prin Programul Biblionet
Începând din data de 25 noiembrie 2009, aproape 5 milioane de cetăţeni vor putea utiliza serviciile moderne a 235 de biblioteci publice din 12 judeţe, care vor asigura acces gratuit la Internet în cadrul programului Biblionet. Reţelele din interiorul bibliotecilor vor fi wireless, astfel încât oricine să se poată conecta cu laptop-ul personal şi să acceseze Internet-ul gratuit.
Prima inaugurare a acestor servicii va avea loc la biblioteca publică din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, miercuri 25 noiembrie, la ora 13:00.
La acest eveniment vor participa oficialităţi şi mass media centrale şi locale, toţi bibliotecarii de la bibliotecile locale admise în prima rundă a programului Biblionet din judeţul Vâlcea, inclusiv cei care au urmat cursurile de formare în IT şi administrarea bibliotecii. Utilizatorii vor putea testa echipamentele cu ajutorul bibliotecarilor prezenţi.
Până la sfârşitul anului 2009, bibliotecile incluse în prima etapă a programului vor avea 1126 de calculatoare cu aplicaţii Microsoft. De asemenea, 384 de bibliotecari vor beneficia de cursuri de formare în tehnologia informaţiei şi administrarea bibliotecilor. Optzeci la sută dintre aceştia activează în mediul rural. Procesul de selecţie a demonstrat atât dorinţa bibliotecarilor de a participa la program, cât şi angajamentul administraţiilor publice locale de a sprijini acest efort de schimbare a întregii comunităţi.
Programul Biblionet îşi propune să asigure accesul la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice, pornind de la faptul că 64% dintre români nu a folosit niciodată Internetul. Deşi în ultimii douăzeci de ani multe domenii ale vieţii sociale au progresat, bibliotecile au rămas în urmă, iar milioane de cetăţeni sunt privaţi de mijloace esenţiale pentru dezvoltarea lor. Prin acest program, bibliotecile vor deveni spaţii primitoare unde oamenii se pot întâlni, informa şi contribui la viaţa comunităţii. Mai mult de 1600 de biblioteci publice vor primi echipamente moderne pentru accesul gratuit al publicului la informaţie, iar peste 3000 de bibliotecari vor cunoaşte mai bine noile tehnologii pentru a asigura servicii mai bune pentru public.
Programul Biblionet – lumea în biblioteca mea are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari, este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates pentru următorii 5 ani. Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti. Microsoft Corporation va dona software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către bibliotecile selectate în program, în cadrul iniţiativei globale de înzestrare a comunităţilor cu tehnologie accesibilă şi utilă.
IREX doreşte să felicite directorii de biblioteci, coordonatorii locali, bibliotecarii şi autorităţile locale din primele 12 judeţe intrate în programul Biblionet, şi anume Bacău, Bihor, Brăila, Constanţa, Galaţi, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Suceava şi Vâlcea.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}