Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BCR sprijina Programul Fermierul

Banca Comercială Română (BCR) semnează azi, 23 iulie, un protocol de colaborare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (APDRP) pe baza căruia banca va putea începe să acorde împrumuturi în valoare totală de peste 178 milioane lei din Fondul pentru creditarea investiţiilor în agricultură, pus la dispoziţia băncii de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în cadrul Programului Fermierul.
 
Protocolul stabileşte metodologia de colaborare între cele două instituţii cu privire la procesul calculării şi aprobării deducerii subvenţiilor de dobândă acordate beneficiarilor, având în vedere prevederile Legii 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură şi ale Ordinului MAPDR nr. 40/2009.

„Din poziţia de lider al sistemului bancar românesc, BCR este cel mai important finanţator al agriculturii, un domeniu de importanţă strategică pentru economia romanească. Punem la dispoziţia agricultorilor şi procesatorilor cele mai mari sume atrase pentru acest sector”, a declarat Ramona Ivan, director executiv al Direcţiei Instituţii Financiare din cadrul BCR.

Din suma de circa 178 milioane lei alocată BCR de către MAPDR, aproximativ 170 milioane lei vor fi utilizaţi pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii eligibile din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 şi peste 8 milioane lei vor fi destinaţi pentru  cofinanţarea proiectelor de investiţii eligibile în cadrul Programului Operaţional de Pescuit (POP). Totodată, banca va  pune la dispoziţia solicitanţilor şi credite suplimentare din resursele sale proprii sau din resurse atrase de la finanţatorii externi pentru co-finanţarea sau  pre-finanţarea proiectelor.

O altă tranşă din Fondul pentru creditarea investiţiilor în agricultură, în valoare de circa 28,5 milioane de lei destinată finanţării proiectelor de investiţii care nu beneficiază de finanţare din fonduri europene, a devenit operaţională încă din anul 2008, o sumă de peste 10 milioane lei fiind alocată de către bancă în astfel de proiecte.

Pentru creditele acordate din Fondul pentru creditarea investiţiilor în agricultura, banca percepe o dobândă curentă de 4% pe an şi o rată a costurilor specifice de 1,5% pe an, fixe pe toată perioada de creditare.

Creditele vor fi acordate pe o perioadă maximă de 10 ani, cu o perioadă de graţie de până la 5 ani şi fără a solicita aport propriu din partea beneficiarului.

Bucuresti, 23.07.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.