ACTUALIZARE
În luna august a fiecărui an, pasionaţii de automobile din lumea întreagă se reunesc pentru Concours d’Elegance de la Pebble Beach, acolo unde sunt atraşi de fascinaţia automobilelor de epocă, dar şi de prototipuri care dezvăluie tendinţele industriei. În acest an BMW Group a venit cu ceva foarte special: premiera mondială a BMW 3.0 CSL Hommage R – un automobil care sărbătoreşte 40 de ani de prezenţă BMW în America de nord şi succesul obţinut în curse de BMW 3.0 CSL în 1975.
1975 a fost anul în care constructorul bavarez a fondat BMW of North America, prima sa companie oficială de vânzări în afara Europei. De asemenea, a fost anul în care BMW Motorsport şi-a făcut debutul în motorsportul de peste ocean – în campionatul IMSA – cu o versiune specială a BMW 3.0 CSL. După doar câteva săptămâni, BMW a obţinut prima sa victorie în cursa de 12 ore de la Sebring. Aceasta a fost urmată de o serie de victorii, inclusiv una la Laguna Seca – circuit aflat la doar 15 mile (24 km) de Pebble Beach. Anul de debut al BMW a culminat pentru modelul BMW 3.0 CSL de culoare albă – decorat în designul BMW Motorsport – cu câştigarea titlului constructorilor încă de la prima încercare. Acest succes, în combinaţie cu designul atractiv al automobilului şi cu legenda "Bavarian Motor Works" inscripţionată pe parasolarul de pe parbriz şi lunetă, a anunţat sosirea cu fast a mărcii BMW în cursele nord-americane.
"Motorsportul înseamnă abilitatea maşinilor de a fascina, înseamnă bucuria incredibilă a condusului", explică Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte executiv BMW Group Design. "Şi, ca atare, reprezintă chintesenţa BMW. Şi în 1975, ca şi astăzi, câştigarea curselor ţinea de modul în care omul şi maşina pot conlucra. Inovaţiile tehnologice au dus eficienţa acestui parteneriat pe cele mai înalte culmi. Prin BMW 3.0 CSL Hommage R ne dorim să arătăm cât de pot fi pilotul şi maşina în viitor."
Un nou nivel al orientării spre pilot – interiorul
Având în vedere obiectivul de a obţine cea mai bună fuziune posibilă între pilot şi maşină, pilotul a fost punctul de plecare logic pentru designul BMW 3.0 CSL Hommage R. Pentru integrarea perfectă a pilotului în maşină, designerii au extrapolat principiile orientării spre pilot dincolo de forma geometrică a interiorului. La BMW 3.0 CSL Hommage R, ideea concentrării atenţiei pe pilot începe cu mediul său înconjurător imediat. Această nouă abordare a condus designerii întâi spre casca, combinezonul şi scaunul pilotului – abia apoi şi-au îndreptat atenţia asupra liniilor şi suprafeţelor din interior.
Această manieră de rezolvare a problemei a schimbat natura funcţiilor convenţionale ale interiorului. Ca prim nivel de interacţiune cu pilotul, viziera căştii îşi asumă funcţia de afişaj şi proiectează informaţiile contextual – precum viteza, treapta de viteză folosită şi turaţia motorului – direct în câmpul vizual al pilotului. Astfel, BMW 3.0 CSL Hommage R îmbunătăţeşte percepţia directă a pilotului. Idea unui Head-Up Display, care şi-a dovedit deja eficienţa la modelele BMW de serie prin afişarea informaţiilor legate de condus fără a distrage atenţia conducătorului, este exprimată într-un mod complet nou. "Privirea pe drum, mâinile pe volan" este ideea esenţială – adică permite pilotului să se dedice complet pe condusul automobilului.
Combinezonul pilotului (un design clasic creat de Puma®) exprimă, din punct de vedere vizual, conexiunea între pilot şi maşină. Dacă pilotul are ambele mâini pe volan, benzile luminoase integrate în mânecile combinezonului funcşionează ca un status bar, integrând de la coloana de direcţie, prin braţele pilotului, până la viziera căştii. Acesta este folosit pentru a afişa, de exemplu, momentul optim pentru schimbarea trepetei de viteză.
Designul secţiunii laterale a scaunelor tip scoică din fibră de carbon reflectă anatomia pilotului în şezut, oferind astfel suport maxim în orice situaţie de condus. În acelaşi timp, scaunele oferă garanţia că între corpul pilotului şi maşină există cea mai bună conexiune posibilă, oferindu-i un simţ fizic cu aproape tot corpul său, în orice situaţie, şi astfel permiţându-i să reacţioneze mai rapid şi mai eficient. Scaunele tip scoică urmează un traseu diagonal în urcare spre spate, o linie care se extinde de la spătar spre în spate printr-un element structural din fibră de carbon ce creşte rigiditatea torsională a BMW 3.0 CSL Hommage R. Suprafaţa albă a scaunelor, decoraţiune integrată în scaunul tip scoică, imită designului combinezonului, în timp ce benzile BMW Motorsport caracteristice de pe centurile de siguranţă cu şase puncte de prindere adaugă un plus de culoare.
