Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Beko anunță parteneriatul cu Alex Petricean, cheful anului 2018 și lansează noul cuptor echipat cu tehnologia CombiSteam

Murat Büyükerk si Alex Petricean

Beko, brand electrocasnic de top în România, anunță parteneriatul cu Alex Petricean, chef-ul anului 2018, potrivit ghidului Gault & Millau, și își mărește gama de electrocasnice încorporabile odată cu lansarea noului cuptor echipat cu tehnologia CombiSteam.

Viziunea împărtășită de Beko și de Chef Alex Petricean – gătitul este despre a încuraja oamenii să mănânce proaspăt și sănătos – a fost redată în clipul video care anunță parteneriatul.

Mai mult, Chef Alex Petricean a pregătit pentru consumatorii Beko o serie de rețete sănătoare și gustoase, bazate pe ingrediente de sezon, care poartă semnătura lui și se regăsesc în întregul ecosistem de comunicare online Beko – website și social media.

Parteneriatul a fost anunțat oficial de către Murat Büyükerk – Director General Arctic – și Chef Alex Petricean, în cadrul unui eveniment exclusivist la NOUA, acolo unde Chef-ul a pregătit o demonstrație de gătit în direct cu ajutorul cuptorului Beko echipat cu tehnologia CombiSteam și al plitei electrice cu tehnologie Indyflex. Chef Alex Petricean a pregătit patru rețete în stilul său caracteristic, combinând bucătăria tradițională românească cu influențe ale modernismului culinar.

„Parteneriatul dintre Beko și Chef Alex Petricean este fundamentat, în primul rând, pe excelență, precum și pe valorile și principiile comune pe care le împărtășim. Chef Alex Petricean reușește să ne inspire, prin atitudinea sa inovatoare, o calitate pe care și Beko și-a însușit-o de-a lungul timpului la nivelul produselor și serviciilor oferite. Acest parteneriat al excelenței ne obligă să menținem cele mai înalte standarde în continuare” – Murat Büyükerk, Director General Arctic.

Murat Büyükerk si Alex Petricean
Murat Büyükerk si Alex Petricean

„Stilul meu de gătit a fost puternic influențat de savoarea bucatelor din copilărie, pregătite cu tot ce avea grădina mai bun de oferit. Astăzi îmi doresc să duc această moștenire mai departe și să arăt oamenilor că poți pune în farfurie preparate gustoase și sănătoase deopotrivă. Sunt convins că, alături de Beko, vom duce acest mesaj mai departe și cu siguranță vom mai pregăti alte proiecte la fel de faine” – Chef Alex Petricean – NOUA. Bucătărie românească.

Mai mult, în calitate de brand ambassador Beko, Chef Alex Petricean a prezentat în premieră noul cuptor echipat cu tehnologia CombiSteam la Food Bloggers Conference, eveniment adresat bloggerilor și pasionaților de gătit. Chef Alex a explicat celor prezenți tehnologia CombiSteam și a pregătit în direct o varietate de legume la aburi, pe care le-a folosit, ulterior, în cadrul unei demonstrații de plating.

„Asocierea cu Chef Alex Petricean susține inițiativa noastră de promovare a unui stil de viață sănătos prin alimentație, regăsită mai ales sub umbrela campaniei globale de combatere a obezității infantile, Eat Like A Pro. Am pornit la acest drum alături de Alex datorită valorilor comune pe care le împărtășim – Beko dezvoltă produse bazate pe tehnologii inteligente de gătit, iar filosofia gastronomică a lui Alex pornește de la ingrediente naturale și de sezon, culese direct din grădină sau obținute de la producători locali” – Gabriel Eremia – Marketing Director Arctic.

Tehnologia CombiSteam combină metodele convenționale de gătit cu gătirea la aburi, cunoscută pentru timpul scurt de preparare și conservare a culorii, nutrienților și vitaminelor din alimente. Cuptorul CombiSteam este prevăzut și cu funcția 3D Cooking, care asigură gătirea uniformă și rapidă a alimentelor, datorită distribuirii uniforme a căldurii, precum și cu funcția Slow Cooking, care impune un ritm mai lent, dar controlat de coacere, păstrând aroma, gustul și frăgezimea mâncării.

Portofoliul de electrocasnice mari Beko cuprinde o serie de cuptoare electrice prevăzute cu funcții de gătire la abur, la care se adaugă și cele prevăzute cu tehnologia SteamAid, care asigură o hidratare perfectă la coacere și, implicit, alimente perfect rumenite la exterior și fragede la interior. Beko urmează să lanseze anul acesta noi modele de cuptoare încorporabile prevăzute cu tehnologii de gătire la aburi.

„Este încurajator faptul că din ce în ce mai mulți oameni acordă atenție gătitului sănătos, de la ingredientele pe care le pun în farfurie, până la produsele și tehnologiile cu ajutorul cărora le prepară. Parteneriatul cu Alex Petricean, cheful anului 2018, ne bucură și ne onorează, dar ne impune în egală măsură continuarea misiunii noastre, aceea de a oferi consumatorilor noștri tehnologii inteligente, design funcțional și calitate la cele mai înalte standarde, păstrând o deosebită atenție pentru mediul înconjurător”- Alexandra Pascu – Brand Manager Beko & Grundig.

Gama Beko de electrocasnice încorporabile și cuptorul cu tehnologia CombiSteam întăresc angajamentul Beko de a-și încuraja consumatorii să trăiască o viață mai sănătoasă, cu ajutorul tehnologiei.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.