Creştere a veniturilor şi profitului în al doilea trimestru ● Pentru primele 6 luni: venituri de aproape 50 miliarde Euro şi profit de peste 5,5 miliarde Euro ● Marja EBIT în intervalul prestabilit, de 8-10 procente ● În ritm pentru livrarea a 100.000 de automobile electrificate în 2017 ● Parteneri suplimentari de cooperare pentru condus autonom ● Krüger: Dezvoltarea electromobilităţii la viteză maximă
Bucureşti/München. După o nouă performanţă foarte bună în prima jumătate a anului 2017, BMW Group rămâne angajat în implementarea Strategiei NUMBER ONE > NEXT al cărei obiectiv final este modelarea mobilităţii viitorului şi transformarea sectorului auto. Ca principal furnizor mondial al mobilităţii premium, BMW Group se concentrează întotdeauna pe cerinţele şi dorinţele clienţilor săi şi îşi continuă activitatea de inovaţie pe toate cele patru direcţii ACES (Autonomous, Connected, Electrified and Services/Shared).
Concentrarea principală a BMW Group este extinderea mobilităţii electrice şi a condusului autonom. BMW iNEXT va stabili noi standarde în ambele domenii şi va reprezenta avanpostul tehnologic al companiei. Va fi produs la uzina din Dingolfing cu începere din 2021, subliniind importanţa Germaniei ca centru de competenţă pentru mobilitatea electrică. De asemenea, Germania va fi locaţie principală pentru dezvoltarea condusului autonom. În cadrul colaborării deja semnate cu Intel şi Mobileye, primii inginerii de la cele trei companii se vor muta într-un nou campus de dezvoltare la Unterschleißheim, în apropiere de München, pe parcursul acestui an. Mai mult, la un an de începerea colaborării, o serie de alţi parteneri prestigioşi, inclusiv Delphi şi Continental, s-au alăturat proiectului.
“Schimbări majore urmează pentru lumea mobilităţii, iar compania noastră este într-o formă excelentă, lucru vital de altfel, pentru a le aborda. Strategia NUMBER ONE > NEXT evidenţiază latura noastră inovatoare şi consolidează businessul nostru tradiţional”, a comentat Harald Krüger, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG. “Avansăm rapid în domeniul mobilităţii electrice, astăzi şi în viitor. Nici un concurent consacrat nu a reuşit să trimită pe şosea atât de multe automobil electrificate precum am reuşit noi. În viitor, arhitectura noastră flexibilă ne va permite să decidem rapid ce şi câte modele să producem cu motoare termice, plug-in hybrid sau electrice. Această flexibilitate în gama noastră de produse este importantă pentru succes într-o perioadă a volatilităţii şi previziunilor.”
O afacere de succes cu tradiţie, orientată spre generarea unei profitabilităţi pe termen lung, rămâne linia definitorie BMW Group, oferind forţa principală pentru a determina modelarea mobilităţii viitorului. BMW Group a înregistrat creştere în doilea trimestru al anului 2017 pe toată linia: volume, venituri şi profit. Aceste performanţe au fost impulsionate de noul BMW Seria 5, a cărui lansare la începutul anului 2017 a marcat startul cele mai mari ofensive de modele din istoria BMW Group. 40 de modele noi şi actualizate de la cele trei mărci premium al companiei – BMW, MINI şi Rolls-Royce – vor fi aduse pe piaţă în cursul acestui an şi al următorului.
“Clienţii noştri sunt atraşi de noul model Seria 5. De la lansarea pe piaţă şi în al doilea trimestru, continuă să înregistreze un succes de piaţă considerabil. Suntem încrezători că BMW Group, cu cele trei mărci premium ale sale, va stabili un nou record al livrărilor către clienţi în 2017 şi va rămâne principalul furnizor de mobilitate premium”, a spus Krüger. “Împreună cu succesul produselor noastre, strategia noastră de orientare spre creştere profitabilă în SUA îşi arată rezultatele.”
