Beciul Domnesc, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România, anunţă lansarea Sceptrus, un nou brand de vinuri premium, care, începând din această toamnă, intră oficial în portofoliul companiei. Gama Sceptrus aduce în atenția consumatorilor trei noi tipuri de vin, sub un concept inedit de campanie: Modernobilitate.
Modernobilitatea Sceptrus prezintă frumusețea surprinzătoare a tradiției, nobilității și regalității transpuse prin filtrul lumii moderne în care trăim.
Având în spate o tradiție a calității și istoria moștenirii tronului Moldovei, Sceptrus surprinde prin selecția sa de vinuri moderne. Adresat celor ce privesc viața în acord cu filtrele și viteza lumii online, gama Sceptrus prezintă trei sortimente de vinuri cu personalitate efervescentă, surprinzătoare, nelipsită de umor și sarcasm delicios.
Nobilitatea nu mai e intangibilă, iar distanța dintre lumea noastră și lumea nobililor poate dispărea acum cu un singur click. Preluând esența nobilității și adaptând-o la actualitate, Sceptrus reușește să creioneze un nou univers în care, cu un singur pahar de vin, poți gusta din ambele lumi.
Lansarea Sceptrus, noul brand premium din portofoliul Beciul Domnesc, duce mai departe moștenirea companiei și întărește promisiunea acesteia de a continua să ofere consumatorilor o diversitate de produse cu cel mai bun raport calitate preț.
„Tradiția vinurilor românești e moștenirea noastră, iar misiunea pe care ne-am asumat-o este aceea de a oferi românilor produse de cea mai bună calitate, produse medaliate și premiate de-a lungul timpului. Sceptrus este un proiect de suflet, care vine ca o completare firească a dorinței noastre de a dezvolta segmentul premium al portofoliului companiei Beciul Domnesc, prin trei tipuri de vin complet diferite, surprinzătoare, unice.”, menţionează Luchi Georgescu, Preşedinte Beciul Domnesc.
Trei vinuri elegante, modern
Gama Sceptrus include trei tipuri de vin cu atribute distincte, puternice, create pentru a deservi și completa diverse momente de consum și asocieri atent gândite.
Sceptrus fumé este un produs vinificat în sec, care îmbină cu succes soiurile Chardonnay și Sauvignon Blanc. Soiul Chardonnay este maturat în barique-uri pentru a dobândi notele dulci și vanilate de tanin, care, odată contopite cu notele florale și de citrice ale soiului Sauvignon Blanc completează paleta gustativă și fac ca vinul să devină catifelat, rotund, cu accente surprinzătoare de portocală confiată.
Sceptrus rosé este conceput prin cupajarea vinurilor obținute din soiurile Pinot Noir și Cabernet Sauvignon, fiind un produs vinificat în sec. Aromele fructate de cireșe albe, amărui și piersici specifice soiului Pinot Noir, împreună cu notele calde de căpșuni și fragi specifice Cabernetului, dau naștere unui vin cu o personalitate unică. Notele sale fructate se echilibrează perfect cu aromele secundare cu accente de fructul pasiunii și pepene verde.
Sceptrus roșu este creat din soiurile Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot, vinificate în sec, având forța și amplitudinea aromelor individuale ale celor trei soiuri de struguri negri. Acest vin poartă savoarea fructelor de pădure supracoapte și a notelor calde, puternice ale toamnei subcarpatice. Prin culegerea târzie a strugurilor s-au obținut note aromatice complexe, specifice unui vin corpolent și echilibrat.
Gama Sceptrus va fi disponibilă pe piața din România și va putea fi savurată de către consumatori începând din această toamnă.