În urmă cu 30 de ani, să străbați țara dintr-o parte în alta părea un lux pe care nu foarte mulți și-l permiteau. În ziua de astăzi, în numai 2-3 ore și la costuri mai mult decât rezonabile suntem într-un alt colț al bătrânului continent. Apariția numeroaselor companii internaționale în România, organizarea de evenimente dedicate numeroaselor industrii, dar și ieftinirea transportului aerian a oferit posibilitatea multor români să străbată țara sau chiar să călătorească în afara acesteia în interes profesional.
Vest – europenii călătoresc în afara țării de reședință în interes de serviciu de ani buni, iar americanii fac acest lucru de zeci de ani. Tot în Statele Unite ale Americii a apărut și pentru prima data conceptul de „bleisure”. Dată fiind suprafața mare a țării (de la New York la Los Angeles sunt aproximativ 4.500 de km), angajații care călătoreau în interes de serviciu s-au gândit să îmbine utilul cu plăcutul. Și cum ziua de vineri era dedicată în mod normal pentru întâlniri, conferințe sau simpozioane, aceștia rămâneau și peste weekend pentru a descoperi atracțiile locale, fie că vorbim de obiective turistice, evenimente culturale, concerte sau un tur al restaurantelor. Practic, îmbinau afacerile – „business-ul” cu plăcerea – „leisure-ul”. Etimologia acestui termen dezvăluie toate aspectele – esența „bleisure” este integrarea eficientă a muncii și a divertismentului personal în locul unei călătorim strict în interes profesional.
Conform agenției de travel online eSky România, fenomenul „bleisure” capătă popularitate și în rândul românilor. Este din ce în ce mai atractiv pentru generațiile tinere, millenials și generația Y, care sunt mereu în căutarea de experiențe noi și văd în călătoriile de tip „bleisure” o modalitate pragmatică de a vizita un nou oraș, pentru care nu ar fi avut bugetul pregătit sau timpul necesar pentru un city break sau un concediu.
Acest tip de călătorii este popular mai ales în rândul angajaților din industriile medicale, tehnologice, financiare sau pentru cei din media, care de multe ori, pe lângă întâlnirile organizate de companii în alt oraș sau în altă țară, participă și la evenimente dedicate industriei, simpozioane sau târguri internaționale. Agențiile online de turism simplifică în prezent foarte mult procesul de transformare a unei călătorii în interes profesional într-o călătorie de tip „bleisure”: se poate prelungi perioada șederii sau se pot găsi alte variante de cazare în caz că bugetul personal nu permite continuarea șederii la hotelul rezervat de companie.
Conform unui studiu realizat de compania americană Luth Research în anul 2018 în Statele Unite ale Americii, 43% dintre cei care călătoresc în interes profesional transformă călătoria într-una de tip „bleisure”, iar cei mai mulți dintre aceștia călătoresc pentru a participa la conferințe sau simpozioane.
Fie că ai în plan să mergi în perioada următoare la ecomTEAM în Brașov, la Internet World Expo in Munich, Dublin Tech Summit sau la o întâlnire cu clienții sau colegii din altă țară, poți deja să începi să planifici și ce vei vizita!