Ofensiva de modele se extinde şi în segmentul premium superior. Prin extinderea către semgente de automobile foarte atractive emoţional precum noul BMW Seria 8, BMW Group îşi propune să atingă o creştere semnificativă a volumului în acest segment până în 2020. De asemenea, segmentul include BMW Seria 7 şi viitorul BMW X7.
În plus, BMW Group este un etalon ceea ce priveşte profitabilitatea stabilă pentru a asigura succesul pe termen lung al afacerii. “Profitabilitatea susţinută este şi rămâne o parte integrantă a Strategiei NUMBER ONE > NEXT, asigurând faptul că avem resursele necesare pentru a răspunde provocărilor legate de modelarea viitorului mobilităţii”, a declarat Nicolas Peter, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru finanţe. “Acesta este motivul pentru care ne concentrăm pe nevoile clienţilor noştri şi tehnologiile relevante ale viitorului. Prin utilizarea valorilor noastre corporate ca punct de plecare, ne asigurăm că structurilor noastre permit moduri de lucru cooperative şi orientate spre viitor, stabilind în acelaşi timp priorităţi clare pentru alocarea resurselor noastre. În mod deliberat reducem gradul de complexitate a produselor şi proceselor noastre. Întotdeauna acţionăm anticipativ, ferm şi dintr-o poziţie de forţă, pentru ca niciodată nu pierdem din vedere strategia pe termen lung şi succesul susţinut al BMW Group ca ansamblu. Această combinaţie de constanţă şi fiabilitate este emblematică pentru BMW Group şi va rămâne şi în viitor.”
Gama largă de automobile electrificate ale BMW Group a fost foarte populară în primele şase luni ale anului. Livrările de modele BMW i3 şi i8, variantele hybrid plug-in BMW iPerformance şi noua versiune plug-in hybrid a MINI Countryman au totalizat 42.573 de unităţi, o creştere de aproape 80% faţă de anul anterior (2016: 23.681 de unităţi). “Continuăm să ne aflăm pe drumul de a livra peste 100.000 de automobile electrificate pentru prima dată într-un singur an”, a spus Krüger.
De la lansarea pe piaţă a BMW i3 în urmă cu patru ani, BMW Group este pionierul lumii mobilităţii electrice şi rămâne clar pe acest drum. Incluzând primul plug-in hybrid al mărcii MINI, BMW Group oferă acum nouă automobile electrificate, iar noul BMW i8 Roadster va spori acest număr în 2018. La scurt timp după aceea, mobilitatea electrică pe baterii va deveni parte integrantă a mărcilor tradiţionale BMW Group, începând cu producţia modelului electric MINI la uzina din Oxford la finalul anului 2019, după care va urma versiunea complet electrică a BMW X3 în 2020.
BMW Group obţine creşteri ale volumelor, veniturilor şi profitului
Livrările de automobile ale mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce au crescut, în cel de-al doilea trimestru, cu 4,6%, la 633.582 de unităţi (2016: 605.534). În perioada aprilie-iunie, veniturile BMW Group au totalizat 25,799 de miliarde de euro (2016: 25,014 miliarde €; +3,1%). Profitul anterior exerciţiului financiar (EBIT) a ajuns la 2,929 miliarde de euro, o creştere de 7,5% faţă de datele corespunzătoare anului anterior – 2,725 miliarde €. Profitul brut al BMW Group (EBT) a fost de 3,005 miliarde de euro (2016: 2,798 miliarde €; +9,2%), ceea ce a făcut ca marja EBT a concernului să fie de 11,8% (2016: 11,2%). Profitul net a crescut cu 13,6%, la 2,214 miliarde de euro (2016: 1,949 miliarde €).
