Producătorul a majorat investițiile în portofoliu și a crescut cifra de afaceri cu 14%
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, unul dintre cei mai importanți producători de bere din România, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 907 milioane de lei, în creștere cu aproape 14% față de anul anterior.
„Pentru noi, anul 2023 reprezintă încă o validare că strategia companiei, revizuită și amplificată începând cu anul 2020, funcționează într-un mod sustenabil. Am experimentat trei ani consecutivi de creștere solidă a cifrei de afaceri, în medie cu peste 10% an de an. Suntem încrezători că am făcut un pas semnificativ în consolidarea poziției în piața berii din România. În ciuda factorilor externi, am continuat să investim în multiple linii din business, acest model ajutându-ne să întărim relațiile comerciale cu partenerii și să întâmpinăm nevoile diverse ale consumatorilor. Printre realizările anului 2023 găsim parteneriatul solid dintre Bergenbier și Echipa Națională de Fotbal a României, diversificarea portofoliului de branduri, dar și progresul în reducerea emisiilor de carbon din procesele tehnologice ale Fabricii din Ploiești. Nu am putea realiza toate aceste lucruri fără oameni, colegii și partenerii noștri, și fără prietenia dintre noi, așa cum o spune și sloganul brandului nostru central Bergenbier: Prietenii știu de ce”, a punctat Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A.
În 2023, producătorul de bere a menținut echilibrul dintre mediul macroeconomic dificil, nevoile consumatorilor și cele ale clienților, fără a face compromis de la calitate. În plus, compania a continuat pe drumul sustenabilității, investind în strategii concrete pentru reducerea amprentei de carbon a berilor produse în fabrica din Ploiești.
„Așa cum era de așteptat și în 2023 am navigat în ape tulburi, cu multiple provocări externe, cum ar fi o inflație ce s-a menținut ridicată, cu impact direct asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, precum și noi creșteri ale accizei. Acest mediu ne-a împins să ne reinventăm în permanență, să gestionăm eficient costurile de producție și administrative, să găsim soluții rapide și astfel ne-am îndeplinit obiectivele financiare, începând cu depășirea pragului de 900 milioane de lei pentru cifra de afaceri. De asemenea, am plătit către statul român taxe și impozite aferente anului 2023 în valoare de 247 de milioane de lei, în creștere cu aproximativ 12% față de anul anterior. Nu știm cum se va închide 2024 și prin ce noi încercări va trebui să trecem, dar cu siguranță capacitatea de transformare, reziliența și spiritul de echipă ne vor ghida către atingerea țintelor financiare și în acest an”, a adăugat Alexandru Nomicos, Director Financiar al companiei.
Conform datelor publicate de Asociația Berarii României, piața berii a scăzut cu 5% în anul 2023, raportat la anul anterior, ajungând la un volum de 15 milioane de hectolitri.
„Pentru Bergenbier S.A., planurile din 2024 sunt ambițioase, în linie cu obiectivul nostru de a ne crește amprenta în segmentele cheie: core și premium. Am avut deja una dintre cele mai mari lansări prin brandul Caraiman, un brand ce aduce consumatorilor ceva inedit prin gustul echilibrat. Mai mult decât atât, le oferim colegilor noștri condiții optime, suport constant în dezvoltarea personală și profesională, dar și o bucurie reală de a fi parte din familia Bergenbier S.A. și din tot ceea ce compania produce pentru partenerii și consumatorii săi”, a mai completat Mihai Voicu.