Stella Artois 0.0 și Staropramen 0.0 sunt noile produse fără alcool
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, lansează două produse cu 0.0% alcool în segmentul premium. Staropramen 0.0 și Stella Artois 0.0 consolidează, astfel, portofoliul companiei, care în ultimii ani s-a extins atât zona fără alcool, cât și dincolo de bere, prin mixurile de bere și suc.
„Categoria berilor fără alcool este un teritoriu ce are o creștere sustenabilă. De altfel, segmentul are în prezent aproximativ 3% din piața berii din România, fiind pe un trend ascendent. Suntem mereu atenți la nevoile consumatorilor și suntem mândri să venim cu variantele fără alcool ale unora dintre cele mai puternice brand-uri din piață: Staropramen și Stella Artois. Prin aceste lansări, compania noastră continuă drumul diversificării portofoliului și promovează consumul responsabil în orice moment al zilei”, punctează Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.
Poziționate în segmentul premium, cele două sortimente oferă iubitorilor de bere experiențe desăvârșite.
Staropramen 0.0 se bucură de o metodă de producție specială, prin care este asigurat același gust distinct și savuros ca berea lager cu alcool. Se adresează consumatorilor care nu trebuie să facă niciun fel de compromis când vine vorba de gustul răcoritor al berii cu 0.0% alcool.
Stella Artois 0.0 continuă povestea brand-ului premium fondat în 1366, în Leuven, Belgia și înlocuiește varianta non-alcool a mărcii din portofoliul Bergenbier S.A. Noul sortiment transformă orice ocazie de consum într-una specială datorită gustului rafinat, fiind o bere potrivită meselor alături de cei dragi.
„Ne uităm cu atenție la trendurile din piață și vedem că noile generații de consumatori adulți caută variante fără alcool ale brand-urilor preferate. Staropramen și Stella Artois joacă într-un segment extrem de competitiv și credem că prin variantele 0.0% alcool avem premise bune să ne întărim poziția și să continuăm extinderea portofoliului”, completează Teodora Agafiței, Director de Marketing Bergenbier S.A.
Variantele 0.0 Staropramen și Stella Artois 0.0 sunt disponibile începând din luna februarie în România în magazinele off-trade și on-trade, în doze de aluminiu de 0,5l și sticle de 0,33l.