GTS Telecom, liderul de calitate în furnizarea serviciilor de comunicaţii din România, lansează în parteneriat cu trustul de presă Business Media Group un blog destinat domeniului telecomunicaţiilor. Blog-ul, accesibil la adresa web //telecom.bizcity.ro/blog/ va fi organizat ca forum interactiv, moderat.
Având ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea în România a domeniului comunicaţiilor electronice, forumul se va constitui într-o platformă de comunicare a utilizatorilor cu profesionişti ai domeniului. Vor fi prezentate analize şi evoluţii ale pieţei de telecomunicaţii din România, puncte de vedere şi comentarii, studii şi prezentări de caz, iar vizitatorii vor putea schimba păreri şi vor exprima opinii cu privire la domeniul comunicaţiilor.
"Prin publicaţiile şi evenimentele organizate, BMG s-a poziţionat întotdeauna ca o platformă de comunicare între industrie şi comunitatea de business." a declarat dl. Rachad El Jisr, publisher la Business Media Group. " Acest forum, realizat în parteneriat cu GTS va extinde platforma noastră de comunicare făcând-o interactivă", a mai adăugat domnia sa.
"Dorim ca acest forum să se constituie într-o platformă de comunicare simplă şi accesibilă între utilizatorii profesionali ai serviciilor de comunicaţii şi specialişti." a declarat dl. Dan Mihăescu, Country Manager GTS Telecom. "Prin susţinerea în parteneriat cu BMG a acestui blog dorim să servim întreaga comunitate telecom şi să contribuim la popularizarea domeniului." a mai spus domnia sa.
{mosloadposition user10}