Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat situaţiile financiare ale Impact Developer & Contractor pentru anul 2020. Bilanţul companiei arată venituri în valoare de 42,3 milioane euro, obţinute din vânzarea de locuinţe în proiectele Greenfield Băneasa şi Luxuria Residence. Acestea sunt în creştere cu 28% faţă de anul 2019, reprezentând astfel cel mai bun rezultat din ultimul deceniu al dezvoltatorului.
Anul trecut Impact a vândut în total 368 de apartamente (30.864 mp construiți), în cartierul Greenfield Băneasa și în ansamblul upper class Luxuria Residence din zona Expoziţiei. Pe lângă acestea, dezvoltatorul a încheiat 199 de precontracte de vânzare – cumpărare și rezervări, cu o valoare totală de 24,5 milioane euro, care se vor transforma în venituri pe parcursul acestui an şi în 2022.
Pentru Impact, 2020 a marcat începutul expansiunii sale la nivel naţional, cu misiunea de a construi proiecte rezidenţiale sustenabile, care vor oferi o calitate ridicată a locuirii, atestată de certificarea verde BREEAM Excellent.
Dezvoltatorul a demarat la Constanța ansamblul premium Boreal Plus. Situat la 15 minute de plajă şi de centrul oraşului, proiectul include spații verzi, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, hypermarket Kaufland și grădiniță. De asemenea, Impact s-a extins în capitala Moldovei, achiziţionând terenul pentru dezvoltarea ansamblului Greenfield Copou, care va fi unul dintre cele mai mari proiecte de clădiri rezidențiale verzi din regiune.
Soluţiile de finanţare luate în considerare de companie se bazează în continuare pe piața de capital, respectiv emisiunea de obligațiuni listate pe piața principală a BVB, cu plasament privat, emiterea de noi acțiuni, dar si finanțări bancare. Acţiunile IMPACT Developer & Contractor SA (“IMP”) sunt cotate la categoria Premium a Bursei de Valori București, capitalizarea bursieră a companiei la finalul anului 2020 ajungând la valoarea de 102 milioane euro. În ultimii 3 ani, valoarea acțiunilor companiei a crescut constant, până la valoarea de 0,39 euro/acțiune, cu 28,5% mai mare comparativ cu 2019.
„Anul 2020 a reprezentat o oportunitate de a ne consolida poziţia de lider în domeniul dezvoltărilor rezidenţiale, în acelaşi timp, demonstrând stabilitatea perspectivelor și strategiei companiei pe termen lung. Cererea de locuinţe se menţine crescută în continuare, ceea ce creează un context propice pentru a ne accelera expansiunea şi a veni în întâmpinarea clienţilor noştri cu proiecte inovatoare, ce ridică standardele actuale de calitate a vieţii, arhitectură, design şi protejare a mediului înconjurător”, a declarat Tinu Sebeșanu, COO Impact Developer & Contractor.
Ca parte a politicii sale de responsabilitate socială, în 2020 Impact a donat către Primăria Municipiului București un teren de 9.620 mp, împreună cu proiectul de construire a unei şcoli şi grădiniţe publice în cartierul Greenfield, cu scopul de a asigura acces facil la școlarizarea copiilor care locuiesc în zona de nord a capitalei. Valoarea totală a terenului și a proiectului se ridică la 1,75 milioane de euro.