la dezvoltarea industriei comunicării şi relaţiilor publice din România
BDR Associates Communication Group, asociat exclusiv în România al Grupului internaţional Hill & Knowlton şi una dintre principalele agenţii de comunicare strategică din România, aniversează 15 ani de excelenţă în domeniul comunicării strategice şi al relaţiilor publice. Gândire inovatoare, creativitate, rezultate măsurabile şi servicii la cele mai înalte standarde, aceştia sunt pilonii pe care BDR Associates şi-a clădit reputaţia şi palmaresul de-a lungul celor 15 ani de existenţă.
Înfiinţată în 1995, BDR Associates s-a poziţionat ca o agenţie de referinţă în consultanţa strategică, cu o expertiză solidă şi cele mai înalte competenţe, care îi permit să îşi consilieze clienţii în domenii diverse şi specifice ale comunicării.
De-a lungul celor 15 ani de activitate, BDR Associates a dezvoltat şi implementat peste 500 de proiecte, derulate pentru aproximativ 200 de mari companii naţionale şi multinaţionale, instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, organisme internaţionale şi asociaţii din România şi din alte ţări.
În pofida recesiunii economice, în perioada 2009-2010 BDR Associates s-a menţinut pe un trend ascendent în ceea ce priveşte cifra de afaceri. Potrivit estimărilor, în 2010 cifra de afaceri a agenţiei va depăşi 1,8 mln dolari. În ultimii cinci ani, BDR a înregistrat o medie a cifrei de afaceri de 1,8 mln dolari, cu un vârf de 2,7 mln de dolari în 2007.
Din anul 2002, în urma câştigării unei licitaţii internaţionale organizată de Banca Mondială, BDR Associates operează şi în Republica Moldova, sprijinind dezvoltarea industriei comunicării în ţara vecină şi fiind prima agenţie independentă de comunicare din România care şi-a deschis un birou peste graniţe.
Valorile puternice, credibilitatea profesională, reputaţia şi palmaresul profesional au adus BDR Associates, începând cu anul 2003, alături de Grupul WPP, ca urmare a desemnării BDR ca asociat exclusiv în România al Hill & Knowlton, una dintre primele trei mari agenţii de comunicare din lume.
Îmbinând expertiza de care beneficiază datorită afilierii la reţeaua Hill & Knowlton cu propriile resurse locale, BDR Associates asigură clienţilor săi servicii de consultanţă strategică la cele mai înalte standarde, acoperind principalele domenii de practică în comunicare: relaţii cu presa, public affairs, gestionarea crizelor, comunicare corporatistă, comunicare internă, training-uri în comunicare, creaţie, branding, responsabilitate socială şi corporatistă, managementul evenimentelor şi altele.
“Am creat in timp cel mai puternic departament de media relations din industrie, ceea ce generează abilitatea noastră de a asigura sprijin ad-hoc unor mari companii care s-au confruntat sau se confruntă cu situaţii de criză extrem de delicate. Nivelul de senioritate al consultanţilor şi diversitatea competenţelor profesionale câştigate atât în provocări profesionale locale cât şi în reţeaua internaţională sau pe alte pieţe, strategiile sofisticate care ating obiectivele clientului, sunt aspecte care ne diferenţiază pe piaţa comunicarii din România”, a declarat Cătălina Stan, Preşedinte şi CEO BDR Associates.
Portofoliul de clienţi şi proiecte al agenţiei include companii naţionale şi multinaţionale din toate industriile, iar domeniile de expertiză acoperă diverse sectoare cheie cum ar fi IT&C, finanţe, investiţii şi bănci, M&A şi privatizări, listări la Bursă, servicii medicale şi industria farmaceutică, petrol şi petrochimie, industria auto, industria hotelieră, bunuri de larg consum, retail, linii aeriene, agricultură, sectorul imobiliar, precum şi alte domenii.
Una dintre valorile cheie promovate de BDR Associates este loialitatea faţă de client, principiu ce se reflectă în relaţiile de afaceri de lungă durată pe care agenţia le-a dezvoltat cu clienţii săi, cum ar fi CISCO, Pirelli, ABN AMRO, Intel, P&G, HP, Monsanto, companii pe care, de-a lungul celor 15 ani de activitate, BDR le-a asistat pe perioade lungi, în unele cazuri chiar de la intrarea pe piaţa din România.
Pe lângă clienţii tradiţionali, cum ar fi Pirelli, CISCO, Radisson Blu, Fujitsu, Monsanto, PCC, PricewaterhouseCoopers, GEFCO, iar în Republica Moldova Coca Cola şi Comisia Europeană, în 2010 BDR Associates a câştigat noi clienti printre care Fiskars, Oculus, Drees&Sommer, Carrier, Ice Hotel, iar în Republica Moldova UNDP, BAS/BERD, Philips şi BCR Chişinău. Tot în 2010, competenţele sale şi experienţa în domeniul comunicării financiare au recomandat BDR Associates pentru a acorda asistenţă strategică prestigioasei companii americane Franklin Templeton la lansarea oficială în România, prin servicii de PR, consultanţă strategică şi public affairs.
Dedicată sprijinirii proiectelor originale şi de substanţă , BDR Associates a introdus în România, în 2005, programul Superbrands – cel mai important program internaţional în cultura de branding, prezent în peste 100 de ţări. Aniversarea celor 15 ani de activitate BDR Associates este completată astfel de cea de-a cincea aniversare în România a Superbrands, un instrument recunoscut şi apreciat de măsurare şi apreciere a succesului brandurilor pe piaţa locală.
BDR Associates a marcat primul succes al industriei de comunicare româneşti în cadrul competiţiei internaţionale de PR organizate de prestigioasa publicaţie americană The Holmes Report, obţinând în 2006 primul trofeu SABRE Awards la categoria Cea mai bună campanie de comunicare şi Best Practice în Europa Centrală şi de Est. BDR Associates a participat şi la alte competiţii internaţionale de elită, fie ca finalistă la Stevie Awards şi la SABRE Awards, fie prin prezenţa Cătălinei Stan, fondator şi CEO BDR Associates, ca membru în jurii internaţionale de prestigiu, cum ar fi European Excellence Awards (pentru al patrulea an consecutiv).
BDR Associates este unul dintre membrii fondatori ai Registrului Român de Lobby şi face parte din reputate asociaţii internaţionale de business, cum ar fi AmCham şi British Romanian Chamber of Commerce.
Contribuţia BDR Associates la industria comunicării din România se măsoară şi prin echipa de profesionişti pe care a creat-o, contribuind, de-a lungul celor 15 ani de existenţă, la formarea profesională a peste 300 de specialişti în comunicare, unii dintre aceştia activând în prezent în mari companii din străinătate, şi dezvoltând o cultură de companie bazată pe un sistem de valori care se exprimă prin integritate, profesionalism, creativitate şi loialitate faţă de client.
Prezenţa activă şi contribuţia majoră a BDR Associates la dezvoltarea şi presigiul industriei comunicării din România sunt subliniate de Paul Holmes în cea mai recentă ediţie a European Consultancy Report Card: BDR Associates este “una dintre cele mai respectate agenţii de comunicare full-service, axată pe consultanţă strategică, având o experienţă bogată în diversii domenii de practică…un veritabil reper pentru industria comunicării şi în general pentru domeniul afacerilor din România”.
{mosloadposition user9}