Matt Haig
Editura Nemira
“Între viață și moarte se află o bibliotecă, i-a zis. Și în acea bibliotecă sunt rafturi care se întind la nesfârșit. Fiecare carte îți oferă ocazia să încerci o altă viață pe care ai fi putut să o trăiești. Să vezi cum ar decurge lucrurile dacă ai fi făcut alte alegeri… Ai proceda diferit, dacă ai avea ocazia să-ți alungi regretele?”
Matt Haig revine cu o nouă carte, un roman în care eroina principală, Nora Seed, hotărăște să moară. Povestea începe cu 27 de ore înainte de acest moment. Cititorul află astfel ce a determinat-o pe Nora să ia această decizie radicală – concedierea, moartea pisicului etc.
Imediat după prezentarea acestui context (primele 33 de pagini) se ajunge în Biblioteca de la Miezul Nopții, un loc al posibilităților. Există o bibliotecară, iar prima carte pe care i-o prezintă este Cartea regretelor. Cele dintâi alegeri ale unor existențe potențiale pe care le face Nora nu o fac să trăiască vieți fericite. Însă, așa cum veți vedea, fiecare dintre aceste vieți aduc lecții importante pentru eroină.
În plus, fiecare lecție duce către noi decizii – astfel că dacă primele opțiuni făcute erau cele mai ușoare și previzibile, odată ce acestea sunt epuizate și nu duc la vieți în care Nora ar fi fost fericită, eroina trece de alegerile de suprafață și explorează posibilități pe care nu și-ar fi imaginat vreodată că le-ar putea avea la dispoziție. Însă lucrurile nu sunt atât de simple precum par, iar alegerile pe care le face au consecințe importante, unele punând-o chiar în pericol.
Care este cea mai bună cale de a-ți trăi viața?
Dacă eroina va alege să trăiască sau să moară vă las pe voi să aflați citind romanul lui Haig.
Autorul este cunoscut pentru multe alte cărți, inclusiv Gânduri de pe o planetă nervoasă în care povestește despre depresiei prin care a trecut și oferă sfaturi menite a ajuta pe toți cititorii să gestioneze mai bine angoasele, depresie și atacurile de panică, atât de frecvente în zilele noastre. Din unele puncte de vedere, și această carte are legătură cu depresia – care se poate instala când simți că i-ai dezamăgit pe toți din jur, când nu poți gestiona situațiile neplăcute de care ai parte etc.
Dincolo de povestea în sine, romanul vorbește despre recunoștință, despre a ne bucura de ceea ce avem fără a dori la nesfârșit noi și noi lucruri crezând că acelea ne vor aduce fericirea. Biblioteca de la Miezul Nopții este de fapt o lecție de viață pentru fiecare dintre noi. Mi s-a întâmplat deseori să am discuții cu clienții cu care lucrez pe parte de coaching fix despre aceste aspecte: aparenta lipsă a unor lucruri care merg bine în viață, recunoștință, aprecierea conștientă și constantă a ceea ce avem etc. Din acest motiv, cartea e una care poate ajuta cititorii să privească viața, greutățile și bucuriile dintr-o altă perspectivă.
Romanul se citește ușor, fiind o lectură perfectă pentru seri sau weekenduri relaxante.