SMAA, unul dintre cele mai mari birouri de arhitectură rezidențială din România, își extinde activitatea prin lansarea unei divizii de dezvoltare imobiliară și construiește un ansamblu de case în nordul capitalei, după ce anterior a proiectat peste 3.000 de apartamente în peste zece complexe de locuințe și numeroase proprietăți private de lux.
Cartierul cu Cireși se află în zona Pipera-Voluntari, la zece minute de zona Promenada – Floreasca – Aviației și se adresează în principal familiilor numeroase, cu copii, care au nevoie de spațiu și confort. Proiectul cuprinde 16 case cu șase sau șapte camere și este situat în vecinătatea a două păduri: Andronache și Boldu-Crețuleasca. Casele dispun de terasă, curte și locuri de parcare, design modern și materiale de calitate, precum și de arhitectură interioară ce asigură o eficientizare superioară a spațiului.
Datorită noii autostrăzi, locuitorii complexului beneficiază de acces rapid la clădirile de birouri din nordul capitalei, dar și la rute auto către zonele centrale și semicentrale din oraș și către munte sau mare. În imediata vecinătate sunt multiple școli și grădinițe, puncte de agrement și centre comerciale.
„Experiența ne ajută să dezvoltăm un proiect calitativ, cu funcțiuni raționale, după ce anterior am proiectat mai multe ansambluri rezidențiale și case private de lux. Oferim o soluție locativă modernă, ideală pentru familii numeroase, cu un preț similar cu cel al unui apartament cu trei sau patru camere din cartierele aflate în zona de nord, precum Aviației, Băneasa sau Floreasca. Dincolo de interiorul casei, o atenție deosebită am acordat și arhitecturii exterioare și amenajării curților.”, a declarat arh. Silviu Mihăilescu, fondatorul biroului de arhitectură SMAA.
Construcția Cartierului cu Cireși a fost demarată în luna iunie a acestui an și va fi finalizată în mai 2019. Cu o valoare a investiției de 2 milioane de euro, proiectul reprezintă primul demers de acest gen al unui birou de arhitectură, prin propria divizie de dezvoltare rezidențială.
„Ne-am dorit mai mult decât un nume. Am vrut ceva unic pentru fiecare casă, frumos şi plin de însemnătate. Un dar al naturii care să amintească de bucuria pe care o trăieşti când eşti alături de familia ta. Aşa am ajuns la floarea de cireş, simbol al purităţii şi al fericirii. Pentru un spectacol și mai uimitor oferit de înflorirea cireșilor, vor fi plantate șase soiuri de cireș deja pe rod, într-o combinație specială.”, completează arh. Silviu Mihăilescu.
Ca urmare a extinderii activității sale, SMAA vizează dezvoltarea unui ansamblu nou de locuințe în fiecare an, astfel că în 2019 va avea loc lansarea unui proiect imobiliar în zona de vest a Bucureștiului.
SMAA (Silviu Mihăilescu & Asociații Arhitectură) a fost înființat în 2008 ca un birou multidisciplinar, dedicat soluțiilor arhitecturale inovatoare. Recunoscut mai ales pentru rezultatele obținute în segmentul rezidențial, biroul oferă și servicii dedicate spațiilor de birouri și celor comerciale, precum și soluții moderne de amenajări interioare. Compania funcționează pe baza unui concept de dezvoltare durabilă ce presupune distribuirea de acțiuni angajaților firmei și implicit colaborarea cu unii dintre cei mai buni arhitecți români.