Angajament important BMW Group în protecţia mediului – până în 2020 numai energie din surse regenerabile folosită în producţie la BMW Group
Bucureşti/Bonn. Cu ocazia Conferinţei ONU despre Schimbările Climatice de la Bonn, BMW Group a anunţat inovaţii importante în strategia sa energetică. Începând cu anul 2020, compania va utiliza numai energie electrică din surse regenerabile la nivel mondial. Astfel, BMW Group face un pas semnificativ mai aproape de obiectivul său pe termen lung privind producţia fără emisii CO2. La sfârşitul anului 2016, ponderea energiei electrice din surse regenerabile la BMW Group a fost de 63% în reţeaua de producţie la nivel global.
Parteneriatul dintre Conferinţele Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi BMW Group datează din 1992. După participarea la conferinţele de climă anterioare – sau la COP – de la Lima, Paris şi Marrakech, BMW Group va juca din nou un rol activ la COP 23. În acest an , conferinţa este prezidată de guvernul din Fiji şi are loc la Campusul ONU din Bonn (Germania), în perioada 6-17 noiembrie 2017.
Forumul Inovaţiei Sustenabile 2017
La COP23, BMW Group este prezent în diferite evenimente şi formate, contribuind la discuţii şi prezentări privind dezvoltarea durabilă, folosind experienţa şi expertiza companiei. BMW Group şi-a asumat încă o dată rolul de sponsor principal al Forumurilor privind Inovaţia Sustenabilă ce au avut loc pe 13 şi 14 noiembrie 2017. De mai mulţi ani, Forumul pentru Inovaţie Sustenabilă (SIF) a fost cel mai important eveniment de sustenabilitate de la COP ONU, oferind principalilor factori de decizie din arena politică, lumea afacerilor şi societate o platformă pentru a discuta despre provocările dezvoltării durabile.
Accent pe decarbonizare
În prima zi a conferinţei, agenda s-a concentrat pe decarbonizarea sectorului transporturilor. Cel mai important vorbitor de la Forumul pentru Inovaţie Sustenabilă a fost Markus Duesmann, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru achiziţii şi reţeaua de furnizori: “BMW Group este un partener de lungă durată al Conferinţei ONU privind Schimbările de Climă şi un lider activ al inovaţiei în domeniul dezvoltării durabile. Decarbonizarea este o temă majoră în discursul sustenabilităţii, iar pentru industria auto este şi va continua să fie o prioritate maximă. În ceea ce priveşte responsabilitatea durabilă, considerăm întregul lanţ valoric, de la achiziţionare şi producţie până la produs şi serviciile noastre de mobilitate, ca un sistem cuprinzător de cicluri de viaţă. Astăzi, obţinem deja 63% din energia electrică achiziţionată din surse regenerabile. Şi sunt mândru să anunţ astăzi că noul nostru obiectiv pentru anul 2020 va fi de 100%!”
Dr. Thomas Becker, vicepreşedinte BMW Group pentru afaceri guvernamentale, va participa la un grup de discuţii despre noile abordări privind soluţiile de transport durabile şi eficiente, modelele inovatoare de afaceri ale noilor servicii de mobilitate, precum şi viitorul şi provocările mobilităţii electrice. Moderată de Nik Gowing (BBC), discuţia i-a inclus şi pe Dr. Philipp Rode de la London School of Economics şi Hon. George Heyman, ministrul mediului din British Columbia (Canada): “Odată cu creşterea globală a automobilelor electrice şi hibride, va trebui să răspundem la întrebarea cum să integrăm aceste maşini în reţelele noastre de alimentare cu energie electrică. Cu ajutorul soluţiilor sale de electromobilitate, BMW Group are o contribuţie mai mult decât semnificativă la decarbonizarea industriei: noile modele de afaceri vor transforma electromobilitatea într-un element inerent al unui sistem energetic mai flexibil şi mai integrat”.
În plus, în cadrul discuţiilor cu parlamentarii şi liderii de afaceri, precum şi cu ONG-urile, reprezentanţii BMW Group au susţinut importanţa implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG).
Ursula Mathar, director al BMW Group pentru dezvoltare durabilă şi protecţia mediului: “Credem cu tărie că, împreună cu guvernele, alte companii şi reprezentanţii societăţii, putem avea un impact pozitiv în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Discutarea SDG-urilor cu diferiţi factori de decizie la Forumul pentru Inovaţie Durabilă este una dintre principalele priorităţi ale noastre”.
Strategia globală de dezvoltare durabilă a BMW Group
BMW Group adoptă o abordare cuprinzătoare a dezvoltării durabile, care acoperă nu numai produsele, ci întregul lanţ valoric. În acest fel, dezvoltarea durabilă devine necesară pentru mobilitatea individuală şi pentru acceptarea acesteia de către public. BMW Group exemplifică înţelegerea dezvoltării durabile prin implementarea celor zece principii ale Iniţiativei (Global Compact) Naţiunilor Unite şi prin susţinerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite.
Newsletter de sustenabilitate
Pentru BMW Group, o componentă esenţială a managementului durabil este dialogul permanent cu părţile interesate din întreaga lume. Schimbul intensiv de idei contribuie la dezvoltarea în continuare a strategiei de dezvoltare durabilă a BMW Group. În afară de formatele de dialog din America de Nord, Europa şi Asia, BMW Group creează o nouă platformă pentru un schimb intensiv sub forma unui buletin de sustenabilitate. Începând cu data de 21 noiembrie 2017, părţile interesate pot să afle cele mai recente ştiri din diferite domenii ale dezvoltării durabile şi să se aboneze la newsletter-ul companiei pe aceste teme la: https://www.bmwgroup.com/en/responsibility/sustainable-stories.html.