Bittnet Systems, liderul pieței de training IT din România, a atins la finalul celui de-al treilea trimestru al acestui an o cifră de afaceri de circa 1,3 milioane de euro, fapt ce reconfirmă managementului posibilitatea de a încheia 2014 cu afaceri de 2,5 milioane de euro.
Rezultatele din primele trei trimestre au fost înregistrate pe fondul creșterii de opt ori a veniturilor aferente tehnologiilor de cloud computing, în urma implicării în proiecte complexe: implementări de private cloud, migrare în cloud și licențiere de produse de cloud computing.
Totodată, creșterea veniturilor a fost susținută și de colaborarea cu parteneri externi, precum Germania, în proiecte de mutare a unor centre de date și de reconfigurare a designului infrastructurii de rețea.
“În primele trei trimestre ale anului, cererea pentru servicii integrate IT a fost foarte mare, tot mai multe companii căutând un partener de tip «one stop shop», care să poată prelua integral răspunderea pentru problemele IT, susținând astfel dezvoltarea afacerilor. Estimăm că trendul va continua și-n ultima parte a acestui an, ceea ce, combinat cu ciclicitatea businessului, ne face să fim încrezători în atingerea țintei de 2,5 milioane de euro cifră de afaceri pentru 2014”, a declarat Cristian Logofătu, CFO al Bittnet Systems.
Pentru ultimul trimestru al acestui an, Bittnet Systems a inclus în portofoliul său traininguri de tip Office, Oracle și Amazon Web Services (AWS). În momentul de față nu există alți furnizori de training autorizat AWS în România.
Un pas important în atingerea obiectivelor propuse pentru finalul acestui an fiscal îl reprezintă recrutările continue, precum și programele de internship derulate în cadrul echipelor de vânzări, marketing și tehnic, dar și deschiderea de la 1 octombrie a primului birou regional Bittnet în Cluj-Napoca, care va deservi nevoilor clienților din zona Transilvaniei.
“În această perioadă, am derulat investiții importante în resursele umane. Angajările recente vor susține ritmul accelerat de dezvoltare a companiei. În trimestrul III am adus în echipă opt noi colegi. Aceste investiții nu sunt încă vizibile la nivelul rezultatelor financiare, însă vor aduce un aport semnificativ în următoarea perioadă", a explicat, la rândul său, Mihai Logofătu, CEO al Bittnet Systems.