- Compania a încheiat 2021 cu afaceri de 20.000.000 Euro
- Reprezentanții Bilancia estimează că piata HoReCa poate depăși, anul acesta, nivelul anului 2019
Bilancia, lider în domeniul importului și furnizării de echipamente profesionale HoReCa, a încheiat primul trimestru al anului cu afaceri de 5.000.000 Euro, în creștere cu 10% față de primele trei luni din 2021.
“Putem spune că, în cei 30 de ani care au trecut de la înființare, am crescut în tandem cu piata de ospitalitate, așa că am fost în permanență la zi cu pulsul industriei. Piața HoReCa a avut o contracție de aproximativ 18% în 2020, primul an de pandemie, în comparație cu 2019. Anul trecut a adus, la nivelul pieței, recuperarea a aproximativ jumătate din scăderea lui 2020. Așteptările noastre pentru 2022, conform calculelor și prognozelor, este ca la final de decembrie să fie recuperate complet ecartul și chiar ca piata să depășească ușor nivelul anului 2019”, a declarat Luca Neagu, CEO Bilancia.
Reprezentanții companiei estimează un volum al afacerilor de 23.000.000 euro pentru anul în curs, cu 15% mai mult decât nivelul înregistrat la finele lui 2021, de 20.000.000 euro. Și profitul urmează o curbă ascendentă, traiectorie ce se menține și pe parcursul anului curent.
Reprezentanții Bilancia consideră că anul 2022 va fi marcat de mediu inflaționist și volatil, în care una dintre priorități este asigurarea stocurilor și răspunsul rapid la orice fel de cereri ale clienților. După anii pandemici 2020 și 2021, anul curent aduce un context macroeconomic fragil și, pentru jucătorii din HoReCa, o posibilă lipsa de previzibilitate la nivel de disponibilitate a mărfii, amplificată de situația dificilă din Ucraina.
“În pandemie, anii 2020 și 2021, segmentele de business care au evoluat cel mai bine au fost cele dedicate canalelor take-away si home delivery, propulsate de limitarea accesului clienților în locațiile fizice. Simultan, s-au dezvoltat accelerat spațiile de servit exterioare, de tip terase, de la bar, pana la fine dining, bineînțeles, cu investițiile de rigoare”, adaugă Neagu.
Tendințele post-pandemie
Componentele negative s-au regăsit în afectarea aproape fiecărei companii din sectorul HoReCa și a furnizorilor acestora, prin lipsa clientilor, contracția cifrei de afaceri, pierderea personalului, măsurile limitative pentru funcționare, pierderile financiare și chiar demoralizarea.
Componentele pozitive s-au concretizat în timp suplimentar, apariția multor mici afaceri artizanale, de la producția de deserturi fine și sănătoase, până la delicatese de tip pateuri sofisticate si îmbinări neașteptate de gusturi, care se dezvolta in continuare sustenabil.
Accentul pe sănătate se simte, în piață, prin noile baruri de salate, de healthy food, light food, green, vegan și raw vegan. Se remarcă o scădere a felurilor tratate termic prin prăjire, în favoarea produselor realizate în cuptoare pe cărbuni, dar și o scădere a mâncărurilor grele, a deserturilor pe bază de creme grase.
Criza, inflația și războiul sunt un alt cumul de factori cu efect în tendințele post-pandemice. Sectorul nu va fi afectat într-o măsură semnificativa, câtă vreme proprietarii de afaceri vor adapta oferta la noua paradigmă și la noile nevoi ale clientelei. Apetitul de consum de HoReCa va crește in continuare și nu va fi blocat semnificativ de inflație.
Bilancia aniversează anul acesta 30 de ani de activitate în România, traduși prin evoluție și inovație, prin tehnologie și excelență profesională. În prezent, Bilancia are peste 270 de parteneri, în 26 de țări din Europa, America de Sud, America de Nord și Asia. Portofoliul de articole cuprinde aproximativ 92.000 de produse, care acoperă toate cerințele și necesitățile curente ale business-urilor din industria ospitalității și din retail.
Bilancia este un lider în domeniul importului și furnizării de echipamente profesionale și accesorii pentru pregătirea, menținerea și servirea preparatelor culinare și a bauturilor. Compania furnizează un pachet complet de produse și servicii post-vânzare, care satisfac cerințele oricărui business din HoReCa si retail, indiferent de mărimea acestuia. Bilancia este fondată in 1992 și are capital 100% românesc. Mai multe informatii sunt disponibile la www.bilancia.ro.