Guvernul Privat fata in fata cu Emil Boc
Premierul Romaniei, Emil Boc, se va intalni marti, 26 mai, cu jucatorii din economia reala, in cadrul unei noi dezbateri a Guvernului Privat, pentru a analiza cele mai importante decizii de politica economica aflate pe agenda Executivului. Dezbaterea are ca obiectiv identificarea de solutii ce ar putea conduce la depasirea crizei economice si reducerea decalajelor existente intre Romania si celelalte tari membre ale Uniunii Europene.
Business Standard organizeaza acest eveniment la implinirea a cinci luni de la preluarea mandatului de catre actualul Guvern si dupa o serie de intalniri cu membri ai Cabinetului. Mesele rotunde ce au avut loc in intervalul martie-aprilie au abordat teme de importanta majora pentru mediul de afaceri romanesc precum: Codul Fiscal (in dezbatere cu ministrul Finantelor Publice – Gheorghe Pogea), Infrastructura (in dezbatere cu ministrul Transporturilor si Infrastructurii – Radu Berceanu) si Sistemul de Sanatate (in dezbatere cu ministrul Sanatatii – Ion Bazac).
Alaturi de premierul Emil Boc, vor mai fi prezenti Radu Berceanu – Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Marian Sarbu –Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, alti membri ai Cabinetului si peste 100 de consultanti, bancheri si top-manageri printre care: Radu Gratian Ghetea – Presedinte Asociatia Romana a Bancilor, Ion Nestor – Managing Partner Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson, Florentin Tuca – Managing Partener Tuca, Zbarcea Si Asociatii, Mihai Rohan -Director General Carpatcement Holding, Octavian Radu – Presedinte RTC Holding, Tinu Sebeseanu – CEO, Trend Hospitality, Florin Andronescu – Presedinte Sanador, Valentin Tomsa – Director General SAP Romania, Dan Schwartz – Managing Partner Scot&Company Consulting, Mihai Tudor – General Manager IBM Romania, George Mucibabici – Presedinte Deloitte Romania, Maria Grapini – Presedinte FEPAIUS, Stere Farmache – Prim-Vicepresedinte Alpha Bank.
Dezbaterea, moderata de Dan Suciu, realizator The Money Channel, si Adrian Mirsanu, redactor sef Business Standard, va fi trasmisa in direct pe postul de televiziune The Money Channel, incepand cu ora 10.
Proiectul Guvernul Privat, initiat de Business Standard in septembrie 2008 si sustinut de Camera de Comert Americana in Romania, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania si de Consiliul Investitorilor Straini, are ca obiectiv dezvoltarea unei platforme permanente de dialog, utila atat oamenilor de afaceri, in contextul crizei economice, cat si factorilor de decizie, care beneficiaza, in acest mod, de know-how-ul elitei comunitatii de afaceri din Romania.
{mosloadposition user10}