A doua oprire a turneului mondial de şase ani pune accentul pe participarea cetăţenilor în formarea oraşelor.
Demers lansat la nivel mondial, în colaborare cu GOOD, pentru găsirea ideilor care "realizează" confortul urban.
BMW Guggenheim Lab este cel mai mare proiect cultural al mărcii, dezvoltat împreună cu prestigioasa Solomon R. Guggenheim Fundation, şi propune să găsească soluţii concrete pentru cele mai importante problemele actuale ale marilor oraşe din întreaga lume. Proiectul se va desfăşura în 9 oraşe, timp de 6 ani, în trei stagii, fiecare cu o temă proprie. Berlin este a doua oprire a BMW Guggenheim Lab după New York sub egida „Confruntarea Confortului”. Primul ciclu de doi ani se va încheia anul următor la Mumbai, în Asia.
Prin programele gratuite pe care le oferă între 15 iunie şi 29 iulie 2012, BMW Guggenheim Lab Berlin este un spaţiu public temporar şi un forum online care încurajează dialogul deschis despre problemele referitoare la viaţa urbană. Proiectul a fost amplasat în Prenzlauer Berg, Schönhauser Allee 176 din complexul Pfefferberg, o fabrică de bere din secolul XIX ce a fost transformată. Laboratorul este deschis de miercuri până vineri, între orele 14.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică de la ora 12.00 la ora 22.00. Toate programele sunt gratuite şi vor fi disponibile în limba germană sau în limba engleză, cu traducere în germană.
"Suntem deosebit de încântaţi să deschidem BMW Guggenheim Lab Berlin şi să începem o perioadă vibrantă de discuţii şi dezbateri publice despre modul în care cetăţenii pot modela oraşele în care locuiesc", a declarat Richard Armstrong, director al Muzeului şi al Fundaţiei Solomon R. Guggenheim. "Suntem nerăbdători să primim rezidenţii din întregul Berlin, precum şi vizitatorii de pretutindeni, care ni se pot alătura în acest experiment urban revoluţionar."
"Împreună cu municipalitatea din Berlin şi cu Muzeul Guggenheim, aşteptăm cu nerăbdare discuţiile vibrante care vor avea loc în cadrul BMW Guggenheim Lab Berlin", a declarat Frank-Peter Arndt, membru în Consiliul Director BMW AG. "De-a lungul celor peste 40 de ani de implicare culturală la nivel mondial, am crezut dintotdeauna în valoarea dialogului public şi în susţinerea ideilor inovatoare şi neconvenţionale. Guggenheim este colaboratorul perfect pentru a furniza şi a asigura un forum deschis pentru această explorare esenţială şi multidisciplinară a vieţii urbane."
BMW Guggenheim Lab Berlin este prezentat în colaborare cu Laboratorul Metropolitan ANCB.
Programele BMW Guggenheim Lab Berlin
Sub egida Confruntarea Confortului (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/theme) – tema primului ciclu de doi ani al Laboratorului -, programul Berlin Lab pune accentul pe importanţa modalităţilor de realizare şi de punere în practică a schimbărilor oraşului. Berlin Lab explorează problemele vieţii urbane contemporane, de la infrastructură la tehnologie şi dezvoltare durabilă, prin programe care încurajează vizitatorii să participe şi să împărtăşească întrebări, răspunsuri, gânduri şi dialog.
"Obiectivul BMW Guggenheim Lab este iniţierea unei conversaţii despre viitorul oraşelor şi crearea unui forum unde oamenii de diferite condiţii să creeze şi să împărtăşească idei", afirmă Maria Nicanor, curator BMW Guggenheim Lab. "Berlin este oraşul ideal pentru dezvoltarea filosofiei Laboratorului, în special datorită sistemului său bine stabilit de participare a cetăţenilor."
Programele au fost dezvoltate de Berlin Lab Team (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/berlin-lab-team – José Gómez-Márquez, Carlo Ratti, Corinne Rose şi Rachel Smith), un grup multidisciplinar internaţional, compus din inovatori şi specialişti, condus de curatorul Guggenheim, Maria Nicanor, cu participare din partea organizaţiilor locale. Programul, care este disponibil pe site-ul BMW Guggenheim Lab, va include peste 100 de evenimente în complexul Pfefferberg şi în alte locuri din oraş.
Programele se concentrează pe patru teme principale:
Empowerment Technologies (15-24 iunie)
José Gómez-Márquez (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/berlin-lab-team/jose-gomez-marquez), Grupul Mici Dispozitive de la Institutul de Tehnologie Massachusetts din Boston şi pionier în domeniul inovaţiilor privind tehnologiile de sănătate, va conduce o serie de ateliere "do-it-yourself" care pun accentul pe construirea unui oraş propriu prin "exploatarea" şi transformarea spaţiilor urbane.
Dynamic Connections (27 iunie – 6 iulie)
Rachel Smith (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/berlin-lab-team/rachel-smith), planificator principal de transport la AECOM, cu sediul în Brisbane (Australia), va conduce programe care pun accentul pe mobilitatea durabilă şi dezvoltarea sustenabilă a comunităţii.
Urban Micro-Lens (7-18 iulie)
Artist şi psiholog originar din Berlin, Corinne Rose (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/berlin-lab-team/corinne-rose), care lucrează cu fotografii şi imagini video şi predă la Universitatea de Arte din Berna (Elveţia), va explora interacţiunea dintre psihologie, arhitectură şi artă cu programe care se adresează percepţiei, comunicării şi emoţiilor din viaţa urbană.
