Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bittnet Systems prognozeaza afaceri de 4 mil. Euro pentru 2015

Bittnet

Bittnet Systems, liderul pieței de training IT din România, și-a propus pentru 2015 atingerea unei cifre de afaceri de 4 milioane de euro, bazându-se pe creșterea semnificativă din ultimii cinci ani (peste 480%), deschiderea biroului regional la Cluj-Napoca și clasarea în topul celor mai inovatoare companii din România.

Pentru anul viitor, Bittnet vrea să ajungă la afaceri de 4 milioane de euro, o creștere dublă față de 2014. Majorarea se bazează pe cinci obiective de dezvoltare.

Primul obiectiv îl reprezintă expansiunea teritorială, după deschiderea biroului regional din Cluj-Napoca, în octombrie a.c., și a tot mai multor cereri de colaborare din diferite orașe mari ale țării.

Al doilea obiectiv constă în mărirea echipelor de vânzări, tehnice și de marketing. Bittnet caută oameni tineri, dornici să învețe, pentru a-i integra în echipă. “Aceste obiective presupun eforturi financiare, însă experiența ne-a învățat că cea mai importantă resursă dintr-o companie este factorul uman”, declară Cristian Logofătu, Chief Financial Officer (CFO) al Bittnet Systems.

Ca integrator IT, Bittnet vrea să se concentreze pe serviciile de migrare în cloud (private cloud, hybrid cloud) și pe soluțiile de securitate, care au ajutat la creșterea companiei în 2014. Mai mult, și-a propus să devină cel mai important integrator de servicii cloud de pe piața locală.

În ceea ce privește serviciile de training, compania dorește să-și dezvolte portofoliul de cursuri, urmărind detașarea în poziția de “one stop shop”, unic partener de training IT pentru companii, indiferent de complexitatea nevoilor acestora.

Al cincilea obiectiv al Bittnet pentru 2015 îl reprezintă menținerea ritmului accelerat de creștere prin atragerea de noi surse de finanțare. O sursă ar putea fi chiar listarea la bursă.
“Avem două surse posibile de creștere: fie investitorii privați, fie listare publică. Le analizăm pe amândouă. În cazul în care condițiile vor fi prielnice, vom prefera varianta de listare publică, în special pentru vizibilitatea și transparența câștigate în ochii clienților”, explică Cristian Logofătu.

Anul acesta, Bittnet Systems S.A. a fost inclusă în clasamentul Technology Fast 500 al celor mai inovatoare companii din România, top realizat de către Deloitte, în care au fost incluși jucători din IT&C din peste 20 de țări.

Crearea și organizarea IT Training Fest în cele mai importante orașe ale țării a ajutat Bittnet să obțină acest titlu. IT Training Fest, eveniment dedicat pasionaților de tehnologie și profesioniștilor din industria IT&C, care a avut loc, anul acesta, în Timișoara, București, Iași și Cluj, a permis testarea gratuită, cu ajutorul echipamentelor și laboratoarelor virtuale, a celor mai căutate tehnologii, prezente pe piață, la ora actuală. Participarea la aceste sesiuni oferă posibilitatea de avansare în carieră, creşterea productivităţii angajaţilor, precum şi scăderea riscurilor pentru companiile din care aceştia fac parte.

“Vrem să ridicăm ștacheta încă o dată, așa cum am făcut-o în fiecare an. Confirmările din industrie ne demonstrează că suntem o companie care reușește să aibă o creștere susținută într-un context economic dificil”, încheie Mihai Logofătu, CEO Bittnet Systems.

Bucuresti, 23.12.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.