Bergenbier S.A, unul dintre cei mai activi producători de bere din România, demarează pe 17 noiembrie a.c., alături de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, o campanie de informare şi conştientizare a riscurilor la care se expun tinerii şoferi români care conduc sub influenţa alcoolului.
Campania „Prietenul la volan se cunoaşte!” doreşte să creeze o comunitate a tinerilor responsabili care au adoptat comportamente adecvate atunci când e vorba de consumul de alcool. Astfel, alături de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, vor fi organizate acţiuni în trafic prin care şoferii surprinşi de filtrele Poliţiei, cu alcoolemie zero testată la etilotest, vor fi primi premii de la reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi ai Bergenbier S.A. De asemenea, în cluburi, baruri şi restaurante vor fi organizate acţiuni de recompensare a acelor tineri care nu consumă alcool, prietenii care se „sacrifică” în acea seară pentru a-şi duce ulterior grupul de prieteni în siguranţă acasă.
Prima acţiune de acest fel va avea loc pe 17 noiembrie, între orele 23.00 şi 01.00, la intersecţia dinspre Splaiul Unirii şi Şelari, unde va activa un echipaj al Poliţiei Rutiere alături de patrule Bergenbier S.A. Şoferii opriţi de Poliţie, care au alături minim doi prieteni şi care dovedesc la etilotest că nu au consumat băuturi alcoolice, vor fi recompensaţi cu produse Bergenbier Fără Alcool.
Patrulele Bergenbier vor încuraja tinerii şă îşi desemneze prietenul la volan în serile de 16 şi 17 noiembrie în diverse cluburi din zona Centrului Vechi din Capitală.
„Se ştie că una dintre cele mai eficiente metode de învăţare este prin exemple pozitive, prin copierea unor modele din familie sau cercul de prieteni. De aceea, campania Prietenul la volan se cunoaşte! doreşte să scoată la lumină exact aceste comportamente care pot furniza exemple pozitive pentru tineri. Vrem să îi descoperim şi să îi celebrăm pe cei responsabili şi atenţi, pe tinerii care uneori renunţă la o seară de distracţie pentru a-şi duce prietenii acasă în siguranţă” a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice al Bergenbier S.A.
Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră sprijină campania iniţiată de Bergenbier SA: “Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă un factor agravant atunci când este vorba de producerea accidentelor grave de circulaţie, multe dintre acestea soldându-se, din păcate, cu pierderi de vieţi omeneşti. În acest context, considerăm că o abordare pozitivă, care să ofere exemple participanţilor la trafic, poate genera o scădere a numărului de persoane care se urcă la volan deşi au consumat alcool” a declarat Comisar şef de poliţie Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere.