Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de Președinte pe Mihai Voicu, Director General BERGENBIER SA, companie parte a grupului Molson Coors. Începând cu 1 ianuarie 2022, Mihai Voicu a preluat această poziție de la Paul Barnett, Președinte al URSUS Breweries, care a fost președintele în exercițiu începând cu 1 iunie 2021.
„Sunt onorat să preiau funcția de Președinte al Asociației Berarii României care revine Bergenbier pentru a șasea oară. Încep acest mandat cu determinarea de a continua proiectele derulate de Asociație, orientate spre dezvoltarea durabilă a sectorului berii și către promovarea unui consum responsabil. Aștept cu încredere să colaborez cu toți partenerii noștri pentru a consolida impactul pozitiv al berii în economia locală și în viețile consumatorilor, în ciuda contextului dificil sanitar, social și economic care se anunță și în 2022”, a declarat Mihai Voicu, Președinte Berarii României.
Mihai Voicu este Director General la BERGENBIER SA din martie 2020. S-a alăturat grupului Molson Coors în urmă cu mai bine de 11 ani, deținând anterior pozițiile de General Manager la Kamenitza Brewery Bulgaria și Director de vânzări la BERGENBIER SA.