BMW Group continuă să-şi extindă rolul de lider internaţional în domeniul mobilităţii sustenabile, anunţând astăzi un nou parteneriat cu organizaţia non-profit Los Angeles Cleantech Incubator (LACI) pentru dezvoltarea de soluţii ecologice destinate transportului urban din viitor.
În cadrul cooperării, BMW Group a început la LACI (6-7 iunie) seria sa anuală de Dialoguri BMW Group. Pentru seria din acest an, tema discuţiilor cu actorii preocupaţi de dezvoltare durabilă este “Oraşe în dezvoltare”, care se va concentra pe analizarea provocărilor specifice de transport cu care se confruntă oraşele şi pe dezbaterea soluţiilor concrete pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
“BMW Group este lider în domeniul mobilităţii premium, cu peste un sfert de milion de automobile BMW Group electrificate pe şoselele lumii şi o gamă de servicii de conectivitate şi mobilitate”, a declarat Simon Euringer, vicepreşedinte al BMW Group Technology Office USA. “Incubator este un partener ideal pentru nou întrucât LACI urmăreşte aceleaşi obiective ca şi BMW Group şi, de asemenea, are aceeasi viziune şi acelaşi strategii inovatoare.”
Obiectivul parteneriatului cu LACI pentru transport cu emisii zero este acela de a reuni partenerii-cheie pentru accelerarea electrificării transportului şi circulaţia cu emisii zero a mărfurilor până când lumea va sosi la Los Angeles, pentru Jocurile Olimpice, în 2028. “Suntem încântaţi că BMW Group a decis să-şi înceapă dialogurile «Oraşe în progres» aici, la LACI, este foarte potrivit pentru că s-a angajat să se alăture cu lideri din sectorul public şi privat, companii de utilităţi şi autorităţi de reglementare în parteneriatul nou format cu LACI pentru inovaţie în transport şi electrificare”, a declarat Matt Petersen, preşedinte şi director executiv al LACI. “Dat fiind faptul că BMW este o forţă motrice a mobilităţii urbane, aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună la crearea Hărţii Rutiere Zero Emisii 2028, a unor programe-pilot pentru noi inovaţii în mobilitate şi la identificarea oportunităţilor de start-up – în acelaşi timp combatem schimbările climatice, reducem poluarea aerului şi îmbunătăţim calitatea vieţii în oraşele noastre.”
Cooperarea dintre LACI şi BMW Group va fi gestionată la nivel local de la BMW Group Technology Office USA din Mountain View (California).
Know-how sharing şi promovarea ideilor inovatoare
Dat fiind faptul că populaţiile continuă să crească pe mapamond, provocările şi oportunităţile oferite de mobilitatea urbană premium sunt la fel de importante. Cu miliarde de modernizări ale infrastructurii de transport planificate pe parcursul următorilor 10 ani, vasta regiune Los Angeles este poziţionată unic pentru a crea un viitor al transportului care evoluează dincolo de tranzitul centrat pe automobile spre tranzitul multimodal modern.
Dialogurile BMW Group anuale reunesc reprezentanţi ale oraşelor, companiilor, institutelor, universităţilor şi rezidenţilor care-şi ascultă părerile şi discută problemele în egală măsură. Pe baza acestor dialoguri, BMW Group îşi propune să-şi perfecţioneze propria strategie şi să devină o forţă motrice pe termen lung pentru mobilitatea urbană.
Dialogurile BMW Group – “Oraşe în progres” – încep la 6 iunie, la Los Angeles, care se dezvoltă ca un inovator principal în dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor de mobilitate de ultimă oră. Ulterior, Dialogurile BMW Group din acest an vor călători la Melbourne, Shenzhen, Rotterdam şi Berlin. Fiecare eveniment constă din două ateliere, la care participă 30-40 de părţi interesate şi acelaşi număr de studenţi. În toate cele cinci oraşe, teme precum densitatea populaţiei, reglementarea şi infrastructura vor fi discutat cu participanţi eminenţi pentru a crea o imagine completă a tuturor provocărilor din respectivele oraşe.
În cadrul Dialogurilor BMW Group, BMW Group lucrează şi cu grupul C40, o reţea globală de 90 de oraşe de pe mapamond angajate să combată schimbările climatice şi să reducă gazele cu efect de seră în oraşe prin măsuri specifice.
Despre LACI
Los Angeles Cleantech Incubator (LACI) este o organizaţie non-profit privată, care urmăreşte crearea unei economii susteanbile favorabilă incluziunii prin deblocarea inovaţiei (colaborând cu companii start-up pentru a accelera comercializarea tehnologiilor curate), transformarea pieţelor (prin parteneriate în domeniul transporturilor, energiei şi oraşelor sustenabile) şi îmbunătăţirea comunităţilor (prin dezvoltarea forţei de muncă, programe-pilot şi alte programe).
Fondată ca iniţiativă de dezvoltare economică de către Municipalitatea Los Angeles şi Departamentul de Apă şi Energie (LADWP), LACI este recunoscută, de către UBI, ca una dintre cele mai inovatoare incubatoare de afaceri din lume.
În ultimii şase ani, LACI a ajutat 73 de companii de portofoliu să adune finanţări de 184 de milioane de dolari, venituri de 220 de milioane de dolari, să creeze 1.700 de locuri de muncă şi să livreze peste 379 de milioane de dolari în valoare economică pe termen lung. Pentru mai multe informaţii, accesaţi https://laci.org şi urmăriţi organizaţia pe Facebook şi Twitter.