În ediţia specială de Paşte În Puii mei, difuzată de Antena 1 sâmbătă, 23 aprilie, de la 20.20, Mihai Bendeac le-a pregătit telespectatorilor o surpriză. Deja la fel de celebru pentru dueturile sale din emisiune, ca şi pentru rolurile excepţionale pe care le interpretează, actorul va cânta sâmbătă alături de trupa VH2.
Deşi a mai cântat alături de Gabriel Cotabiţă şi în sezonul trecut şi l-a imitat în numeroase emisiuni, Bendeac nu a cântat niciodata până acum cu trupa din care acesta face parte. Sâmbătă, telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să îi vadă împreună, cântând în premieră piesa „La final”, de pe noul album al acestora ce urmează a fi lansat în curând.
Tot sâmbătă, Bendeac şi colegii săi îşi vor duce personajele „Mucea şi Flocea” la Slujba de Înviere, iar Momâie şi Gogâie vor lua masa de Paşte împreună. Vanghelie nu va lipsi nici el din peisaj, Naomi se pregăteşte de Paşte.
Întreaga emisiune de sâmbătă, 23 martie, îi este dedicată Selenei, o fetita care sufera de leucemie limfoblastica si care are nevoie de ajutorul telespectatorilor pentru un transplant de celule stem la o clinica din străinătate.