(aprox 3,5% din totalul sumei alocate)
Banca Comercială Romană (BCR) mai are circa 20 milioane de EUR pentru finanţarea achiziţiei de locuinţe în cadrul Programului Prima Casă 4, sumă ce reprezintă aproximativ 3,5% din totalul fondurilor pe care banca le-a avut la dispoziţie în cadrul celei de a patra etape a programului guvernamental Prima Casa în valoare de circa 600 milioane EUR.
“Programul Prima Casă se bucură de un succes enorm din partea clienţilor încă de la lansare. Numărul cererilor este în creştere continuă în ultimele luni, astfel că ne apropiem rapid de plafonul de garantare alocat. BCR este liderul şi cel mai important susţinător al programului Prima Casă. Ne dorim să-i ajutam în continuare pe români să-şi îndeplinească visul de a avea propria locuinţă. Este angajamentul nostru ferm ca BCR să rămână şi în viitor cel mai mare creditor ipotecar din România printr-o ofertă de credite ipotecare simplă şi accesibilă”, a declarat Ioana Mihai, sef departament Credite Garantate, BCR.
BCR a depăşit, la jumătatea acestui an, pragul de 1 miliard EUR volum al creditelor acordate în cadrul Programului Prima Casă.
BCR a sprijinit astfel peste 28.000 de tinere familii din România să îşi achiziţioneze prima lor locuintă.
Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de condiţiile preferenţiale de dobândă şi avans scăzut disponibile prin intermediul programului Prima Casă.
În cadrul celei de-a patra etape a programului Prima Casă, valoarea medie a unui împrumut s-a situat în jurul sumei de 38.000 EUR, în scădere faţă de prima etapă a programului când valoarea medie a fost de 41.200 EUR. Valoarea medie a contributiei proprii a clientilor pentru achiziţionarea primei lor locuinţe a fost de 10%.
Profilul clientului din Prima Casă
În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate prin programul Prima Casă 4, aceştia sunt bărbaţi tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioadă de 30 de ani.
Regiunea cea mai activă în Programul Prima Casă este capitala Bucureşti, a cărei cotă în volumul total de credite acordate a crescut la 45% în a parta etapă a Programului Prima Casă, faţă de cota aferentă în prima etapă a programului (36%). Pe lângă Bucureşti, următoarele 6 cele mai atractive judeţe active în programul Prima Casă au fost Timiş, Cluj, Iaşi, Constanţa, Brasov şi Sibiu.
Criterii de eligibilitate PC
Poate beneficia de credit Prima Casă 4 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nici o locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50m².
Primul pas pe care trebuie sa îl facă o persoană care doreşte să achiziţioneze o locuinţă prin programul Prima Casă este să vină la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinţa de care are nevoie. Consilierii bancari îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului şi rata lunară de plată.
Dobânda este variabilă şi este formată din Euribor la 3 luni plus o marjă de 3.95%. Clienţii trebuie să dispună de un aport personal (avans) de minim 5%. Banca acceptă până la 3 coplătitori. Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipată este zero.
Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment (variază în funcţie de EURIBOR) este de aproximativ 200 EUR.
Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele si în contul statului, având valoare determinată, iniţial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finanţării garantate – deci la jumătate din valoarea acordată a creditului.
În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.