Posesorii de carduri BCR au fost astazi, joi 10.07.2008, tinta unei tentative de frauda de tip phishing.
Mai multe persoane au primit un mesaj e-mail de la adresa falsa securitate@bcr.ro prin care li se cereau date de identificare confidentiale privind cardul (nr. de card, codul PIN, codul CVV al cardului, parola de securitate etc.). Atacul a fost depistat la primele ore ale diminetii si a fost contracarat imediat, site-ul de colectare a datelor fiind dezactivat in mai putin de 3 ore.
Precizam ca BCR nu solicita niciodata astfel de informatii de identificare sau actualizare a datelor clientilor. Mai mult, banca recomanda permanent utilizatorilor de card sa nu divulge nimanui, sub nici un motiv, astfel de date precum codul PIN, parole de securitate etc.
BCR utilizeaza mijloace specifice anti-phishing in produsele on-line oferite clientilor precum si servicii specializate de anti-phishing cu reactie imediata in blocarea site-urilor de unde se initiaza atacul.
BCR pastreaza datele de atac si isi rezerva dreptul de a actiona pe caile legale impotriva atacatorilor.
{mosloadposition user10}