va avea loc pe 29 octombrie 2015
Pe data de 29 octombrie 2015 va avea loc la Bucuresti cel mai important eveniment dedicat cercetarii de piata, BEST OF ESOMAR ROMANIA 2015. Evenimentul face parte din seria de evenimente regionale BEST OF, organizate in intreaga lume sub egida ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).
BEST OF ESOMAR ROMANIA 2015 este organizat in parteneriat cu SORMA (Societatea Romana de Marketing si Cercetarea Opiniei Publice) si Facultatea de Marketing din cadrul ASE.
Evenimentul se va desfasura in Aula Magna, ASE, si se adreseaza atat membrilor ESOMAR si SORMA, specialistilor din companiile de cercetare de piata, profesionistilor in marketing din toate domeniile (FMCG, IT&C, financiar- bancar, retail, media, sanatate), cat si cadrelor didactice si studentilor de la ASE, viitori specialisti in cercetarea de piata din Romania.
BEST Of ESOMAR ROMANIA 2015 se va bucura de prezenta a 14 speakeri romani si internationali, care vor prezenta “povesti de succes” ce vor oferi raspunsuri fundamentate referitoare la provocarile si tendintele actuale in cercetarea de piata. Invitatii vor aborda o serie de subiecte relevante pentru cercetarea de piata din Romania, precum rolul acesteia in procesul de decizie, intelegerea si utilizarea sa ca mijloc si nu ca finalitate prin care se ajunge la rezultate de succes, precum si necesitatea adaptarii la nevoile clientilor si dinamica pietei.
Specialisti in marketing si cercetare de piata vor oferi, pe baza studiilor de caz prezentate, solutii privind optimizarea relatiei dintre consumator si brand, masurarea eficientei comunicarii pe baza rezultatelor in vanzari sau utilizarea instrumentelor de semiotica si interpretare a codurilor culturale pentru identificarea valorilor de brand. Rolul pretestarii reclamelor si cele mai de succes practici pentru a evita rezultate sub asteptari, importanta informatiilor oferite de comunitati in procesul inovator sau arta colectarii datelor, un proces pe cat de complex si tehnic, pe atat de creativ, sunt alte subiecte care fac parte din agenda evenimentului.
In cadrul evenimentului vor fi prezenti specialisti de top, reprezentanti ai celor mai mari companii din Romania si strainatate, printre care se numara: Pavel Marceux, Euromonitor, UK, Ioan Simu, Mercury Research, Daniel Enescu, Millward Brown, Liviu Boitan, MediaCom, Ellis Suban, ElQual Group, Oana Popa Rengle, MAPPERS, Catalina Sabadeanu, Hochland Romania, Alice Mihai, ISRA Center, Madalina Mitru, Strauss Coffee Romania, Cristina Craciun, Ipsos Research South-East Europe, Marius Munteanu, NN, Monica Sociu, GfK Romania, Malina Mirescu, Orange Romania
Mai multe detalii despre eveniment: PROGRAM
Mai multe detalii despre ESOMAR