În prima jumătate a anului, livrările au crescut cu 5,0%, la 1.220.819 unităţi (2016: 1.163.139). Veniturile BMW Group au evoluat cu 7,4%, la 49,247 de miliarde de euro (2016: 45,867 miliarde €). Profitul anterior exerciţiului financiar (EBIT) s-a îmbunătăţit cu 7,6%, la 5,575 miliarde de euro (2016: 5,182 miliarde €). Profitul brut (EBT) pentru primul semestru a fost de 6,060 miliarde de euro (2016: 5,166 miliarde €), o evoluţie de 17,3% faţă de anul precedent, impulsionat în mare de efectele pozitive de evaluate din primul trimestru. Marja EBT pentru cele şase luni a fost de 12,3% (2016: 11,3%). Profitul net al BMW Group a urcat cu 21,5%, la 4,363 miliarde de euro (2016: 3,590 miliarde €).
Segmentul auto: marja EBIT în intervalul prestabilit
Cu un total de 22,976 de miliarde de euro, veniturile segmentului auto în al doilea trimestru au fost la un nivel la fel de ridicat ca în anul anterior (22,872 miliarde €; +0,5%). EBIT a crescut cu 2,8%, ajungând la 2,238 miliarde de euro (2016: 2,178 miliarde €), astfel că marja EBIT a segmentului auto s-a îmbunătăţit la 9,7% (2016: 9,5%), ceea ce o plasează în intervalul propus de 8-10%. Profitul brut a crescut cu 4,7%, la 2,385 miliarde de euro (2016: 2,277 miliarde €).
Veniturile segmentului auto pentru cele şase luni au crescut cu 4,8%, la 43,668 de miliarde de euro (2016: 41,686 miliarde €). EBIT s-a îmbunătăţit cu 4,3%, la 4,109 miliarde de euro (2016: 3,941 miliarde €), în timp ce marja EBIT a segmentului a ajuns la 9,4% (2016: 9,5%). Profitul brut este mai mare cu 16,3%, la 4,664 miliarde de euro (2016: 4,011 miliarde €).
Livrările de automobile ale mărcii BMW au totalizat, la nivel mondial, 1.038.030 de unităţi (2016: 986.557; +5,2%), depăşind pragul de un milion pentru prima dată pe parcursul primului semestru. Creşterea volumului s-a datorat diversităţii de modele, inclusiv nava-amiral a BMW Group – BMW Seria 7 – şi familia BMW X. Peste 32.000 de unităţi BMW Seria 7 au fost vândute în perioada de raportare, o creştere de 26,9% faţă de anul anterior. Livrările BMW X1 în prima jumătate a anului au crescut cu 45,2%, la aproximativ 137.000 de unităţi. BMW X5 (aproape 90.000 de unităţi; +10,6%) a înregistrat o creştere semnificativă. Chiar şi în lunile afectate direct de schimbarea de model, noul BMW Seria 5 a putut să menţină nivelul ridicat din anul anterior, cu livrări către clienţi care au depăşit 166.000 de unităţi (-1,8%) pe parcursul primelor şase luni. Disponibilitatea tot mai mare a Seria 5 este de aşteptat să ofere un impuls suplimentar în cea de-a doua parte a anului.
Livrările de 181.214 unităţi în perioada ianuarie-iunie 2017 au reprezentat un nou record pentru marca MINI (2016: 174.898; +3,6%) în prima jumătate a anului. În cele şase luni, livrările de MINI Clubman au totalizat 29.867 de unităţi (2016: 27.511; +8,6%), în timp ce noul MINI Cabriolet a avut o creştere de 30,3%, la 18.699 de unităţi (2016: 14.354).
Marca Rolls-Royce, având sediul al Goodwood (Anglia), a livrat 1.575 de automobile către clienţi în prima jumătate a anului 2017 (-6,5%). Perioada corespunzătoare din 2016 a beneficiat în mare de lansarea foarte popularului Rolls-Royce Dawn, ceea ce a dus la vânzări foarte ridicate. Acest efect de bază şi încetarea disponibilităţii Phantom înainte de lansarea următoarei generaţii a acelui model au fost principalele motive pentru scăderea de al un an la altul. În ciuda incertitudinilor continue şi perceptibile din sectorul de lux existente în mai multe regiuni, Rolls-Royce continuă să-şi propună o creştere sustenabilă pe termen lung.
