Este al patrulea raport consecutiv al producătorului de bere
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, lansează Raportul de Sustenabilitate, ce urmărește acțiunile din anul 2022.
Este al patrulea raport consecutiv al companiei și evidențiază direcția de responsabilitate a producătorului de bere, ce se axează pe trei piloni importanți: oamenii, mediul și consumul responsabil de alcool – evidențiați în cadrul platformei lansate anul trecut, prieteniresponsabili.ro.
„Bergenbier S.A. transmite de mulți ani un mesaj de unitate și solidaritate, iar prietenia se află la fundația companiei noastre. În această notă a prieteniei abordăm nu doar oamenii, ci și resursele și mediul. Suntem pe zi ce trece mai atenți la impactul pe care-l avem asupra mediului și încercăm în mod constant să reducem amprenta pe care o lăsăm în urmă. Sustenabilitatea este, așadar, unul dintre pilonii principali ai strategiei noastre și mă bucur că, iată, suntem deja în al patrulea an consecutiv în care lansăm Raportul de Sustenabilitate Bergenbier S.A”, a punctat Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A.
În 2022, Bergenbier S.A. a devenit primul producător de băuturi din țară care a introdus dopul atașat sticlei de PET pentru toate brand-urile din portofoliul companiei care utilizează acest tip de ambalaj. Prin această acțiune, Bergenbier S.A. s-a aliniat Directivei Europeane privind Plasticul de Unică Folosință. În plus, compania a redus greutatea sticlei de PET, iar estimările arată că datorită acestei ajustări, cantitatea de plastic introdusă anual pentru acest tip de împachetare va fi în medie cu 100 de tone mai mică.
„În fabrica din Ploiești am implementat strategia World Class Supply Chain 2.0 pentru a diminua amprenta de carbon asociată producției de bere. Avem rezultate conform așteptărilor, cu scăderi semnificative în utilizarea resurselor, cum ar fi apa sau energia. De asemenea, nu mai trimitem niciun deșeu menajer la groapa de gunoi, valorificându-le conform legislației în vigoare. Toate acestea sunt rezultatul măsurilor concrete aplicate ca parte a unei strategii coerente și a eforturilor constante ale tuturor colegilor implicați”, a adăugat Iulius Chiriac, Supply Chain Director Bergenbier S.A.
Procentul de valorificare a deșeurilor este de aproape 100%, producătorul de bere axându-se pe valorificare energetică sau prin reciclare. Mai mult, consumul de apă a scăzut cu 8,6% față de anul precedent, consumul de energie electrică cu 6,8%, iar emisiile de CO2 au fost cu 4% mai mici, versus anul anterior. De asemenea, Bergenbier S.A. achiziționează în totalitate energie verde atât în fabrica din Ploiești, cât și în sediul central din București.
Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2022 poate fi consultat aici, iar rapoartele aferente anilor anteriori sunt disponibile pe platforma prieteniresponsabili.ro.