Viziunea creativă a agenției de comunicare strategică BDR Associates primește recunoașterea juriilor celor două celebre competiții ale industriei de profil, devenind finalistă cu două dintre proiectele sale de mare impact la premiile European Excellence Awards, respectiv Romanian PR Award: “Sfârșitul singurătății / The end of solitude” și “Dăm culoare viitorului tău / Bringing color to your future”.
“Am avut încredere că două dintre proiectele noastre cu substanță, care adresează aspecte de interes major pentru comunitate și pentru societate, vor atrage atenția juriului celor două competiții de calibru ale industriei de comunicare. În arhitectura acestor proiecte, am căutat dimensiunea profundă a impactului inițiativelor clienților noștri, generând rezultate peste așteptări, apreciate atât de audiențele țintă, cât și, iată, de reputați profesioniști de talie internațională. Suntem bucuroși că ne-am întors din acest an, în competiții, după o lungă pauză în care ne-am concentrat exclusiv pe prioritățile clienților, nemaigăsind timpul necesar să ne propunem proiectele în contexte competiționale, indiferent cât de frumoase sau de mare impact au fost acestea. Cu acordul clienților, ne propunem să continuăm să facem cunoscută și prin concursuri în domeniu, creativitatea și gândirea strategică a echipei de excepție care a construit renumele agenției BDR, poziționând-o printre liderii industriei, la nivel național și internațional “, a declarat Cătălina Rousseau, Președinte & CEO, BDR Associates.
În cadrul competiției European Excellence Awards, agenția este finalistă la categoria “Multi-Channel Communication” cu proiectul “Sfârșitul singurătății / The end of solitude”, realizat pentru Consiliul Județean Ilfov. Lansată în 2021, campania și-a propus să contribuie la rezolvarea problemei animalelor fără stăpân din județul Ilfov, prin descurajarea abandonului și încurajarea sterilizării și a adopției. În jurul primei platforme integrate de acest tip din România, www.ilfovadopta.ro, agenția și clientul au creat un narativ emoționant și au construit o punte între oameni și animale, arătând că singurătatea este la fel de dureroasă și pentru unii și pentru alții. Componenta de inovație a fost reprezentată de parteneriatul cu Liga Profesionistă de Fotbal din România: mesajul “Umple golul din viața ta” a ajuns de pe stadioanele din România în toate colțurile lumii, fiind preluat inclusiv de celebra publicație The Guardian. În doar câteva luni, au fost înregistrate peste 400 de adopții de animale părăsite, campania generând interes pe termen lung, prin organizarea a noi și noi acțiuni care facilitează adopțiile la nivel național, conducând inerent la sfârșitul singurătății. Înființate în 2007, Premiile Europene de Excelență sunt găzduite de Quadriga, hub de educație, informare, networking și soluții IT de afaceri, cu sediul la Berlin. Ceremonia de decernare a trofeelor și diplomelor pentru companiile finaliste va avea loc în data de 9 decembrie.
În cazul competiției românești PR Award, agenția BDR Associates este finalistă la categoria Comunicare în sectorul public /Communication in the public sector, cu proiectul “Sfârșitul singurătății / The end of solitude” , descris mai sus, precum și la categoria BRAND PR – Produse și servicii existente, cu proiectul “Dăm culoare viitorului tău / Bringing color to your future”, realizat pentru Universitatea Româno-Americană (URA). Campania gândită de echipa agenției BDR, pentru URA, a venit ca un răspuns la provocările cu care învățământul universitar din România se confruntă, în special în rândul instituțiilor private: de la rata de promovare a examenului de Bacalaureat și “exodul de creiere”, până la dificultățile de ordin financiar sau de percepție a unei instituții private de învățământ superior. Printr-un concept out-of the box, îndrăzneș și efervescent, ce a subliniat parteneriatul dintre universitate și student pentru un viitor strălucit, acțiunile strategice și mesajele creative gândite pentru promovare în online, în presă, precum și parteneriatele cu influencerii au făcut ca numărul de candidați înscriși să depășească cu mult obiectivele stabilite inițial, aducând în același timp vizibilitate și reputație consolidată pentru URA.
Aflată la cea de-a 20-a ediție, Romanian PR Award este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul relațiilor publice, organizată sub egida Forum for International Communications, organizaţie non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesionişti standarde etice şi de performanţă ale profesiei de relaţii publice. Gala Romanian PR Award va avea loc în seara zilei de 24 noiembrie.