Design ultrauşor
În zona din jurul scaunului pilotului, designerii au scos din nou în evidenţă designul ultrauşor al BMW 3.0 CSL Hommage R şi au împrumutat o formă tangibilă caracterului său sportiv. Realizat din fibră de carbon, cadrul de protecţie integrat în structura acoperişului şi a secţiunilor laterale ale maşinii reprezintă baza pentru geometria minimalistă a interiorului. Toate elementele din interior sunt reduse la minimul absolut necesar; fiecare componentă a fost concepută cu un scop, ca o funcţie structurală sau pentru pilotaj. Într-un interior realizat aproape integral din fibră de carbon, singura prezenţă de lemn este "panoul de instrumente" – în fapt, un element transversal şi pur structural. Acesta face trimitere la elementul central al modelului BMW 3.0 CSL iniţial – chiar şi versiunea de curse a acestuia avea decoraţiuni distinctive din lemn, care făcea ca interiorul să aibă un design sepcial. Informaţiile suplimentare luminate prin lemn reprezintă un alt element tehnologic deosebit. Amintind de victoria obţinută de BMW 3.0 CSL la Laguna Seca în mai 1975, BMW 3.0 CSL Hommage R afişează designul circuitului şi punctele de frânare prin banda de lemn a panoului de instrumente. Prin utilizarea luminii, afişarea ultrasofisticată a informaţiilor elimină necesitatea unui monitor clasic şi se integrează perfect cu filosofia minimalistă a designului interior al maşinii. Altfel continuă, suprafaţa de lemn este întreruptă doar de micul monitor central pentru încărcarea eBoost. Benzile BMW Motorsport pentru conturul panoului de instrumente oferă un plus de culoare.
Angajamentul de a reduce maşina la strictul necesar pune un accent deosebit pe coloana de direcţie. Pe lângă faptul că reprezintă conexiunea mecanică între pilot şi maşină, este şi locul unde regăsim toate elementele de operare şi butoanele de control. Singura funcţie de "confort" o reprezintă cele două prize de aer de pe părţile laterale ale coloanei de direcţie, care oferă pilotului aer proaspăt la temperatura ambientală. Un mic monitor pe coloana de direcţie furnizează pilotului informaţii secundare precum timpii pe tur, timpul total al cursei sau poziţia actuală pe circuit a maşinii, după cum este necesar. Alte elemente de cursă din interior sunt dotările de siguranţă – anodizate şi de culoare roşie -, precum duzele de evacuare pentru spuma de stingere a incendiului, extinctorul şi cele două comutatoare de pe consola centrală pentru oprirea de urgenţă şi mecanismul de stingere a incendiului. În spate este loc doar pentru două căşti, spaţiu integrat în tunelul central. Atunci când nu sunt folosite, acestea sunt fixate cu o centură. Sub cele două "cocoaşe" longitudinale care apar în spate se află capacele acumulatorilor de energie eBoost. Prelucrate cu meticulozitate şi construite din aluminiu, acestea adaugă accente de înaltă calitate la joncţiunea dintre diferite elemente structurale individuale. Prin materiale şi soluţiile detaliate, BMW 3.0 CSL Hommage R afişează rafinament tehnic şi subtilitate a formei.
Motorsportul este omniprezent – exteriorul
"Atât la interior, cât şi la exterior, BMW 3.0 CSL Hommage R este în primul rând o reflectare a funcţiei sale", declară Karim Habib, director de design BMW. "Designul interior şi cel exterior sunt bazate pe cerinţele motorsportului în ceea ce priveşte maşina şi pilotul; aerodinamica şi dinamica pe de-o parte, cea mai directă conexiune între pilot şi maşină pe de altă parte. Din punctul meu de vedere, este ceva pe care Hommage îl exprimă într-u mod extrem de emoţional. În acelaşi timp, toate detaliile de la BMW 3.0 CSL se regăsesc la modelul Hommage. Şi sunt toate acolo pentru a fi descoperite în forma lor originală. Este un arc peste timp, la maşina din 1975."
