Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Fundația Prințului de Wales, Ambasada României la Londra, Editura Addison Publications și Clarence House (administrația Prințului Charles) organizează la Londra, începând cu 21 mai 2018, un proiect special care prezintă biodiversitatea României și care celebrează Centenarul Marii Uniri – „Florilegium: expoziție, lansare de album, conferință și memorial public”.
Proiectul reunește o expoziție de pictură, o instalație artistico – botanică, lansarea albumului „The Transylvania Florilegium”, o conferință academică, o prezentare a parcurilor din București, precum și o prezentare de produse tradiționale românești.
Expoziția „Florilegium”
Expoziția de pictură „Florilegium” va avea vernisajul pe 23 mai la sediul Institutului Cultural Român din Londra (1 Belgrave Square). Aceasta cuprinde 36 de lucrări realizate în acuarelă de către 36 de artiști internaționali de prestigiu din America, Australia, Anglia, Franța, Olanda, Japonia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Elveția și Turcia, precum și șase panouri descriptive cu istoria proiectului și fotografii de arhivă.
Expoziția este realizată la sugestia și sub patronajul Alteței Sale Regale Prințul Charles, care a militat pentru păstrarea și înregistrarea tuturor speciilor vulnerabile în fața schimbărilor, într-un album de tipul florilegium, pentru a fixa pictural bogăția naturală a României. Profesorul și botanistul dr. John Akeroyd FLS, autoritate în domeniul plantelor europene, a selectat cele mai importante 124 de plante și, împreună cu Helen Allen FLS, artist și directoare a Școlii de artă botanică din cadrul Chelsea Physic Garden, au însoțit grupul de artiști internaționali în România. Artiștii au avut vizite de documentare și creație în România pe parcursul a șapte ani, Fundația Prințului de Wales oferindu-le sprijinul pe tot parcursul cercetării. Expoziția va fi deschisă publicului între 21 mai și 12 iunie, de luni până vineri, între orele 10:00 – 17:30.
Lansarea albumului ”The Transylvania Florilegium”
Joi, 24 mai 2018, ora 19:00, la Institutul Cultural Român din Londra, editura Addison Publications lansează albumul ”The Transylvania Florilegium”, prefațat de către Alteța Sa Regală Prințul Charles, în prezența Președintelui Institutului Cultural Român – Liliana Țuroiu, a Ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – Dan Mihalache, a Președintelui Addison Publications – Nicholas Pearson și a Directorului Institutului Cultural Român din Londra – Dorian Branea.
Evenimentul își propune să celebreze Centenarul Marii Uniri și să pună în valoare patrimoniul natural al României prin intermediul bogăției florale a tuturor provinciilor istorice care s-au unit în anul 1918. Albumul reprezintă o publicație unică, fiind o adevărată operă de artă, care atrage atenția asupra protejării mediului, dar și asupra unicității României.
Conferința despre biodiversitatea României
Pentru a facilita accesul publicului larg la cât mai multe informații despre flora României, dr. John Akeroyd va susține tot pe 24 mai, în cadrul lansării albumului ”The Transylvania Florilegium”, o conferință – prelegere despre biodiversitate, despre patrimoniul natural românesc și proiectele de încurajare a micilor fermieri în a-și păstra metodele tradiționale de agricultură pentru ca aceste peisaje naturale să poată fi conservate.
Instalația artistico-botanică și memorial public „Grădina Marii Uniri”
Instalația artistico-botanică „Grădina Marii Uniri” care cuprinde plante și flori ce provin din toate provinciile istorice unite în anul 1918, precum și elemente sculpturale românești, va fi amplasată, ca un memorial românesc, în Grădina Belgrave Square din centrul Londrei. Instalația va fi accesibilă marelui public în perioada 21 – 27 mai.
La conceptul acesteia au lucrat designerul de grădini și peisagistul Amanda Patton, împreună cu Mark Straver, responsabil cu furnizarea elementelor botanice și Henrietta Pearson, expert și coordonator al albumului „Transylvania Florilegium”, care au beneficiat, de asemenea, de expertiza profesoarelor Elena Săvulescu și Mihaela Georgescu din cadrul Facultății de Horticultură, Universitatea București.
Două evenimente conexe completează programul proiectului „Florilegium: expoziție, lansare de album, conferință și memorial public”: o expoziție de fotografie digitală având ca temă parcurile din București (prin intermediul căreia publicul poate descoperi capitalul cultural al orașului și atracțiile sale) și un display-expoziție de produse tradiționale românești, însoțit de o demonstrație culinară.
Detalii și rezervări pe: https://www.icr-london.co.uk/article/florilegium-a-botanical-metaphor-of-united-romania.html.
Photo credit ICR London.