Banca Comercială Română (BCR) finanţează construcţia unei staţii de biogaz în localitatea Ardud, judetul Satu-Mare, investiţie realizată de compania First Biogaz SRL, membra a BIOGEST, Austria.
“Staţia de biogaz – o investiţie în valoare de aprox. 6 milioane de EURO – are o putere instalată de 1,5 MW iar energia electrică generată poate acoperii necesarul de energie pentru aproximativ 4.500 de gospodării. Căldura generată va fi folosită la o instalaţie existentă de uscare a cerealelor şi o fermă piscicolă”, a declarat Martin Schlerka, CEO Biogest.
"Din poziţia de lider al sistemului bancar din România, BCR este direct interesată în finanţarea şi dezvoltarea economiei locale, inclusiv în sectorul energiei regenerabile. Continuăm finanţările în sectorul energiei regenerabile prin acordarea unui credit companiei First Biogaz SRL. Astfel, BCR este deosebit de interesată în finantarea proiectelor de energie regenerabilă şi care reprezintă un vector important de creştere a economiei românesti”, a declarat Tobias Waldemar Seiferth, Şef Departament Clienţi Internaţionali, BCR.
Biogazul este o sursă de energie regenerabilă care oferă avantaje tehnologice, ecologice şi economice. Energia poate fi generată 365 de zile pe an, la orice ora din zi sau din noapte, fiind ideală pentru acoperirea cererii de energie în momente de vârf. Această disponibilitate conferă biogazului un rol important în mixul de energie din surse regenerabile de apă, soare şi vânt. Totodată, contribuie la realizarea obiectivelor de protecţie a mediului şi poate reduce dependenţa de importurile de energie.
BIOGEST este un producător internaţional de instalaţii de biogaz, cu sediul în Austria, fiind prezent şi in alte locaţii precum Marea Britanie, Italia, România, Serbia şi Republica Cehă. Activitatea de bază a Biogest variază de la dezvoltarea proiectului, planificare, finanţare, construcţie la cheie şi exploatarea centralelor cu o puteri electrice instalate între 100 kW şi 3.500 kW. Până în prezent, compania a realizat mai mult de 90 de proiecte de centrale de biogaz la nivel european.
{mosloadposition user9}