BiP Grup, soluţia optimă de externalizare a serviciilor de sales şi trade marketing din România, a încheiat, în data de 21 decembrie, 2007, un parteneriat cu International Marketing & Sales Group Limited (IMSG), grup cu o vastă experienţă internaţională pe servicii similare.
Experienţa deţinută de Business Ideas Provider Grup ( BiP ) în domeniul serviciilor de merchandising, promovare şi vânzări, precum şi acoperirea la nivel naţional au recomandat-o drept partenerul ideal pentru viitoarele activităţi ale IMSG pe piaţa de profil din România. Achiziţia va fi realizată în trei etape, IMSG preluând, într-o primă etapă, 50% din acţiunile BIP. Restul de 50% din acţiunile companiei româneşti vor fi cumpărate de IMSG în 2 perioade distincte , 25% în 2009 şi 25% în 2011, preţul acestora fiind stabilit în urma unui audit independent.
Valoarea totală estimată a tranzacţiei este de 3,3 milioane USD, însă avem de-a face cu un mecanism care urmează să producă rezultate în timp şi care este condiţionat de performanţa BiP ca grup, aşadar preţul de achiziţie este direct propoţional cu rezultatele financiare ale companiei.
Important de menţionat este faptul că structura organizaţională şi actuala echipă managerială a BiP Grup vor fi păstrate în acelaşi format, urmând a fi consolidate şi dezvoltate ulterior.
‘Parteneriatul cu IMSG a fost încheiat pe patru ani, urmând ca la sfârşitul acestei perioade BiP Grup să fie achiziţionată în totalitate’, declară Eugen Saulea, Director General BiP Grup.
“Category managementul, această nouă etapă de dezvoltare pe piaţa bunurilor de larg consum, determină companiile de tip trade să ofere un plus de valoare serviciilor de outsourcing. Pentru că ne dorim ca serviciile noastre să fie la cel mai înalt nivel, am ales parteneriatul cu IMSG, datorită know-how-ului acestei companii la nivel internaţional. Parteneriatul cu IMSG înseamnă un nou pionierat, fiind primii care au implementat cu succes o platformă de comunicare, un bun instrument de monitorizare pentru partenerii noştri, primii care au semnat convenţii cu reţelele internaţionale de magazine, eliminând conceptul de third – part, primii care au investit într-o structură naţională permanentă; de asemnea, am dezvoltat pentru prima dată pachete de sevicii customizate (de tip tailor made) în acord cu nevoile şi bugetele fiecărui client în parte şi am delegat pentru implementare echipe în sistem dedicat sau sindicalizate (shared). Iată că suntem prima companie de merchandising ce se va bucura de experienţa şi best-practice-ul unui colos în domeniul trade-marketingului la nivel internaţional“, a completat Eugen Saulea, Director General al Bip Grup.
Avantajele parteneriatului pentru clienţii actuali ai companiei româneşti sunt: extinderea la nivel internaţional, cu focus pe zona de est a Europei, servicii specializate ce acoperă principalele domenii de activitate ( finanţe, bănci, FMCG, real estate, retail, etc.), dobândirea unui know-how internaţional în domeniul managementului proiectelor (proceduri, moduri de lucru) prin acccesul deplin la reţeaua de comunicare internă a IMSG, precum şi la baza informaţională a companiei internaţionale – studii de caz, modalitate de comunicare, best practice, o mai mare stabilitate financiară ce generează forţa economica necesară recrutării, formării şi motivării personalului la un nivel maxim de performanţă, etc.
Printre clienţii BiP Grup, companie înfiinţată în 2004 de către Eugen şi Ioana Saulea, se numără: Coca Cola, JT International, L’Oreal, Kraft Foods, Tuborg, Interbrew, Wrigley, Tchibo, Red Bull, Philip Morris, Masterfoods, Intersnacks, Elite, etc.
În procesul de vânzare, BiP Grup a fost consiliată de o echipă a bpv Grigorescu, condusă de dl. avocat Alexandru Rusu. bpv Grigorescu este o firmă românească independentă de avocatură care face parte din alianţa bpv Legal.
IMSG a fost înfiinţat în 1996 de Gregory Thain, Preşedinte şi Director General al Grupului. Grupul a fost admis pentru listare la Bursa din Londra în data de 6 decembrie 2005. Din 2002, valoarea EBITDA a Grupului a avut o creştere anuală de 100% şi a ajuns la o capitalizare de piaţă de 150 milioane $. Compania a înregistrat profit încă din primul an de activitate. IMSG este o companie de marketing şi sales cu expertiză în pieţele emergente, iar portofoliul de clienţi include companii multinaţionale din domeniul FMCG, telecomunicaţii, retail, finanţe şi bănci, automobile, electronice şi farmaceutice. IMSG este prezentă în 21 de ţări emergente. Obiectivul său este să devină una dintre cele mai mari grupuri de comunicare la nivel mondial.
{mosloadposition user10}