Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW 320d EfficientDynamics Edition: un nou nivel de eficienta

BMW

Cel mai eficient model din gama BMW – o combinaţie fără precedent între emisii reduse şi plăcerea de a conduce: 4,1 litri/100 kilometri şi 109 grame CO2/km pentru o putere de 120 kW/163 CP.

Producătorul de automobile premium BMW îşi demonstrează încă o dată expertiza în a produce automobile eficiente care păstrează plăcerea de a conduce la un nivel ridicat. Noul BMW 320d EfficientDynamics Edition a fost prezentat în premieră cu ocazia ediţiei 2009 a Salonului Auto de la Frankfurt şi este disponibil acum şi pe piaţa din România. Această versiune sedan unică se remarcă cu un consum al combustibilului de numai 4,1 litri de motorină/100 km şi un nivel al emisiilor CO2 de 109 grame per kilometru în ciclul de testare EU, cu un maxim al puterii de 120 kW/163 CP.

Motorul diesel cu patru cilindri, capacitate de 2,0 litri, al acestui model dispune de un bloc motor din aluminiu, turbocompresie cu geometrie variabilă a turbinei şi injecţie directă common-rail de ultimă generaţie. Întregul automobil a fost încă o dată modificat pentru un standard şi mai ridicat de eficienţă cu o aerodinamică optimizată, diferenţial cu rapoarte mai lungi şi volantă dublă inovatoare, ce încorporează un pendul centrifugal.

Toate acestea fac din BMW 320d EfficientDynamics Edition modelul cel mai eficient şi cu cele mai mici emisii din întreaga gamă actuală a mărcii BMW.

Motor diesel cu patru cilindri optimizat pentru emisii şi consum reduse.

Punctul de plecare în dezvoltarea motorului pentru BMW 320d EfficientDynamics Edition este propulsorul cu patru cilindri, capacitate de 2,0 litri, cu carter integral din aluminiu, turbocompresie şi cea mai nouă generaţie a injecţiei directe common-rail, disponibil deja în diverse versiuni de putere la BMW 316d, BMW 318d şi BMW 320d. Motorul special conceput pentru BMW 320d EfficientDynamics Edition dezvoltă o putere maximă de 120 kW/163 CP la o turaţie cuprinsă între 3.500 şi 4.200 rpm şi atinge un maxim al cuplului de 360 Newton-metri pe o plajă cuprinsă între 1.750 şi 3.000 rpm.

Motorul se evidenţiază în special datorită răspunsului excelent încă de la turaţii mici. Inovatorul pendul centrifugal, încorporat în volanta dublă, împreună cu rapoartele mai lungi ale transmisiei, contribuie la reducerea semnificativă a nivelului turaţiei propulsorului la orice viteză de rulare, cu un impact semnificativ pentru scăderea consumului.

Pendul centrifugal în volanta dublă pentru o călătorie cursivă şi confortabilă fără vibraţii, chiar şi la turaţii foarte joase.

Pentru a asigura caracteristici de condus cursiv, fără vibraţii chiar şi la turaţii foarte joase, propulsorul modelului BMW 320d EfficientDynamics Edition este echipat cu un aşa-numit pendul centrifugal, care compensează cu eficienţă orice anomalie în caracteristicile de rulare, întâlnite mai ales la turaţii reduse. Această componentă inovatoare integrată sistemului de ambreiaj, în volanta dublă, amortizează vibraţiile generate la turaţii joase, asigurând rularea confortabilă la turaţii joase ale motorului.

Aceasta creştere a confortului călătoriei va încuraja conducătorul să utilizeze mai des o treaptă mai mare sau să nu retrogradeze aşa cum ar fi tentat să o facă în condiţii normale. Dar, atunci când accelerează, BMW 320d EfficientDynamics Edition păstrează comportamentul şi agilitatea atât de specifice pentru BMW.

