BitDefender Internet Security 10, cel mai complet pachet de securitate informatică disponibil la această oră, a primit din partea cititorilor revistei CHIP titlul de produsul anului 2006, conducând detaşat cu 40% în faţa celorlalţi nominalizaţi la categoria software. Ajuns la a şaptea ediţie, proiectul "CHIP – Produsul Anului" îşi propune să afle an de an, care sunt, în opinia cititorilor CHIP Computer&Communications, cele mai bune produse IT&C de pe piaţa românească. În ultimii 3 ani, produsul românesc BitDefender a fost desemnat cel mai bun software de pe piaţă.
Echipa CHIP a supus votului publicului 118 produse, grupate în 12 categorii, produse IT şi electronice, software şi hardware. La capitolul software au participat zece produse de top, pe primul loc în preferinţe fiind BitDefender Internet Security 10. Cititorii au votat produsele în urma publicării unui talon care a apărut în revista CHIP din noiembrie 2006. Au fost primite peste 2.000 de taloane de răspuns, iar BitDefender a primit peste 800 de voturi.
“Eforturile continue de îmbunătăţire a performanţelor şi a uşurinţei în folosire pentru suita BitDefender au fost răsplătite pentru a treia oara consecutiv. Mă bucură faptul că cititorii CHIP asociază performanţa, calitatea şi usurinţa în utilizare cu un produs software românesc”, a declarat Ionuţ Bălan, Chief of Software Testlab, CHIP Computer & Communications.
Cititorii CHIP şi-au motivat diferit votul, cei mai mulţi (17%) spunând că BitDefender este un produs de calitate, alţii insistând pe notorietatea brandului (16 procente), uşurinţa în utilizare (15%) sau raport bun preţ/performanţă (12%).
"Suntem mândri că şi utilizatorii din România apreciază calitatea BitDefender şi ne oferă aceeaşi recunoaştere pe care am obţinut-o pe pieţele occidentale, precum Franţa, Germania, Marea Britanie, Statele Unite. Toate eforturile noastre se desfăşoară pentru a asigura utilizatorilor noştri tehnologii de top pentru securitatea datelor personale", a declarat Anca Apostol, Marketing Manager, BitDefender.
Anul trecut, BitDefender a fost desemnat numărul 1 mondial în peste 10 teste comparative din întreaga lume. Pe lângă titlul de “Best Buy” primit de la PC World SUA, BitDefender a primit certificările Virus Bulletin 100% şi West Coast Labs din Marea Britanie, precum şi cele mai mari note de către Advanced+ AV-Comparatives, organizaţie de testare independentă din Austria. Alte publicaţii şi centre de testare de renume precum ProtectStar Test Center şi Consumer Review (SUA), Computer Idea şi Byte (Spania), Microactuel şi Cubic (Franţa) sau PC Advisor (Marea Britanie) au desemnat în 2006 brandul românesc drept numărul 1 în lume în domeniul securităţii datelor.
Anul 2007 a debutat tot cu o distincţie de top. BitDefender a primit recunoaşterea Top Ten REVIEWS Gold Award, ce desemnează cel mai bun produs antivirus (//anti-virus-software-review.com). Clasamentul a fost realizat de către TopTenREVIEWS, Inc., companie americană ce deţine cel mai vizitat portal independent dedicat testelor comparative din domeniul high-tech (peste 25 de milioane de vizitatori).
{mosloadposition user10}