Designul exterior al BMW 3.0 CSL Hommage R este expresia pură a motorsportului. Caroseria lungă este încadrată de deflectoarele de aer distinctive, pasajele puternice ale roţilor şi spoilerul spate proeminent, care aduce aminte de versiune de succes în IMSA a modelului original BMW 3.0 CSL. Fiecare detaliu al modelului Hommage îşi are originile în maşina de succes din 1975, dar de atunci au fost toate actualizate şi integrate într-un limbaj de design modern. Culorile şi grafica utilizate, fără a mai menţiona adăugarea numărului de concurs 25, reprezintă trimiteri la extraordinarul record de victorii obţinute de modelul oficial BMW 3.0 CSL în 1975. În fapt, BMW 3.0 CSL Hommage R reînvie detalii precum autocolantele cu inscripţia "Bavarian Motor Works" de pe parbriz şi lunetă. Suprafeţele de fibră de carbon expusă scot în evidenţă angajamentul modelului din 1975 pentru design ultrauşor şi, ca material de ultimă oră, îl aduc în era modernă.
Partea frontală – atlet musculos
Partea frontală a BMW 3.0 CSL Hommage R, una dintre cele mai late şi cele mai joase existente în familia BMW, emană sportivitate şi putere pură. Curgerea suprafeţelor şi a accentelor grafice în bara faţă etalează roţile şi subliniază impresia puternică şi de lăţime. În centrul părţii frontale se află o versiune mare a grilei BMW caracteristice, care face referire la forma verticală ce era favorită la acea vreme. Imaginea caracteristică, cu patru ochi – cu interpretarea sa hexagonală contemporană -, accentuează intenţia sportivă a părţii frontale. Luminile laser şi tehnologia LED permit o grafică subţire şi modernă a luminilor, iar contururile înguste ale farurilor oferă aspectul concentrat specific automobilelor mărcii. Stilizat şi de culoare albastră, un "X" amplasat în interiorul luminilor separă funcţiile de lumină una de cealaltă şi, în acelaşi timp, aminteşte de colantele pentru faruri, de forma literei X, utilizate cândva în cursele de anduranţă. Larg, de culoare neagră, spliterul frontal – realizat din fibră de carbon şi cu accente în culorile BMW Motorsport – completează partea frontală şi reduce distanţa până la carosabil. Împreună cu grila radiatorului, acesta creează o deschidere stilistică largă, oferind un indiciu vizual asupra puterii şi a performanţelor motorului. Din lateral, bara faţă şi grila radiatorului reprezintă o abordare modernă a designului "nas de rechin" care a atras privirile în 1975, ceea ce va garanta că maşina va fi uşor de recunoscut.
Partea laterală – fler sportiv cu o amprentă elegantă
Ampatamentul mare şi capota alungită definesc vizual silueta modelului Hommage şi îi oferă o notă de eleganţă, care se potriveşte cu caracterul sportiv dominant. Grafica familiară M, definită de linii longitudinale, amplifică această impresie. Culoarea exclusivă pentru exterior, Brilliant White, cu un uşor efect metalizat, adaugă sclipire suprafeţelor şi conferă contururilor puternice un impact sculptural. Grafica liniei în culorile BMW Motorsport preia mişcările suprafeţei în faţă, în spate şi pe lateral, accentuând suplimentar aspectul musculos al maşinii. Suprafeţele de fibră de carbon de culoare închisă completează flancurile în partea inferioară şi sunt un indiciu privind angajamentul faţă de designul ultrauşor al originalului BMW 3.0 CSL. Jantele din aliaj uşor de 21 de ţoli, în nuanţă auriu mat cu inserţii negre, reprezintă de asemenea un element de design special.
Partea spate – o prezenţă musculoasă
Spatele modelului BMW 3.0 CSL Hommage R demonstrează o imagine deosebit de sportivă. Spoilerul spate mare şi difuzorul dublu din fibră de carbon fac trimitere directă la un automobil de curse şi denotă soluţii aerodinamice avansate. Puternic conturată, bara spate atrage atenţia asupra roţilor şi, prin aceasta, prezintă vizual puterea BMW 3.0 CSL Hommage R. Grafica liniei BMW Motorsport reproduce această mişcare, consolidând prezenţa musculoasă a maşinii pe şosea. Designul stopurilor este unul foarte distinctiv, o bandă LED, poziţionată deasupra spoilerului, conectează cele două stopuri şi oferă o margine elegantă a spatelui.
Şi când este privit de deasupra, BMW 3.0 CSL Hommage R reprezintă o figură dinamică impozantă. De la grila radiatorului la faruri, capota faţă urmează un "V" lat – o întoarcere nostalgică la un element distinctiv şi dinamic al primelor coupé-uri BMW. Astfel, BMW 3.0 CSL Hommage R combină toate semnele distinctive ale modelelor BMW clasice într-un limbaj de design modern şi plin de emoţie, adăugând o strălucire şi mai mare realizărilor inginereşti din urmă cu 40 de ani.