Seria de evenimente Blue Moods, iniţiată de Event Plus, continuă firesc “anotimpurile blues-ului” aducându-l în premieră pe virtuozul britanic Papa George în concert la Clubul Ţăranului Român. Blue Moods este singura platformă din România dedicată iubitorilor de blues ce îşi propune să aducă cu caracter regulat pe scenele cluburilor de profil nume sonore, legende din lumea blues-ului internaţional. Papa George, bluesman, chitarist, vocalist şi compozitor de primă clasă, a încântat auditoriul iubitor de blues prin pasiunea şi fineţea cu care a interpretat la chitarele sale Amistar si National Steel atat standarde cat si compozitii proprii extrase de pe ultimile sale albume. Descris de „The Times” ca fiind “a mean axeman”, Papa George a captivat publicul român intr-un concert ce a durat mai bine de doua ore.
“Blue Moods este o serie de evenimente adresată unui public ţintă bine definit: iubitorii de blues. Concertul Papa George ne-a arătat că iniţiativa şi eforturile depuse pentru a atinge acest target sunt răsplătite, pasionaţii de blues preferându-l pe Papa George în detrimentul celorlalte nume sonore din lumea muzicii internaţionale prorgramate în aceeaşi seară” a declarat Ioan Big, Head of Design, Event Plus.
“Iniţiativa Event Plus are ca obiectiv principal întâmpinarea dorinţei iubitorilor de blues de a aduce în prim plan nume mari ale genului. Mai mult, Event Plus este în pregătiri cu lansarea unei noi platforme, dedicată unui alt gen muzical” a declarat Andreea Dumitru, Managing Director Event Plus.
Timp de 30 de ani, Papa George şi-a croit drumul în lumea blues-ului, construindu-şi o reputaţie datorită reprezentaţiilor sale uimitoare în cadrul festivalurilor de blues. Printre cele mai de succes albume semnate Papa Geroge, se numară şi “Down at the station”, lansat în 2005. Piesa “Blues with a feeling”, care apare pe acest album, a fost folosită pe soundtrack-ul filmului “World Without Waves”, care a câştigat premiul “Milagro” pentru cel mai bun film sud-vestic, la festivalul de film de la Santa Fe din 2004. Papa George Band s-a format în 1986, de-a lungul timpului performând alături de nume mari precum: Gary Moore, Freddie Mercury, Roger Chapman, Zoot Zooney, “Sir” Charles Atkins, Paul Jones, Pee Wee Ellis, Jimmy Thomas, Tony O’Malley, Bobby Tench, Gary Husband, Dana Gillespie, Elliot Randall, Geoff Whitehorn, Jon Lord, Micky Moody, Ian Paice, Ken Emerson, PP Arnold.
Seria de “anotimpuri ale Blues-ului”, Blue Moods, poartă semnătura Ioan Big, Managing Partner/Head of Design Event Plus, şi îşi propune să aducă în prim plan nume sonore, legende din lumea blues-ului. Event Plus doreşte să aducă în România, o dată la trei luni, cu o frecvenţă menită a respecta anotimpurile, artişti cu renume internaţional din domeniul blues-ului şi cu un aport unic în ceea ce priveşte calitatea şi complexitatea interpretării. Fiecare dintre aceştia aduc un sound unic acestui gen muzical. Din aceeaşi serie fac parte concertele Sugar Blue, Bob Brozman, Louisiana Red şi Angela Brown.
Event Plus este prima companie de Event Architecture din România care combină experienţa cu creativitatea şi gândirea inovatoare, aducând competenţe de standarde europene în construirea conceptelor creative, şi combinarea arhitecturii de eveniment cu marketingul, cu managementul de evenimente şi cu soluţiile tehnice în cadrul aceleiaşi companii.
{mosloadposition user10}