a înregistrat o audienţă de peste 200.000 telespectatori pentru fiecare ediţie
Ajunsă la cea de-a 7-a ediţie, agenda de weekend a bucureştenilor, emisiunea Beretele Albe, prima emisiune de gen din peisajul autohton, şi-a dublat audienţa
Emisiunea Beretele Albe, difuzată pe canalul B1TV în fiecare sâmbătă la ora 12:00, respectiv 22:00 şi inspirată de Şapte Seri, cel mai important ghid de petrecere a timpului liber, a înregistrat o creştere spectaculoasă a audienţei, atingând la cea de-a 7-a emisiune 1 punct de rating pe segmentul 29 – 59 ani în ediţia de seară, respectiv 0.7 în ediţia de zi. Sub amprenta Şapte Seri, emisiunea este concepută după un format nou, altul decât al celorlalte emisiuni de gen şi se adresează publicului activ, de peste 22 ani, interesat de divertisment şi modalităţi cât mai variate de petrecere a timpului liber.
“Suntem încântaţi de acest parteneriat, care face posibilă, prin susţinerea realistă cu variante interesante de petrecere a timpului liber, continuarea proiectului şi pe viitor. Datorită colaborării dintre Şapte Seri şi Beretele Albe, emisiunea este un izvor inepuizabil de variante pentru petrecerea timpului liber, dintre cele mai diverse – de la lectură până la concerte, petreceri şi alte evenimente de amploare.” a declarat Mircea Criveanu Executive Director Şapte Seri.
Aducând cu sine un format cu totul nou în peisajul mass-media, prin rubricile interesante cu care telespectatorii se pot întâlni în fiecare ediţie – reportaje înregistrate, prezentare din platou şi multe altele – emisiunea are în plan îmbunătăţirea continuă a formatului.
“Încercăm să venim întotdeauna în întâmpinarea nevoilor publicului nostru, să aducem rubrici noi, precum şi metode noi de abordare a rubricilor deja existente. Ne dorim ca pe viitor să putem opta pentru o formulă nouă, de prezentare live, eventual în compania unui invitat-etalon care să comenteze materialele filmate. Acest lucru este încă în stadiu de proiect, pe care intenţionăm să-l concretizăm în curând.” a declarat Mircea Criveanu Executive Director Şapte Seri.
“Audienţa înregistrată până la a 7-a ediţie a emisiunii Beretele Albe este mai mult decât satisfăcătoare. Am iniţiat acest proiect din dorinţa de a ne consolida poziţia pe segmenul de petrecere a timpului liber şi de a aduce ghidul Şapte Seri şi în format televizat. Dorim în continuare să susţinem emisiunea şi să o aducem la poziţia de lider de opinie pe zona de petrecere a timpului liber.” a adăugat Mircea Criveanu, Executive Director Şapte Seri.
Ţinând cont de faptul că postul de televiziune B1TV are o medie de rating de 0.3 în prime time, emisiunea Beretele Albe împreună cu cel mai important ghid de petrecere a timpului liber, Şapte Seri, a devenit o emisiune vizionată de peste 200.000 de telespectatori.
{mosloadposition user10}