· Comisionul din contribuţie pentru Fondul de Pensie Facultativă BCR Plus se reduce cu 1% cumulat, faţă de comisionul precedent, reducere ce se aplică în două etape, o reducere de 0,5 % începând cu data de 1 septembrie 2016, respectiv 0,5% din luna ianuarie 2017. Astfel valoarea comisionul va fi de 3% faţă de 4% cât este ȋn acest moment.
· Numărul clienților care au optat pentru o pensie facultativă, BCR Plus, a crescut cu 12,84% la finalul lunii iulie 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut.
· Rata de rentabilitate a Fondului de Pensii Facultative BCR PLUS a fost de 3,8501% la 31 iulie 2016, conform datelor calculate şi publicate de către ASF.
· Cele două fonduri de pensii private administrate de BCR Pensii (Pilon 2 și Pilon 3) aveau la sfârșitul lunii iulie 2016 o valoare a activelor nete de 2.014,88 milioane lei, având sub administrare conturile de pensie privată a 684.493 participanți.
Începând cu data de 1 septembrie 2016, comisionul din contribuţie pentru Fondul de Pensie Facultativă BCR Plus s-a redus la 3,5 %, iar din luna ianuarie 2017 valoarea comisionul va fi de 3% faţă de 4% cât este ȋn acest moment.
Astfel, clienţii vor beneficia de o reducere cumulată a comisionului de 1%: 0,5 % faţă de comisionul precedent, ȋn ultimul trimestru al anului 2016, 0,5% din ianuarie 2017.Valoarea comisionului aplicat la activul net total al fondului rămâne nemodificată.
“Prin creşterea eficienţei activității noastre şi în contextul ajustării taxelor ASF, am ajuns la o structură de costuri care ne permite să venim în întâmpinarea aşteptărilor participanţilor noştri care îşi doresc servicii de calitate la preţuri rezonabile”, a declarat Radu Crăciun, Președinte și Director General BCR Pensii.
Fondul de Pensii Facultative BCR Plus administrat de BCR Pensii are la 31 iulie 2016 valoarea activului net de 239,97 milioane lei şi 120.712 participanţi, conform datelor publicate de ASF.
Numărul clienților care au optat pentru o pensie facultativă, BCR Plus, a crescut cu 12,84% la finalul lunii iulie 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut. BCR Plus a înregistrat și o creștere cu 3,66% a cotei de piață în ceea ce privește numărul total de participanți, acesta fiind de 30,12% la 31 iulie 2016. În ceea ce priveşte clienţii noi, Fondul de Pensii Facultative BCR Plus a fost ales de către aprox. 42% dintre clienţii care au optat să economisească într-o pensie facultativă în perioada decembrie 2015 – iulie 2016, în baza informaţiilor publicate de către ASF.
Rata de rentabilitate a Fondului de Pensii Facultative BCR PLUS, calculată după deducerea taxelor şi cheltuielilor plătite de fond, a fost de 3,8501% la 31 iulie 2016, conform datelor calculate şi publicate de către ASF, anualizată la 24 luni, a tuturor fondurilor de pensii facultative din piaţă*.
Cele două fonduri de pensii private administrate de BCR Pensii (Pilon 2 și Pilon 3) aveau la sfârșitul lunii iulie 2016 o valoare a activelor nete de 2.014,88 milioane lei, avand sub administrare conturile de pensie privată a 684.493 participanți.