În conformitate cu strategia sa de obţinere a unei distribuţii echilibrate a vânzărilor la nivel mondial, BMW Group îşi utilizează structurile foarte flexibile de producţie, vânzări şi marketing pentru a nivela cererea fluctuantă dintre regiunile individuale.
În Europa, BMW Group a înregistrat o creştere a volumului de 2,2%, livrând 555.206 unităţi în prima jumătate a anului (2016: 543.270), în ciuda turbulenţelor recente ce au afectat o serie de pieţe importante.
Cererea în Asia a crescut semnificativ pe parcursul primelor şase luni din 2017 şi o serie de automobile livrate au dus totalul la 415.888 de unităţi (2016: 361.568; +15,0%), în principal datorită performanţelor foarte bune ale BMW Group din China. Livrările de automobile BMW Group p piaţa chineză au crescut cu 18,5%, la 293.572 de unităţi (2016: 247.817), în special datorită disponibilităţii complete a BMW X1 şi popularităţii noului BMW Seria 1 Sedan, conceput exclusiv pentru piaţa din China.
Volumul din regiunea Americilor a continuat să fie restricţionat de piaţa auto în contracţie din SUA, cu livrări în primele şase luni mai mici cu 2,5%, la 217.530 de unităţi (2016: 223.098). În contrast, creşteri de peste zece procente s-au înregistrat în ceea ce priveşte livrările către clienţii din Mexic şi America Latină în perioada ianuarie-iunie.
Segmentul moto înregistrează cel mai mare volum de livrări din istorie
Segmentul moto a performant foarte bine în al doilea trimestru. Livrările către clienţi în au crescut, în perioada aprilie-iunie, cu 12,3%, la un nou maxim istoric de 52.753 de unităţi (2016: 46.966). Veniturile au crescut cu 12,8%, la 696 de milioane de euro (2016: 617 milioane €). Profitul anterior exerciţiului financiar a urcat cu 6,1%, la 104 milioane de euro (2016: 98 milioane €), oferind o marjă EBIT de 14,9% pentru trimestru (2016: 15,9%). Profitul brut a crescut cu 6,2%, la 103 milioane de euro (2016: 97 milioane €).
În primele şase luni ale anului, 88.389 de motociclete şi maxiscutere BMW au fost livrate clienţilor (2016: 80.754; +9,5%). Veniturile au crescut cu 10,0%, la 1,319 miliarde de euro (2016: 1,199 miliarde €). Profitul anterior exerciţiului financiar s-a îmbunătăţit cu 19,3%, la 229 de milioane de euro (2016: 192 milioane €), ceea ce a dus la o marjă EBIT de 17,4% pentru primul semestru (2016: 16,0%). Profitul brut a fost mai mare cu 19,4%, totalizând 228 de milioane de euro (2016: 191 milioane €).
Segmentul Financial Services îşi menţine politica de succes
Şi segmentul Financial Services a continuat să performeze bine pe parcursul celui de-al doilea trimestru. În total, 468.603 contracte noi de finanţare şi leasing (2016: 460.718; +1,7%) a fost semnate cu clienţii în perioada aprilie-iunie. Incluzând contractele cu dealerii, 5.307.296 de contracte de leasing şi creditare erau disponibile la 30 iunie 2017 (31 decembrie 2016: 5.114.906; +3,8%). Veniturile segmentului în cel de-al doilea trimestru au crescut cu 8,3%, la 7,044 miliarde de euro (2016: 6,505 miliarde €). Profitul brut a fost mai mare cu 17,1%, la 589 de milioane de euro (2016: 503 milioane €).
În total, 934.237 (2016: 874.090) de contracte noi au fost semnate în prima jumătate a anului 2017 de segmentul nostru de finanţare şi leasing, +6,9% faţă de anul anterior. Veniturile segmentului pentru primele şase luni ale anului au crescut cu 12,4%, la 14,090 miliarde de euro (2016: 12,537 miliarde €). Profitul brut a urcat cu 10,3%, la 1,184 miliarde de euro (2016: 1,073 miliarde €).
