Publicis România a lansat la începutul lunii septembrie prima campanie promoţională pentru centralele termice Beretta. Strategia media a acestei campanii poartă semnătura agenţiei Optimedia Romania, iar campania se desfăşoară în special pe suport TV (ProTv, B1 TV, Naţional TV şi Realitatea TV).
Spotul
Ca şi concept, noul spot de imagine Beretta, este un spot de atmosfera a cărui idee este aceea de a arăta cât de bine te poţi simţi iarna când în casă e cald. Povestea cărţii poştale scoate în evidenţă o consecinţă extremă a folosirii centralelor termice Beretta. Personajele au fost alese în aşa fel încât să se integreze perfect în atmosfera caldă redată prin decoruri.
Filmarea spotului a durat o zi şi a fost realizată de casa de producţie Animotion sub îndrumarea regizorului Mark Nava. Realizarea unui decor de iarnă realist pe platoul de filmare a fost o provocare încununată de succes. De altfel, întreaga filmare a decurs fără peripeţii, chiar şi mitul “filmatului cu copii” fiind spulberat. Alexandra a fost o actriţă adorabilă şi mai energică decât restul echipei, rezistând pe platou de la prima oră până târziu în noapte.
Echipa Publicis România care a lucrat la acest proiect este alcatuita din: Cristian Diţă – Art Director, Cristian Simion – Copywriter, Daniel Raicea – Client Service Director, Cătălin Albu – Senior Account Manager, Andreea Dumitrescu – Senior Account Executive, Radu Teodorescu – AVF Production Manager. Din partea Beretta in realizarea acestui proiect, au fost implicati Alexandru Călin – Managing Director şi Cristina Lăptoiu – Office Manager.
Grupul Publicis ocupă locul I în Europa în industria de publicitate, la nivel mondial fiind al patrulea mare grup de comunicare din lume în SUA grupul clasându-se pe locul III. Acesta este prezent în 229 de oraşe din 109 ţări şi are în acest moment un număr de peste 35.000 de angajaţi.
Publicis România este una dintre cele mai mari agenţii de publicitate full-service din România care a fost infiinţată în 1995 şi deţine în portofoliu clienţi precum: Averea, British Airways, Domeniile Tohani, Groupe Seb, Germanos, Garnier, HP, L’Oreal, Renault, OMV, Podravka, SAB Miller, Ulker, Vel Pitar, Wienerberger, Whirlpool etc.
Beretta – centrale termice, este marcă înregistrată a grupului Riello – Italia, acesta fiind numărul 1 în Italia în domeniul centralelor termice murale – incluzand toate mărcile sale, cu o cotă de piaţă de 20%. La nivel european, grupul Riello se află printre primii 5 producători de centrale termice, iar din 2002 grupul este prezent pe piaţa din România prin firma Riello Ro, cifra de afaceri a acesteia depăşind anul trecut 3, 5 mil Euro.
{mosloadposition user10}