Biogenis a deschis oficial în România cea de-a treia unitate de stocare a grupului internațional Famicord
Pe 9 Septembrie 2010, la București, BIOGENIS a inaugurat unitatea sa de stocare pentru celule stem.
Noua unitate de stocare din Bucureşti a primit în luna Iulie a acestui an acreditarea de funcţionare din partea Autorităţii de Transplant din România. Până acum Biogenis stoca probele de celule stem în banca din Polonia, la Varşovia, grupul având peste 35.000 de clienți. De acum înainte clienţii Biogenis pot alege ţara de stocare, România sau Polonia.
Evenimentul de inaugurare s-a desfășurat la sediul BIOGENIS, cu participarea domnului Jakub Baran-Preşedinte al PBKM (Banca Poloneză de Celule Stem) și a domnului Cristian Nacu-Şef al reprezentanţei Fondului de venture capital al Enterprise Investors în România. Invitată specială a Biogenis a fost doamna Viorica Susanu-multiplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice Sydney, Atena şi Beijing.
„În domeniul nostru, România este o piață foarte dinamică și cu o creștere susținută, demonstrată în cei peste trei ani de zile de când Biogenis activează aici. Apreciem de asemenea atitudinea pozitivă manifestată de societatea românească în ceea ce privește înțelegerea și adoptarea noilor tehnologii. Investiția realizată în noua unitate de stocare din București face parte din strategia de dezvoltare a grupului Famicord de a fi cât mai aproape de clienții săi. Suntem siguri că deschiderea băncii din București va atrage noi clienți. Dorim ca în doi-trei ani să aducem investiții suplimentare de aproximativ două milioane lei și în același timp urmărim sulimentarea personalului de lucru cu aproximativ 20 de noi oameni”, Jakub Baran, Preşedinte al PBKM.
„Deschiderea noii unităţi de stocare la Bucureşti reprezintă un pas important în strategia Biogenis de consolidare a poziţiei sale în piaţă şi vine în acelaşi timp ca urmare a cererii din partea clienţilor, aceştia fiind interesaţi de stocarea în ţara noastră. Iată că acum oferim acest serviciu dorit. Condițiile de lucru ale laboratorului din București depășesc normele impuse în domeniu. Capacitatea de stocare în acest moment este de 8.000 de unități, cu posibilitate de extindere. Biologii au efectuat stagii de pregătire în România dar și în Polonia în cadrul laboratorului din Varșovia. Noul laborator oferă toate condițiile necesare prelucrării și stocării sângelui ombilical, de la primirea unității de sânge și până la păstrarea sa în criotancurile de conservare.
Anul 2010 este unul cu o puternică extindere a serviciilor noastre, servicii create ca urmare a campaniei lansate anul trecut, ”Sănătatea copilului tău începe înainte de naştere”. Oferim clienţilor noştri posibilitatea de a stoca în două ţări, la alegere. Aceştia beneficiază gratuit de cursuri pentru părinţi în programul Şcoala Gravidei Biogenis şi pot alege în acelaşi timp un serviciu special, stocarea probei de celule stem în două recipiente cu posibilititate de utilizare separată. Prima plată, pentru stocarea în România, se face după naștere, părinții neavând nicio obligație financiară înainte de naștere. Sunt doar câteva din serviciile pe care le punem la dispoziție clienţilor noştri, iar pentru finalul de an pregătim câteva surprize foarte interesante.” – Cristian Lăcraru, director de comunicare BIOGENIS, banca de celule stem.