A crescut forţa de muncă
Volumul forţei de muncă a BMW Group a crescut cu 3,3% faţă de anul anterior, ajungând la 127.680 de angajaţi la 30 iunie (2016: 123.597). În continuare sunt recrutaţi experţi şi specialişti IT în domenii orientate spre viitor, precum digitalizarea şi condusul autonom.
Previziune pentru 2017: BMW Group estimează noi date-record
BMW Group este încrezător în atingerea ţintelor proiectate pentru anul financiar curent, în mare parte datorită mărcilor sale puternice, portofoliului atractiv de produse şi aşteptărilor că pieţele auto internaţionale îşi continuă tendinţa generală ascendentă. Acești factori favorabili contrastează cu nivelurile ridicate de cheltuieli anticipate pentru noile tehnologii, cu concurența acerbă şi cu creşterea cheltuielilor cu personalul. Se preconizează că mediul politic şi economic global va rămâne volatil.
“Estimăm creşteri uşoare şi, prin urmare, noi date-record pentru livrările segmentului auto şi profitul brut în 2017”, a declarat Krüger. “Cu primul semestrul rămas acum în urmă, suntem încrezători că ne vom îndeplini obiectivele pentru întregul an. Astfel, putem începe a doua jumătate a anului cu un optimism rezervat. Acestea fiind spuse, vom continua să ne aşteptăm, pe de-o parte, la cheltuieli mai mari de-a lungul anului în legătură cu principalele proiecte tehnologice şi strategice şi, pe de altă parte, cu lansarea cele mai mari ofensive de modele din istoria BMW Group. Alţi factori de care trebuie ţinut cont sunt mediul volatil politic şi cheltuielile în avans mari pentru mobilitatea electrică şi condusul autonom.”
Marja EBIT pentru segmentul auto se estimează că va rămâne în intervalul planificat, de 8-10 procente. Cu cele mărcile sale premium, BMW Group este convins că va rămâne şi în 2017 cel mai important furnizor de mobilitate premium din lume. Datorită efectelor pozitive de translaţie, BMW Group prognozează acum o creştere solidă a veniturilor segmentului auto pentru întregul an. Prognozele pentru anul în curs se bazează pe ipoteza că, la nivel mondial, condiţiile economice şi politice nu se vor schimba în mod semnificativ.
BMW Group – privire de ansamblu | Trimestrul II 2017 | Trimestrul II 2016 | Evoluţie (%) |
Volum de vânzări | |||
Automobile (unităţi) | 633.582 | 605.534 | 4,6 |
Din care BMW (unităţi) | 534.585 | 507.814 | 5,3 |
MINI (unităţi) | 98.155 | 96.587 | 1,6 |
Rolls-Royce (unităţi) | 842 | 1.133 | -25,7 |
Volum vânzări motociclete (unităţi) | 52.753 | 46.966 | 12,3 |
Forţă de muncă 1 | 127,680 | 123,597 | 3,3 |
Marjă EBIT segment auto (%) | 9,7 | 9,5 | +0,2 puncte % |
Marjă EBIT segment moto (%) | 14,9 | 15,9 | -1,0 puncte % |
Marjă EBT BMW Group (%) | 11,8 | 11,2 | +0,6 puncte % |
Venituri (miliarde €) | 25,799 | 25,014 | 3,1 |
Din care: Automobile (miliarde €) | 22,976 | 22,872 | 0,5 |
Motociclete (milioane €) | 696 | 617 | 12,8 |
