Companiile sunt parteneri într-o nouă iniţiativă de dezvoltare IoT (Internet of Things) industrial şi de contribuţie la creşterea unei comunităţi care să creeze noi soluţii Industry 4.0.
• Cadrul tehnologic şi comunitatea deschisă împart soluţii inteligente din fabrică din domeniile auto şi producţiei pentru accelerarea semnificativă a evoluţiilor IoT industrial viitoare.
• Utilizând eşantioane controlate şi studii de caz, membrii comunităţii şi partenerii îşi vor dezvolta propriile servicii şi soluţii, menţinând totodată controlul asupra datelor şi proprietatea intelectuală.
• Construită pe platforma cloud IoT industrial Microsoft Azure, Platforma Deschisă de Producţie va oferi o arhitectură de referinţă cu componente din surse deschise, bazată pe standarde industriale deschise şi pe un model de date deschis.
• Până la finalul anului 2019 va exista un set iniţial de 4-6 parteneri şi un minimum de 15 cazuri de utilizare lansate în anumite medii de producţie.
• Producătorii şi furnizorii, inclusiv companii din afara industriei auto, sunt încurajaţi să se alăture comunităţii.
Bucureşti/Hanovra. La Hannover Messe, Microsoft şi BMW Group au anunţat o nouă iniţiativă comunitară pentru a permite inovaţii mai rapide şi mai eficiente în domeniul producţiei. În procesul de fabricaţie din prezent, producţia şi rentabilitatea pot fi încetinite de sisteme de proprietar complexe care creează depozite de date şi productivitate lentă. Platforma Deschisă de Producţie (Open Manufacturing Platform/OMP) este concepută să coboare aceste bariere prin crearea unui cadru tehnologic deschis şi a unei comunităţi interindustriale. Se urmăreşte dezvoltarea de soluţii de producţie inteligente care vor fi împărtăşite de participanţii OMP din domeniul auto şi cel mai larg al producţiei. Obiectivul este accelerarea semnificativă a dezvoltărilor IoT industrial viitoare, timpi mai scurţi de evaluare şi gestionare a eficienţelor de producţie şi abordarea în acelaşi timp a provocărilor industriale comune.
Construită pe platforma cloud IoT industrial Microsoft Azure, OMP are intenţia de a oferi membrilor comunităţii o arhitectură de referinţă cu componente din surse deschise, bazată pe standarde industriale deschise şi pe un model de date deschis. Pe lângă facilitatea colaborării, această abordare-platformă deblochează şi standardizează modelele de date care permit scenarii de analiză şi machine learning – date care, în mod tradiţional, au fost gestionate în sisteme de proprietar. Utilizând eşantioane controlate şi studii de caz, membrii comunităţii şi partenerii îşi vor dezvolta propriile servicii şi soluţii, menţinând totodată controlul asupra datelor proprii.
“Microsoft îşi uneşte forţele cu BMW Group pentru a transforma eficienţa producţiei digitale din industrie”, a declarat Scott Guthrie, vicepreşedinte executiv Microsoft Cloud şi AI Group. “Angajamentul nostru de a construi o comunitate deschisă va crea noi oportunităţi pentru colaborări în tot lanţul valoric al producţiei.”
Cu peste 3.000 de maşini, roboţi şi sisteme autonome de transport conectate la platforma IoT BMW Group, care este construită pe capacităţile cloud, IoT şi AI ale Microsoft Azure, BMW Group intenţionează să contribuie cu cazuri relevante de utilizare iniţială la comunitatea OMP. Un exemplu este utilizarea de către companie a propriei platforme IoT pentru a doua generaţie a sistemelor sale autonome de transport la uzina BMW Group de la Regensburg, una dintre cele 30 de locaţii de producţie şi asamblare de pe mapamond. Aceasta a permis BMW Group să-şi simplifice foarte mult procesele de logistică prin intermediul unei coordonări centrale a sistemului de transport, creând o eficienţă logistică mai mare. În viitor, aceasta şi alte cazuri de utilizare, precum buclele digitale de feedback, gestiunea digitală a lanţului de aprovizionare şi întreţinerea predictivă, vor fi puse la dispoziţie şi dezvoltate suplimentar în cadrul comunităţii OMP, cu menţinerea deţinerii de către BMW Group a proprietăţii intelectuale (IP) şi a datelor preexistente.
