- Volumul lansat internațional simultan, în 23 de țări, între care și România are un concept inovativ, care îmbină lectura cu posibilitatea audițiilor muzicale.
De la debutul lor din 2013, BTS, trupa sud-coreeană formată din 7 tineri, a devenit un fenomen care a depășit cu mult sfera muzicală. Definitorii pentru pop-ul secolului 21, în cei 10 ani de existență, BTS au stabilit recorduri pe care tot ei le-au doborât. Grupul K-Pop format din Jin, Suga, J-Hope, RM, Jimin, V și Jung Kook, 7 tineri dintre care niciunul nu a trecut de 30 de ani, a fost de 6 ori nr. 1 în topurile muzicale americane, a câștigat câteva sute dintre cele mai importante premii, a vândut peste 40 de milioane de albume și a primit o nominalizare la Grammy. Trupa devenită unul dintre cele mai de succes branduri sud-coreene aduce anual economiei 5 miliarde de dolari, iar popularitatea ei a ajuns pe toate continentele, din Europa, până în Statele Unite și Australia. Femei în niqab tradițional, care le acoperea corpul și fața au strigat numele tinerilor muzicieni ore în șir în fața unui stadion din Arabia Saudită, unde aceștia repetau pentru un concert. „Cred că le-a fost foarte cald în hainele tradiționale, dar s-au distrat așa de mult”, a comentat Jung Kook scena neobișnuită.
La aniversarea a zece ani de existență, BTS oferă fanilor săi un regal cu totul special, un volum scris de jurnalistul coreean Myeongseok Kang împreună cu membrii trupei despre drumul mai puțin obișnuit spre celebritate pe care l-au parcurs cei 7 adolescenți. Publicat de Editura Trei, Beyond the story: 10 ani de poveste BTS este un eveniment editorial lansat internațional simultan, în 23 de țări, între care și România. Cartea a devenit bestseller Amazon chiar în prima zi de la lansare, lucru care însă nu surprinde, ținând cont că era așteptată de milioane de fani din toată lumea.
Deschizători de drumuri în muzică, BTS oferă fanilor o carte de memorii pe măsură. Într-o prezentare grafică excepțională, Beyond the story: 10 ani de poveste BTS conține povești necunoscute publicului dezvăluite de membrii trupei, fotografii-concept în premieră și confesiuni ale artiștilor despre gândurile și sentimentele care le-au marcat drumul spre celebritate. Momentele de îndoială și cele de speranță, orele nesfârșite de repetiții, oboseala, întâmplări amuzante sau tulburătoare sunt prezente în cartea care descrie istoria BTS cronologic, încă de când se pregăteau pentru debutul pe scenă.
Conceptul editorial inovativ al Beyond the story: 10 ani de poveste BTS îmbină poveștile rememorate de artiști cu posibilitatea accesării prin intermediul celor peste 330 de coduri QR a videoclipurilor, articolelor, blogurile etc la care se face referire. Invitație în universul fascinant al BTS, volumul aniversar oferă cititorilor o experiență complexă, de lectură completată cu muzică. Structurată în 7 mari capitole, cartea spune povestea din spatele fiecărei piese, de pe fiecare album și atașează codul QR, iar iubitorii muzicii BTS vor aprecia că pot să citească despre trupa favorită și să le asculte muzica, în același timp.
Beyond the story: 10 ani de poveste BTS, o carte-eveniment pentru o armată de fani!
„Crearea unui grup de idoli K-pop seamănă cu producerea unui blockbuster hollywoodian”, spune Myeongseok Kang, redactor-șef al Weverse Magazine, specializat în cultura pop sud-coreeană și ghidul cititorilor în Beyond the story: 10 ani de poveste BTS. „Devine un mare efort comun, incluzând capitalul, planificarea, publicitatea și PR-ul, și chiar și valoarea brandului companiei în sine. În ciuda a toate, competiția în industrie era atât de acerbă, încât doar aproximativ cinci grupuri de băieți și cinci de fete pe deceniu puteau fi considerate de succes”.
Cu toate acestea, popularitatea BTS a întrecut orice așteptări, mai ales după ce pe 9 iulie 2013 fanii s-au constituit în comunitatea oficială ARMY (Adorable Representative M.C. for Youth). „Mass-media occidentală a început să compare ARMY cu Beatlemania, fandomul trupei Beatles. Comunitatea ARMY era atât de senzațională, încât jurnaliștii occidentali au trebuit să se întoarcă în timp până la Beatles, ca să găsească o comparație potrivită”, mai spune Myeongseok Kang. Beyond the story: 10 ani de poveste BTS a fost lansată special pentru fanii BTS, într-un gest de reverență profundă față de aceștia.
Lansarea oficială internațională a cărții, care a avut loc în 23 de țări a avut loc pe 9 iulie, ziua de naștere a armatei de fani, ARMY. Cum se explică legătura afectivă profundă dintre membrii trupei și fani? „Prin intermediul muzicii BTS, ARMY află despre evenimente tragice din istoria Coreei, precum Mișcarea de Democratizare din Gwangju de pe 18 mai 1980 sau naufragiul feribotului Sewol, își exprimă condoleanțele și solidaritatea față de cei care au suferit. Mai mult decât atât, când a izbucnit pandemia de COVID-19, la un an după lansarea albumului MAP OF THE SOUL : PERSONA, ARMY a donat peste 2 miliarde de woni coreeni până în septembrie 2020, luând în calcul doar sumele care au putut fi verificate oficial. (…) Deși e dificil de spus ce anume i-a atras la BTS în primul rând, printre fanii din întreaga lume se conturează o temă clară. Statutul de fan BTS le-a adus o nouă direcție în viață”, explică autorul cărții, care timp de 3 ani s-a documentat și a realizat interviuri cu membrii trupei pentru a strânge suficient material pentru carte.
Beyond the story: 10 ani de poveste BTS vine într-un moment în care membrii trupei se concentrează mai mult pe cariere solo, pentru că pleacă pe rând în armată și se vor reuni abia în 2025. Istoriei trupei i se vor adăuga, cu siguranță, în viitor, noi capitole. Până atunci, prima carte oficială a trupei capătă valoarea unui document special, care concentrează în cele peste 500 de pagini 10 ani de muzică și poveștile uimitoare ale unor tineri muzicieni aspiranți care se transformă, aproape peste noapte, în superstaruri mondiale.