SENSEable City (19-29 iulie)
Arhitectul şi inginerul Carlo Ratti (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/berlin-lab-team/carlo-ratti), care îşi desfăşoară activitatea în Italia şi conduce Laboratorul SENSEable City la Institutul de Tehnologie Massachusetts din Boston, va conduce programe ce examinează modul în care noile tehnologii transformă modul în care înţelegem, concepem şi trăim în oraşe.
"Oraşul Berlin este mândru să se alăture BMW Guggenheim Lab în promovarea obiectivului de a implica publicul în identificarea noilor idei şi strategii pentru provocările cu care se confruntă oraşele în prezent", a declarat Klaus Wowereit, primarul din Berlin. "Laboratorul este o iniţiativă de pionierat care încurajează dialogul deschis şi puncte de vedere diferite, iar acesta este motivul pentru care Berlin – unul dintre cele mai creative şi mai inovatoare oraşe din lume – este ceea ce este."
"Ne bucurăm că BMW Guggenheim Lab Berlin va fi găzduit de Prenzlauer Berg şi suntem încântaţi că programele gratuite ale Laboratorului vor aborda probleme extrem de relevante pentru ideea de vecinătate şi oraş", a declarat Matthias Koehne, primarul din Pankow. "Comunităţile din Pankow şi Prenzlauer Berg şi locuitorii din Berlin vor avea o contribuţie importantă la activitatea Laboratorului şi vor furniza o perspectivă specială asupra acestui proiect global."
{mosimage}Pe lângă programele organizate la Pfefferberg, Berlin Lab oferă o varietate de explorări urbane, precum excursii cu ghid, călătorii şi ateliere pietonale. Detalii pot fi găsite pe site-ul BMW Guggenheim Lab (//www.bmwguggenheimlab.org).
Activităţile de la BMW Guggenheim Lab Berlin vor fi documentate pe blogul proiectului, Lab | Log (//blog.bmwguggenheimlab.org/), care va prezenta şi interviuri cu colaboratorii BMW Guggenheim Lab. Publicul este invitat să se alăture reţelelor de socializare dedicate BMW Guggenheim Lab pe Twitter (@BMWGuggLab şi #BGLab), Facebook (//www.facebook.com/BMWGuggenheimLab), YouTube (//www.youtube.com/bmwguggenheimlab), Flickr (//www.flickr.com/photos/bmwguggenheimlab) şi Foursquare (https://foursquare.com/bmwgugglab).
BMW Guggenheim Lab şi GOOD fac apel pentru idei privind "viitorul oraşelor"
În colaborare cu GOOD (//www.good.is/), BMW Guggenheim Lab a lansat, la nivel mondial, un apel online pentru găsirea de idei care susţin confortul urban, adresând întrebarea: "Cum ai transforma un spaţiu public din oraşul tău pentru a-l face mai confortabil?" Publicul este invitat să prezinte idei avangardiste, inovatoare, cu imaginaţie, surprinzătoare sau neconvenţionale, care ar intensifica experienţa oamenilor într-un spaţiu public. Înscrierile se pot face la good.is/cityforward cu începere din 19 iunie 2012. Înregistrările selectate vor fi evidenţiate pe site-urile BMW Guggenheim Lab şi GOOD şi pe canalele social media ale acestora.
GOOD este o colaborare între persoane fizice, juridice sau organizaţii non-profit pentru dezvoltarea lumii. Site-ul GOOD.is este o explorare continuă a ceea ce este GOOD şi a ceea ce poate fi.
Informaţii pentru vizitatori
Toate programele din cadrul BMW Guggenheim Lab Berlin sunt gratuite şi deschise publicului pe principiul "primul venit, primul servit" în intervalele orare menţionate. Înscrieri online în avans sunt necesare pentru anumite programe. Laboratorul este deschis de miercuri până vineri între orele 14.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică de la ora 12.00 la ora 22.00.
Despre arhitectură şi design
Uşor şi compact, cu o structură realizată din fibră de carbon, structura mobilă (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/architecture) BMW Guggenheim Lab pentru primul ciclu de doi ani a fost concepută de biroul de arhitectură din Tokyo Atelier Bow-Wow (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/architects) ca "set de instrumente de călătorie". Jumătatea inferioară a structurii este o versiune actuală a unei logii mediteraneene, un spaţiu deschis care poate fi configurat cu uşurinţă pentru a găzdui diferitele programe ale Laboratorului. Partea superioară a structurii adăposteşte un sistem flexibil de montare şi este acoperită cu o reţea semitransparentă. Prin această piele externă, vizitatorii au posibilitatea de a surprinde imagini ale vastului aparat de "instrumente", care poate fi urcat sau coborât spre/dinspre acoperiş în funcţie de programele Laboratorului, astfel că parterul se transformă într-o spaţiu formal de lectură, o scenă pentru adunări festive sau un atelier cu mese pentru experimente practice.
Idenitatea grafică (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/theme) pentru primul ciclul al BMW Guggenheim Lab a fost dezvoltată de designerii Sulki & Min (//www.bmwguggenheimlab.org/what-is-the-lab/people/graphic-designers) originari din Seul.