Financial Services (miliarde €) | 7,044 | 6,505 | 8,3 |
Alte entităţi (milioane €) | 1 | 2 | – |
Eliminări (miliarde €) | -4,918 | -4,982 | 1,3 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT / miliarde €) | 2,929 | 2,725 | 7,5 |
Din care: Automobile (miliarde €) | 2,238 | 2,178 | 2,8 |
Motociclete (milioane €) | 104 | 98 | 6,1 |
Financial Services (milioane €) | 588 | 529 | 11,2 |
Alte entităţi (milioane €) | 8 | 12 | -33,3 |
Eliminări (milioane €) | -9 | -92 | – |
Profit brut (EBT / miliarde €) | 3,055 | 2,798 | 9,2 |
Din care: Automobile (miliarde €) | 2,385 | 2,277 | 4,7 |
Motociclete (milioane €) | 103 | 97 | 6,2 |
Financial Services (milioane €) | 589 | 503 | 17,1 |
Alte entităţi (milioane €) | 23 | 46 | -50,0 |
Eliminări (milioane €) | -45 | -125 | 64,0 |
Impozit pe profit (milioane €) | -841 | -849 | 0,9 |
Profit net (miliarde €) | 2,214 | 1,949 | 13,6 |
Venituri per acţiune 2 (€) | 3,34/3,35 | 2,95/2,96 | 13,2/13,2 |
¹ Datele exclud contractele de muncă latente, angajaţii în faza de activitate sau non-activitate din angajamentele part-time anterioare prepensionării şi cei cu venituri reduse
² Venituri per acţiune ordinară/preferenţială
BMW Group – privire de ansamblu | Semestrul I 2017 | Semestrul II 2016 | Evoluţie (%) |
Volum de vânzări | |||
Automobile (unităţi) | 1.220.819 | 1.163.139 | 5,0 |
Din care BMW (unităţi) | 1.038.030 |
986.557 |
5,2 |
MINI (unităţi) | 181.214 | 174.898 | 3,6 |
Rolls-Royce (unităţi) | 1.575 | 1.684 | -6,5 |
Volum vânzări motociclete (unităţi) | 88.389 | 80.754 | 9,5 |
Forţă de muncă 1 | 127.680 | 123.597 | 3,3 |
Marjă EBIT segment auto (%) | 9,4 | 9,5 | -0,1 puncte % |
Marjă EBIT segment moto (%) | 17,4 | 16,0 | +1,4 puncte % |
Marjă EBT BMW Group (%) | 12,3 | 11,3 | +1,0 puncte % |
Venituri (miliarde €) | 49,247 | 45,867 | 7,4 |
Din care: Automobile (miliarde €) | 43,668 | 41,686 | 4,8 |
Motociclete (milioane €) | 1,319 | 1,199 | 10,0 |
Financial Services (miliarde €) | 14,090 | 12,537 | 12,4 |
Alte entităţi (milioane €) | 3 | 3 | – |
Eliminări (miliarde €) | -9,833 | -9,558 | -2,9 |
Profit anterior exerciţiului financiar (EBIT / miliarde €) | 5,575 | 5,182 | 7,6 |
Din care: Automobile (miliarde €) | 4,109 | 3,941 | 4,3 |
Motociclete (milioane €) | 229 | 192 | 19,3 |
Financial Services (miliarde €) | 1,192 | 1,120 | 6,4 |
Alte entităţi (milioane €) | 12 | 23 | -47,8 |
Eliminări (milioane €) | 33 | -94 | – |
Profit brut (EBT / miliarde €) | 6,060 | 5,166 | 17,3 |
Din care: Automobile (miliarde €) | 4,664 | 4,011 | 16,3 |
Motociclete (milioane €) | 228 | 191 | 19,4 |
Financial Services (miliarde €) | 1,184 | 1,073 | 10,3 |
Alte entităţi (milioane €) | 19 | 44 | -56,8 |
Eliminări (milioane €) | -35 | -153 | 77,1 |
Impozit pe profit (miliarde €) | -1,697 | -1,576 | -7,7 |
Profit net (miliarde €) | 4,363 | 3,590 | 21,5 |
Venituri per acţiune 2 (€) | 6,59/6,60 | 5,44/5,45 | 21,1/21,1 |