“Îndeplinirea misiunii complexe de producere de produse premium individualizate necesită soluţii IT şi software inovatoare”, a declarat Oliver Zipse, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru producţie. “Interconectarea locaţiilor şi sistemelor de producţie, precum şi integrarea sigură a partenerilor şi furnizorilor sunt foarte importante. Ne bazăm pe servicii cloud încă din 2016 şi dezvoltăm constant noi abordări. Prin Platforma Deschisă de Producţie ca pas următor, vrem să facem soluţiile noastre disponibile pentru alte companii şi să valorificăm în comun potenţialul pentru a ne asigura o poziţie puternică pe piaţă pe termen lung.”
OMP este următoarea evoluţie a parteneriatului tehnologic îndelungat dintre BMW Group şi Microsoft şi a angajamentului reciproc faţă de inovaţie şi crearea de oportunităţi la nivel de industrie pentru succes colectiv. Prin OMP, membrii comunităţii vor avea oportunităţi mai mari de a debloca potenţialul datelor lor, ceea ce le va permite să construiască şi să integreze soluţii industriale mai rapid, mai sigur şi să beneficieze de contribuţia şi învăţăturile altor organizaţii.
OMP va fi concepută pentru a aborda provocările industriale comune precum conectivitatea maşinilor şi integrarea sistemelor on location. Acest lucru va facilita reutilizarea soluţiilor de software în rândul producătorilor de echipamente originale, a furnizorilor şi a altor parteneri, reducând semnificativ costurile de implementare. De exemplu, un standard de robotică bazat pe ROS (sistem de operare pentru roboţi) pentru sistemele autonome de transport pentru producţie şi logistică va fi contribuit la OMP pentru ca toţi să îl folosească. OMP este compatibilă cu arhitectura de referinţă Industry 4.0 existentă, folosind standardul de interoperabilitate industrială OPC UA.
“Aceasta este o veste foarte bună pentru industria de producţie”, spune Stefan Hoppe, preşedinte şi director general al Fundaţiei OPC. “Utilizarea standardelor industriale internaţionale deschise, precum OPC UA, în comunitatea OMP permite producătorilor, constructorilor de maşini şi furnizorilor să integreze sigur şi eficient echipamentele şi sistemele lor existente. Pentru o lungă perioadă, companiile au promovat ecosisteme închise, de proprietar – angajamentul OMP de a deschide dezvoltarea va modela producţia de mâine.”
Platforma de bază va continua să evolueze în timp, împreună cu cerinţele de producţie, pentru a încorpora noi inovaţii, inclusiv zone de analiză, inteligenţă artificială şi bucle digitale de feedback.
Comunitatea OMP mai largă este formată acum, în derulare fiind recrutarea unor parteneri suplimentari. Consiliul Consultativ al OMP este de aşteptat să devină funcţional cu un set iniţial de 4-6 parteneri şi un minimum de 15 cazuri de utilizare lansate în anumite medii de producţie până la finalul anului 2019. Cei doi parteneri iniţiali, Microsoft şi BMW Group, încurajează şi alţi producători şi furnizori, inclusiv companii din afara industriei auto, să se alăture comunităţii.
Despre Microsoft
Microsoft (Nasdaq “MSFT” @microsoft) permite transformarea digitală pentru era unui cloud inteligent şi un avantaj inteligent. Misiunea sa este de a împuternici fiecare persoană şi fiecare organizaţie de pe planetă să obţină mai mult.