Caracteristicile dinamice ale unui model BMW reies şi din acceleraţia automobilului, sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în numai 8,2 secunde, iar BMW 320d EfficientDynamics Edition accelerează în treapta a cincea, de la 80 la 120 km/h, în 9,6 secunde. Viteza maximă atinsă este de 225 km/h.

Emisii mai scăzute, plăcerea a condusului mai mare: implementare constantă a potenţialului măsurilor BMW EfficientDynamics.

BMW 320d EfficientDynamics Edition dispune de o gamă completă de tehnologii care contribuie la reducerea atât a consumului de combustibil, cât şi a emisiilor şi care deja sunt oferite standard la alte modele BMW Seria 3. Spre exemplu, Brake Energy Regeneration (recuperarea energiei la frânare) cuplează alternatorul pentru alimentarea acumulatorului doar în momentul frânării, lăsând motorul să dezvolte puterea liber pe acceleraţii. Funcţia Auto Start Stop opreşte motorul chiar şi în cazul unei scurte staţionări în trafic, astfel că se evită orice consum inutil de combustibil la relanti. Indicatorul treptei de viteze recomandate de la BMW 320d EfficientDynamics Edition oferă informaţiile necesare şoferului pentru un condus economic. Operarea activă şi inteligentă a mai multor sisteme permite reducerea consumului de energie şi păstrează puterea motorului pentru acceleraţie. De exemplu, compresorul de aer condiţionat de motor poate fi decuplat printr-un ambreiaj magnetic, EPS Electronic Power Steering (servodirecţia electrică) operează numai atunci când se roteşte volanul sau pompa electrică de apă care este operată electric.

Aerisirea activă prin controlul clapetelor de aer din grila radiatorului şi pneurile cu rezistenţă redusă la înaintare contribuie de asemenea la sporirea eficienţei automobilului. BMW 320d EfficientDynamics Edition este echipat cu un filtru de particule diesel şi îndeplineşte normele de poluare EU5.

Soluţiile EfficientDynamics prezente şi la alte modele din cadrul gamei BMW Seria 3 sunt combinate la BMW 320d EfficientDynamics Edition cu o serie de inovaţii care, împreună cu scăderea puterii motorului faţă de BMW 320d cu 10 kW sau 14 CP, contribuie la reducerea emisiilor de CO2 sub standardul de 110 grame per kilometru, de la care se plătesc taxe în mai multe ţări.

Aceste particularităţi suplimentare includ un raport mai lung al diferenţialului şi o gardă la sol coborâtă. Jantele Aero nou dezvoltate, cu design special – singurul element vizual care evidenţiază modelul la exterior -, îmbunătăţesc nivelul de aerodinamică suplimentar, oferind modelului BMW 320d EfficientDynamics Edition un coeficient de rezistenţă aerodinamică de numai 0,26.

În cadrul gamei, BMW 320d EfficientDynamics Edition este de departe cea mai consistentă implementare a strategiei de dezvoltare BMW EfficientDynamics. Oferă alegerea ideală în segmentul mediu pentru acei conducători care apreciază cu adevărat caracterul premium şi calităţile sportive de care dispune BMW Seria 3 şi, în acelaşi timp, doresc un consum şi un nivel de emisii deosebit de scăzute.

BMW continuă politica EfficientDynamics şi oferă noul model la acelaşi preţ de listă cu modelul BMW 320d. Prin urmare BMW 320d EfficientDynamics este disponibil pe piaţa din România de la 28950 Euro fără TVA.

“Ne aşteptăm ca acest model să atragă în special interesul clienţilor de flote, aflaţi sub presiunea constrângerilor politicilor de mediu legat de emisiile de CO2. Împreună cu Basic Service Inclusive (care acoperă complet costurile de revizie de bază pentru primii 100.000 km sau 5 ani sau 150 000 km şi 6 ani) reuşim să oferim o soluţie care asigură costuri de exploatare deosebit de reduse, nu numai faţă de competitorii noştri direcţi, dar şi faţă de modele din segmente mai mici” a declarat Camelia Bocu, Corporate Sales Manager.

Bucuresti, 28.06.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.