Rezultatele vânzărilor din Republica Moldova s-au dublat de la an la an
Timișoreana, cea mai iubită bere românească, este apreciată și de românii de peste Prut.
În luna mai 2013, Republica Moldova a devenit prima țară de peste granițe care a lansat berea Timișoreana la nivel local, sub formă de franciză.
Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatului cu cel mai mare producător de bere din Republica Moldova, Efes Vitanta Brewery, care produce sub licență marca Timișoreana.
Românii din Republica Moldova se bucură de mai mult de doi ani de zile de gustul berii preparate după rețeta tradițională a maeștrilor berari Timișoreana. În acest timp, vânzările au cunoscut o creștere accelerată. Din momentul lansării, vânzările s-au dublat de la an la an. Anul trecut s-au vândut 3.3 milioane de litri de bere Timișoreana, cantitatea preferată de consumatori fiind de 0,5.
„Ne bucurăm că povestea Timișoreana a reușit să meargă mai departe, geografic vorbind, și a devenit una dintre berile preferatele ale moldovenilor. Rezultatele foarte bune de vânzări sunt de fapt un foarte bun indicator al faptului deși ne desparte un Prut, ne unește gustul unei beri”, declară Mihai Bârsan, Vicepreședinte Marketing Ursus Breweries.
Timișoreana își propune să fie aproape și de românii din alte țări. Berea Timișoreana este exportată în Spania, Italia, Franța sau Grecia. În aceste țări există comunități mari de români, care, deși și-au construit o viață nouă acolo, nu au uitat România și nici mărcile românești cu tradiție.