Binance, cea mai mare platformă de schimb de criptomonede din lume ca volum, lansează, în premieră pentru fotbalul românesc, o serie de 5.000 de NFT-uri dedicate clubului FC Rapid București ce includ experiențe de colecție pentru pasionații de fotbal, fani ai echipei din Capitală.
„Marcăm atât centenarul unui club iubit al României, dar și ultimele patru partide din play-off-ul Superligii cu cinci serii a câte 1.000 de NFT-uri gratuite, ce includ de la șansa de a accesa cupoane valorice pentru meciurile în deplasare ale echipei până la acces la echipamente personalizate, de colecție, dar mai mult de atât, oportunitatea fanilor de a-și demonstra atașamentul față de echipă și în Web3”, declară Ilie Pușcaș, Country Manager, Binance.
Perioada de emitere a NFT-urilor dedicate clubului FC Rapid București se încheie la finalul lunii iunie 2023.
NFT-urile vor fi împărțite în patru categorii principale:
- Platină, în număr de 5, cu șansa de câștig al unui tricou oficial semnat
- Aur, în număr de 65, ce includ opțiunea de a câștiga fulare personalizate;
- Argint, în număr de 15, 9 cu ocazia de a câștiga locuri la tribuna VIP pentru evenimentele disputate acasă sau 6 cu vouchere în valoare de $100 în USDT pentru meciurile din deplasare;
- Bronz, în număr total de 4.915, cu posibilitatea de a câștiga stickere de colecție cu Rapid;
Utilizatorii pot solicita și, odată ce primesc NFT-urile, pot converti NFT-urile înaintea fiecărui eveniment al clubului FC Rapid București pentru a primi recompensele cu disponibilitate limitată.