibrid plug-in garantează cel mai înalt nivel de eficienţă.
Cu o lungime exterioară de 4.350 de milimetri, proporţii atletice şi linii specifice BMW, acest concept transferă estetica tradiţională BMW spre un alt segment auto. Interiorul de la BMW Concept Active Tourer se distinge prin poziţia ridicată a scaunelor, spaţiul generos pentru conducător şi pasageri, precum şi prin portbagajul extensibil şi flexibil. Caracterul dinamic al acestui studiu este strâns legat de abordarea conceptului BMW eDrive. Sistemul de transmisie cuprinde un motor pe benzină, cu trei cilindri, şi un electromotor sincron care produc o putere totală de 140 kW/190 CP, astfel că BMW Concept Active Tourer accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puţin de opt secunde. Cu toate acestea, automobilul realizează un consum mediu de sub 2,5 l/100 km, iar nivelul emisiilor CO2 nu trece de 60 g/km.
BMW ConnectedDrive: Dynamic Light Spot va putea identifica şi animalele pe timp de noapte.
BMW Night Vision, un sistem de asistare a conducătorului din portofoliul BMW ConnectedDrive, are o contribuţie semnificativă la evitarea accidentelor pe timp de noapte. Datorită BMW Dynamic Light Spot (spot luminos dinamic), riscul de coliziuni cu pietonii este redus şi mai mult. Din vara anului 2013, BMW Night Vision va dispune şi de un sistem de recunoaştere a animalelor care se extinde dincolo de raza de acţiune a farurilor. Montată în grila BMW a radiatorului, camera în infraroşu cu imagine termică poate detecta obiectele care degajă căldură de la o distanţă de aproximativ 100 de metri, având capacitatea de a face diferenţa între oameni şi animale prin nivelul de căldură. Dacă BMW Night Vision anticipează o coliziune posibilă cu un animal, Dynamic Light Spots începe să lumineze intermitent animalul într-o manieră specifică. Simultan, pe afişajul de bord se aprinde un simbol specific de avertizare. În cazul unui pericol iminent, sistemul de bord emite şi o avertizare acustică.
BMW i3 cu soluţii inteligente de extindere a autonomiei.
BMW i3 Concept Coupé va avea premiera europeană la Geneva, ocazie cu care va fi expus şi BMW i8 Concept Spyder. Autonomia maşinii şi infrastructura de realimentare reprezintă teme frecvente din discuţiile privind factorii importanţi în electromobilitate. Prin sistemul de propulsie eDrive, BMW i3 este conceput astfel încât reîncărcarea acumulatorului să se facă după două-trei zile de utilizare în regim de navetă. Aceasta echivalează cu o autonomie de 130-160 kilometri. Sistemul de transmisie şi celelalte funcţii ale BMW i3 sunt alimentate de la o baterie litiu-ion de mare tensiune, dezvoltată special astfel încât energia – implicit şi autonomia maşinii – să fie mai puţin expusă la fluctuaţiile de temperatură, aşa cum se întâmplă cu bateriile din prezent. O altă prioritate în conceperea BMW i3 a fost reducerea consumului de energie de către componentele electrice ale maşinii, în timp ce diferitele moduri de condus pot extinde autonomia cu până la 25%. Deoarece BMW i3 este primul automobil electric din lume integral conectat, conducătorii primesc actualizări constante cu estimări reale ale autonomiei. Dacă doresc, ei pot cere sistemului să afişeze staţiile de realimentare din vecinătatea destinaţiei, cu rezervarea unui loc prin simpla apăsare a unui buton. În plus, sistemul informează conducătorul cu privire la timpul în care va reîncărca acumulatorul pentru călătoria de întoarcere sau spre o altă destinaţie. Opţional este disponibil şi un sistem de extindere a autonomiei până la aproximativ 300 de kilometri.