sprijinite din fonduri europene
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un memorandum de înţelegere cu guvernul României privind acordarea de asistenţă tehnică pentru sprijinirea punerii în aplicare a proiectelor europene cofinanţate de bancă în România.
BEI acordă asistenţă suplimentară României pentru punerea în aplicare a unor proiecte prioritare sprijinite din fonduri europene
Potrivit dlui Wilhelm Molterer, vicepreşedintele BEI responsabil pentru România, care a semnat memorandumul de înţelegere cu dl Leonard Orban, ministrul român al afacerilor europene „acordul de cooperare încheiat astăzi între BEI şi România prevede asistenţă tehnică pentru punerea în aplicare a proiectelor europene prin cofinanţare BEI şi urmăreşte să accelereze absorbţia fondurilor europene. Acest demers este complementar asistenţei tehnice pe care banca o acordă României prin JASPERS începând din 2006, în vederea conceperii unor proiecte de foarte bună calitate care să fie sprijinite din fonduri europene, şi reflectă rolul important al BEI în furnizarea cofinanţării necesare pentru a acoperi contribuţia naţională la punerea în aplicare a acestor proiecte prioritare. Am convingerea că acest efort, care a presupus o coordonare strânsă cu Comisia Europeană, ca o iniţiativă comună cu guvernul României, va juca un rol important în facilitarea utilizării fondurilor europene în cel mai bun mod posibil în beneficiul României”.
Acordul se va concentra pe creşterea vitezei şi a calităţii absorbţiei fondurilor structurale europene, prin intermediul asistenţei în gestionarea şi punerea în aplicare a proiectelor. România a solicitat această asistenţă din partea BEI, bazându-se pe expertiza consacrată de care dispune în privinţa finanţării proiectelor, în special în regiunile mai puţin dezvoltate care beneficiază de fonduri structurale ale UE, urmărindu-se consolidarea capacităţii României în ceea ce priveşte punerea în aplicare a proiectelor, precum şi formularea politicilor şi a strategiilor şi planificarea sectorială şi la nivel de proiect.
În acest cadru, BEI va acorda sprijin pentru proiectele prioritare care urmează să fie finanţate în perioada de programare 2007-2013 şi va contribui la dezvoltarea capacităţii de a gestiona punerea în aplicare a proiectelor avându-se în vedere viitoarea perioadă de programare 2014-2020. BEI va acţiona în conformitate cu mandatul încredinţat şi cu reglementările UE relevante şi în coordonare cu partenerul său, Comisia Europeană, şi cu JASPERS.
Un memorandum de înţelegere similar a fost semnat între România şi Banca Mondială.
BEI desfăşoară activităţi în România începând din 1990 şi colaborează cu o gamă largă de parteneri eligibili. Aceasta deţine un portofoliu de operaţiuni de creditare în valoare de peste 9 miliarde EUR, destinate investiţiilor publice şi private în infrastructura de transport, telecomunicaţii, mediu şi energie, şi oferă sprijin IMM-urilor locale prin împrumuturile acordate intermediarilor financiari ai BEI.
{mosloadposition user9}