Andreea Popescu, PR INCDMTM
Mi-am pus de ceva vreme problema utilităţii unui blog organizaţional la INCDMTM. Este poate inutil să mai pomenesc despre cât de numeroase sunt acestea, chiar şi în România, iar unui practician de PR nu are cum să îi scape. Şi totuşi, este potrivit ca orice tip de organizaţie care depăşeşte un anumit număr de angajaţi sau are un impact oarecare asupra unei comunităţi sa îşi creeze un astfel de instrument de comunicare?
Lăsând moda la o parte, înclin să cred că un blog instituţional este util şi merită investiţia dacă şi numai dacă el este credibil, dar şi o sursă de feedback autentic. Pentru că, asemenea altor tactici de relaţii publice, el poate avea nefericitul efect secundar de a eroda şi mai tare încrederea în organizaţie dacă aceste două condiţii nu sunt îndeplinite.
Dar hai să vorbim puţin despre forma blogurilor instituţionlale: se ştie că ele pot fi colecţii de bloguri profesionale ale celor mai importanţi reprezentanţi din organizaţie, dar şi a unora dintre ceilalţi angajaţi, „de rând”, ai companiei. De asemenea, ele pot fi pliate mai mult pe aspecte personale, „umanizând” organizaţia şi prezentând aspecte informale, naturale, din viaţa acesteia sau viaţa personală a angajaţilor. Cele mai creative pot include elemente de interactivitate sporită precum poll-uri, concursuri sau chiar moderatori celebri din cadrul stuff-ului sau personaje ficitve, create special, pentru a da o notă aparte, originală.
De asemenea, rolurile blogurilor organizaţionale pot fi diferite, chiar dacă toate mizează sporirea notorietăţii organizaţiei; acestea pot urmări secundar identificarea nevoilor, dorinţelor şi opiniiilor actualilor sau potenţialilor clienţi, atragerea de viitori angajaţi valoroşi, crearea de comunităţi virtuale în care sentimentul de apartenenţă la valorile mărcii să fie stimulat (eventual, transformarea brandurilor în love marks), oferirea de sfaturi practice de utilizare a produsului (parte a procesului de pre- sau post- vânzare) şi lucrurile nu se opresc aici. Problema apare însă în momentul în care organizaţia preferă să transforme blogul (sau o face inconştient) într-o oglindă de argint, devenind un agent în plus de autoslăvire, asemenea unui sistem de sonorizare dat la maxim într-o sală de capacitate mică, în care o discuţie fără microfon ar avea un ton mai intim şi mai adecvat pentru stabilirea unei apropieri. Pentru că, şi în ipoteza în care acest narcisim ar fi confirmat de fapte, el nu este altceva decât o redundanţă. Ştiu, ştiu că există branduri care nu au alt rol decît de afirmare a unui statut social privilegiat. Ele pot fi şi love marks, dar scopul lor primordial este tot acea de reconfirmare a statutului. Prin analogie, blogurile unor organizaţii precum agenţile de publicitate sunt mai ales spaţii de expunere a unicităţii şi a spontaneităţii, un teren de manifestare a creativităţii şi de asumare a meritelor, atunci când este cazul. Consider OK această atitudine, dar mai cred şi că blogul instituţional este cea mai bună cale de a arata faţa „umană” a organizaţiei, şi acest atu este cel mai important şi este esenţial să fie exploatat. Construind un dialog autentic cu persoane de top din organizaţie, chiar dacă mediat, reuşim să câştigăm încredere, să atragem simpatie şi să cunoaştem persoanele interesat de noi. Iar în PR acasta este miza principală. Iar dacă faptul că oamenii din oganizaţie comunică nu din obligaţie, ci voluntar şi sunt acolo cu dedicaţie, am reuşit să atingem ţinta. Chiar dacă mediul virtual nu cuprinde audienţa în întregime, existenţa unei platforme de comunicare al cărui rol este tocmai acela de a stimula apropierea nu poate fi decât o oportunitate care trebuie exploatată „cu cap”.
Eu încă mă mai gândesc dacă să propun managementului ideea înfiinţării unui blog…
Andreea Popescu este PR Manager pentru Institutul National de Mecatronica si Tehnica Masurarii din octombrie 2007 şi a colaborat în calitate de consultant extern în PR şi marketing cu MBM Software and Partners.Ea este absolevntă a secţiei de Comunicare Socială şi Relaţii Publice a Facultăţii de Litere (Universitatea Bucureşti) şi masterandă la aceeaşi universitate. În decursul timpului, Andreea a participat la numeroase evenimente şi a colaborat la desfăşurarea unei game largi de proiecte, făcând parte din organizaţia PRIME România (fostă CERP Students), între 2004 şi 2007.
Pentru PRwave Andreea Popescu a mai scris:
{mosloadposition user10}
