Bittnet (BNET), Grup de companii IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, raportează venituri consolidate de 33,1 milioane de lei în primul trimestru din 2022, o creștere cu 62% față de aceeași perioadă a anului trecut și o marja brută care atinge valoarea de 6,5 milioane de lei, cu 2,5 milioane de lei mai mult decât în 2021. De asemenea, rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 0,55 milioane de lei, înregistrând în premieră o valoare aproape de zero – minus 0,25 milioane de lei.
„Dacă anul 2021 a debutat sub semnul relansării economice atât pe plan local cât și pe plan internațional, în anul 2022 conflictul militar din Ucraina a marcat un nou moment de criză, vizibil inclusiv pe piețele de capital. Astfel, în ultima perioadă observăm că s-a trecut de la ideea de „supraviețuire” la cea de „construcție în noua realitate”, interesul pentru reinventare digitală ocupând practic cea mai mare parte a timpului, în special în zona de securizare a activelor digitale. La nivelul Grupului putem spune că, în prezent, nu resimțim noua criză geopolitică provocată de războiul din Ucraina, cererea de servicii și soluții IT fiind consistentă la nivelul fiecărei companii. Funcționăm însă în contextul post-pandemic care a marcat ultimii doi ani, respectiv termene extinse de livrare pentru componentele hardware, care atrag la rândul lor o întârziere în livrarea serviciilor de infrastructură. În rezultatele T1 2022, o contribuție semnificativă o au proiectele de tip “backlog” câștigate și semnate în 2021 dar ale căror termene de livrare au condus la finalizarea acestora în prima parte a anului 2022. Rezultatele obținute în primele trei luni ale anului ne întăresc convingerea cu privire la ținta de venituri de 500 de milioane de lei, la care ne propunem să ajungem până la finalul anului 2024,” a declarat Mihai Logofătu, CEO și co-fondator Bittnet Group.
Divizia de Tehnologie, reprezentată de Dendrio, IT Prepared, Elian, Nenos, Nonlinear, ISEC și GRX, raportează venituri de 28,5 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 60% față de T1 2021. Marja brută a crescut cu 61% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul ponderii crescute a serviciilor cu valoare adăugată mare în veniturile diviziei. Acest lucru a condus la creșterea cu 133% a profitului operațional, până la valoarea de 0,66 milioane de lei. În perioada analizată a existat o cerere susținută pentru toate tipurile de servicii oferite de această divizie – implementarea de infrastructuri IT complexe, securitate cibernetică, servicii de tip managed, aplicații pentru mediul de afaceri și aplicații software și de inteligență artificială. Prin urmare, în T1 2022, la nivelul serviciilor a fost înregistrată o valoare de 9,4 milioane de lei, o creștere cu 130% față de T1 2021.
În ceea ce privește divizia de tehnologie, în primele trei luni ale anului, Grupul a finalizat negocierile privind investițiile în TopTech și 2Net Computer. Cele două companii se vor alătura Dendrio în segmentul de Cloud & Infrastructure, odată cu obținerea autorizării din partea Consiliului Concurenței.
Astfel, Dendrio devine un integrator cu o capacitate de generare de venituri de peste 200 milioane de lei anual și care a demonstrat de-a lungul timpului că poate susține pe termen mediu un ritm de creștere de peste 20% pe an. Compania se așteaptă ca finalizarea celor două tranzacții să aibă loc pe parcursul lunii iunie, iar rezultatele financiare consolidate se vor observa începând cu T3 2022.
Divizia de Educație, care include Bittnet Training, Equatorial, Computer Learning Center (CLC) și The eLearning Company, a realizat în T1 2022 aproximativ 30% din bugetul stabilit pentru acest an, ceea ce reprezintă cel mai bun început de an de până acum. Această divizie a înregistrat vânzări de 4,6 milioane de lei, o creștere cu 120% față de perioada similară a anului trecut. În primele trei luni ale anului, au fost livrate 130 de clase pentru un număr de 1.114 cursanți – o medie de aproximativ 9 studenți/clasă. În paralel, divizia a continuat să își extindă portofoliul de produse și servicii, adăugând un nou vendor în portofoliu – EC Council.
„Anul 2022 a început bine și ne motivează să continuăm în aceeași notă până la final. Creșterea veniturilor raportate în T1 2022 se datorează unui cumul de factori, precum livrarea din „backlog-ul” semnificativ înregistrat la finalul anului 2021 și schimbările operaționale implementate în ultimele 18 luni. O astfel de schimbare este vizibilă, în primul rând, în cadrul diviziei de educație, care a generat cel mai mare număr de clienți noi atrași pe tot parcursul unui an – 35 de companii. Din perspectivă anualizată, ultimele 12 luni, evoluția rezultatelor este una similară, care reconfirmă capacitatea grupului nostru de a crește veniturile și profitabilitatea. Astfel, veniturile consolidate se ridică la 125 milioane de lei, în creștere cu aproape 16% față de perioada anterioară iar marja brută la 26,9 milioane de lei, în creștere cu 32% În acest timp, profitul operațional a avut o evoluție pozitivă de 90% atingând valoarea de 7,9 milioane de lei,,” a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.
În timpul primului trimestru din 2022, compania a aniversat 15 ani de existență și totodată de dezvoltare accelerată, fiind prima companie de servicii IT listată la Bursa de Valori București. În cei șapte ani de la listare, Bittnet a înregistrat o rată medie anualizată de creștere (CAGR) de 45% la nivelul veniturilor, de 57% la nivelul activelor, 80% la nivelul capitalurilor proprii, 100% la nivelul profitului și un ROE mediu anual de peste 40%.