BeeFast, start-up tech de curierat ultra-rapid, continuă strategia de extindere către noi segmente de piață, trecând în faza a doua a parteneriatului demarat în luna noiembrie cu Auchan Retail România. După o etapă pilot desfășurată cu succes la nivelul a două magazine Auchan, din București și Brașov, cele două companii urmează să extindă parteneriatul la nivelul a 6 hipermarketuri Auchan din București.
BeeFast a încheiat în luna noiembrie a anului trecut un parteneriat strategic cu Auchan Retail România, în baza căruia a livrat comenzi plasate de clienții retailerului pentru magazinele din Drumul Taberei – București, respectiv Auchan Coresi din Brașov. După prima lună, numărul comenzilor livrat de BeeFast a crescut semnificativ, iar ritmul de creștere se menține accelerat și la început de 2022. Astfel, după depășirea acestei etape-pilot, BeeFast a extins livrările la nivelul a încă șase hipermarketuri din București (Drumul Taberei, Titan, Vitan, Berceni, Pallady și Militari), respectiv magazinul din Brașov.
“Parteneriatul cu Auchan marchează o etapă importantă în dezvoltarea BeeFast către retail, o direcție pe care ne-am concentrat în a doua parte a lui 2021. Tendințele arată că tot mai multe magazine din zona de retail vor consolida prezența în online chiar dacă offline-ul generează vânzări considerabile în prezent. Consumatorul român se îndreaptă tot mai mult către Q-commerce, își dorește acces la produse ori servicii aici și acum și, în general, o experiență premium cu magazinele online. Astfel, BeeFast devine un partener strategic pentru retailerii care mizează pe proximitate, dar și pe o experiență premium pentru clienți”, a precizat Cristian Grozea, CEO BeeFast.
„Suntem bucuroși pentru parteneriatul cu Beefast și încrezători în dezvoltarea acestuia. Primele rezultate înregistrate în etapa pilot sunt foarte bune, astfel încât am decis extinderea serviciilor de livrare rapidă în celelalte hipermarketuri din București și Brașov. Aceasta se înscrie în demersul nostru de a oferi clienților servicii comerciale și logistice complete și eficiente, exact atunci și așa cum au nevoie, pentru o experiență excelentă la cumpărături ”, a declarat Teodor Șerban, Director Eficiență și Proiecte în cadrul Auchan Retail România.
În topul celor mai comandate produse pe auchan.ro și livrate prin curierii BeeFast se află: bananele, apa, morcovii, ceapa verde și roșiile cherry. Cele mai active zile din punct de vedere al livrării comenzilor sunt vinerea și sâmbăta, iar vârfurile orare sunt între 9:00-10:00 și 17:00-18:00.
BeeFast livrează zilnic la nivelul clienților săi o medie de 550 de comenzi, cu timp mediu de livrare de 55 minute în București și 35 de minute în Brașov, în procent de aproximativ 20% de la clienții din zona de dark stores, retail și big retail. Până la finalul anului, compania își propune să atingă o medie de 1200-1500 comenzi livrate/zi.
De asemenea, pentru 2022, BeeFast își propune să atragă noi investiții, astfel încât să poată accelera evoluția start-up-ului atât din punct de vedere operațional, cât și din punct de vedere al ariei de acoperire. După ce, în al doilea an de funcționare, BeeFast și-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 650.000 de euro, ținta pentru 2022 este o nouă dublare, depășind astfel pragul de 1 milion de euro.